|
|
EDITIA DE VINERI
Anul V, Nr. 39 (220) 15 octombrie 1999
Doua diversiuni pentru acoperirea esecului guvernarii centriste
Doua diversiuni pentru acoperirea esecului guvernarii centriste
Boris Vieru
Guvernelul lui Ionel Sturza si o data cu el intreaga politica centrista a gruparii dlui Diacov se pare ca au intrat intr-o fundatura din care nu se vede nici o iesire, decat poate debarcarea ce o va opera presedintele Lucinschi, ca masura extrema. Trecand peste faptul ca acest guvern a fost marcat de la instalare de ilegitimitate (votul fraudulos folosit al lui Ilie Ilascu), ca a desconsiderat rezultatul alegerilor din 1998, transformand o formatiune cu pondere mediocra in partid de guvernamant, ca a activat permanent fara o acoperire politica efectiva in Parlament, actuala subrezire a sa s-ar explica, pe de o parte, prin aceea ca a devenit, in fine, nesuferit populatiei, iar pe de alta - ca a perturbat un anumit echilibru al intereselor financiar-economice, invizibil pentru marea masa a cetatenilor, dar realmente existent si generator de mari presiuni atunci cand ii este afectat mecanismul.
Ca guvernelul "eroilor acordurilor cu FMI" (expresia dlui Sturza) a devenit nesuferit pentru marea majoritate a populatiei si ca aceasta nu-i mai acorda nici un dram de credit este limpede si fara sondaje de opinie, dovada fiind emigrarea in masa a persoanelor apte de munca si criticile severe, respingerea fara nici o rezerva, ce se desprind din mass-media. Neplata salariilor bugetarilor, lipsa oricaror sprijin si protectie sociala pentru intregi categorii de oameni, care se vad astazi, dupa o viata de munca, aruncati ca niste netrebnici in gunoistile unui stat mafiot, si ca urmare - stingerea, moartea prematura a acestor, repet, intregi categorii sociale, ca si ruina in care au fost impinse invatamantul, sanatatea, cultura, - toate acestea impreuna au facut echipei zise de "reformatori" o imagine odioasa. Si daca cele constatate mai sus ar fi doar dovada incapacitatii de a oferi solutii la situatia de criza, faptul ca guvernul s-a inversunat sa-si apere cu incrancenare elementele corupte din sanul sau, eliminand pe de alta parte tot ceea ce ameninta bunul mers al "afacerilor" acestor elemente (cazul generalului Alexei), releva si cinismul unei echipe ce pare sa se fi preocupat cu toata "vartutea" doar de casieriile partidelor de guvernamant si de prosperitatea personala a propriilor membri.
Cat priveste perturbarea unui anumit echilibru existent intre grupurile de putere financiar-economica, se pare ca sfarsitul guvernelului, sau cel putin al unor personaje-cheie din el, ar fi fost scris deja intr-un anumit cabinet, si asta pentru ca respectiva grupare Diacov-Sturza incearca sa inghita niste bucati greu de digerat chiar si de stomacul unui presupus partid de guvernamant: sectorul energetic, industria tutunului, industria vinurilor. Si or mai fi poate si altele pe care noi nu le stim, dar pe care cu siguranta ca le cunoaste presedintele Lucinschi. El a trimis anumite semnale catre "desemnatul" Ionel Sturza, prin consilierii sai, dar nu credem ca aluzia ar fi cea mai potrivita modalitate de punere la punct a unui guvern ce a uitat de interesele tarii. Nu este mai oportun pentru seful statului sa manifeste hotarare si fermitate politica, asa cum o cere situatia?
Din alt capat, ca raspuns, am inceput sa auzim "refrenul destabilizarii", in conditii cand "au aparut semne clare de stabilizare macroeconomica in sectorul economiei reale". Si Sangheli, si Ciubuc, daca nu ne inseala memoria, incepeau sa ingane aceasta melodie cand simteau cu un instinct sigur al puterii ca se apropie sfarsitul.
In plus, cei care se angajau, cand au venit la guvernare, sa se ocupe exclusiv de reforme si de ceea ce dl Ciubuc numea, in spiritul realismului magic, "sectorul economiei reale", iata ca astazi se lanseaza in "chestii politice": crearea judetului bulgaresc si relansarea ideologiei despre "natia moldoveneasca". Nu-ti trebuie multa minte ca sa vezi caracterul categoric primitiv al acestor doua diversiuni politice, lansate de gruparea Diacov-Sturza cu scopul de a antrena societatea in inutile dispute, acoperindu-se astfel esecul rasunator al unei guvernari ce promitea atat de multe in primavara anului 1998 si prefigurand, poate, sfarsitul ei nu mai putin rasunator in toamna anului 1999.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Avem nevoie unii de altii
Constantin Tanase
Si totusi, abonarea la un ziar este o problema cu mai multe intelesuri. Haideti, dragi cititori, sa le luam pe rand, sa ne dumerim ce se intampla cu adevarat pe "piata noastra informationala".
Credeti-ma, caci stiu ce vorbesc: sunt ziare care apar si vor aparea chiar daca nu au nici un abonat. Exista sponsori politici care baga bani grei in editarea acestor ziare. Investind in editarea ziarelor, ei investesc de fapt in cariera lor politica; pentru ei ziarul este un instrument de "prelucrare" a cititorului pentru ca acesta, cand vine momentul, sa voteze pentru sponsor si sa-l faca deputat, ministru s.a.m.d. Ajungand in aceste functii sponsorii au grija ca sa-si scoata banii investiti. Cum si de unde-i scot nu-i nici un secret - tot din buzunarul tau, al cititorului... Pana la urma tot tu ii platesti ziarul care iti pare ca vine "pe degeaba", ori e "tare ieftin". Sa stiti, nimic nu se da "pe degeaba".
In privinta ziarului nostru s-au facut foarte multe speculatii. Atacurile au venit din toate partile. Intr-o zi, de exemplu, Nicolae Dabija, ne acuza ca suntem un "ziar antiromanesc" si tot in aceeasi zi un ziar rusesc ne acuza ca suntem o publicatie pro-romaneasca si pro-unionista. In primavara-vara acestui an o anumita parte a presei de la Chisinau, la comanda sponsorilor ei politici, a declansat atacuri isterice impotriva noastra, zugravind cai verzi pe pereti. Nici astazi aceste atacuri nu au contenit. Aceiasi sponsori politici continua sa "organizeze" interpelari din parlament, mai glumesc cu cate o grenada "inofensiva" aruncata in curtea redactiei, "stimuleaza" procuratura sa se ocupe de noi si toate aceste "actiuni" urmaresc un singur scop: sa ne ingenuncheze si sa ne scoata de pe "piata". Noi le stam ca un os in gat, fiindca ceea ce SCRIEM noi prezinta un real pericol pentru ceea ce FAC ei. Noi LE INCURCAM, adevarurile spuse de noi le pun in pericol "activitatea" lor de azi si cariera lor de maine. Straniu la prima vedere, dar semnalul de lupta impotriva noastra a fost dat intr-un ziar "democratic", in "Mesagerul" lui Valeriu Matei care in alegerile locale a publicat de doua ori (!) acelasi material (!) impotriva noastra. Si ca sa vezi, Dumnezeu nu bate cu batul: cam de pe atunci, nu stim ce s-a intamplat, dar "Mesagerul" nu mai apare si bietii abonati au ramas cu buzele umflate... Si inca ceva: am aflat, in sfarsit, cine a plasat acel "material" la ziarul lui Valeriu Matei. O sa va spunem si dvs., la momentul potrivit, dar sa stiti ca o sa va puneti mainile in cap cand o sa aflati de la cine a venit...
Sa va mai fac o destainuire, dragi cititori. De cand am preluat directoria la Grupul de presa FLUX, am inteles mai bine ce inseamna editarea unui ziar si mi-am dat seama ca chiar si in aceste conditii anormale in care se afla presa noastra se poate ca un ziar sa apara si fara sponsori politici. Bineinteles, nu ai nici o zi linistita (redactorii care sunt in situatia noastra inteleg foarte bine la ce ma refer), trebuie sa rezolvi zilnic zeci de probleme legate de difuzarea ziarului, plasarea publicitatii, calitatea si orientarea materialelor etc., etc. Sunt si situatii cand trebuie sa faci unele mici "compromisuri comerciale", dar, retineti, acestea nu sunt dictate de sponsori politici care iti dau un ban, dar iti dicteaza ce sa scrii si cum sa scrii. Acestea sunt "compromisuri" firesti care se fac in toata lumea. (Vara aceasta, fiind in Germania, am discutat cu redactorul-sef al unei publicatii din Koln. L-am intrebat deschis daca el ar publica in ziarul lui un material critic impotriva companiei care plaseaza masiv publicitate. Si redactorul neamt mi-a raspuns tot deschis: categoric nu!... Si acest lucru se intampla in Germania, unde stau cu libertatea presei ceva mai bine decat la noi...).
Va spun toate acestea, stimati cititori, pentru a va convinge de un adevar elementar: bineinteles, nicaieri si niciodata nu a existat, nu exista si nici nu va exista un ziar absolut independent. Cei care afirma asa ceva, pur si simplu mint. Vorba e despre altceva: e una cand o publicatie e dependenta de situatia existenta pe piata economica si e cu totul altceva cand aceasta publicatie e dependenta de un sponsor (partid) politic. Publicatia noastra a ajuns acum la situatia cand trebuie sa se descurce si sa supravietuiasca in conditiile cand este dependenta numai de conjunctura economica. Si ne convingem ca acest lucru nu e imposibil. Fara a intra in detalii economice si comerciale va marturisesc, dragi cititori, ca astazi aparitia FLUXULUI depinde exclusiv de castigurile venite de la abonare, din vanzari si din serviciile de publicitate. Aceasta inseamna ca astazi independenta noastra politica este cu mult mai mare decat a altor ziare care "au grija" de independenta si orientarea ziarului nostru.
Spuneam mai sus ca problema abonatilor are mai multe intelesuri. Unul din intelesuri e acela ca nu numai noi avem nevoie de dvs., dar si dvs. aveti nevoie de noi. A avea un ziar in casa nu este numai un semn elementar al culturii, ci si o necesitate cetateneasca vitala. Ba mai mult chiar: in conditiile de astazi a te abona la un ziar national este si o manifestare de patriotism. In acest sens anume dvs., cititorii nostri, trebuie sa fiti principalii nostri sponsori, fiindca, fiind platiti de dvs. noi vom scrie pentru dvs. Sa nu fim ipocriti si sa spunem lucrurilor pe nume: in ziaristica situatia e clara de mult - cine te plateste, pentru acela scrii. Iata de ce, un ziar care nu e platit de sponsori politici, ci de cititori, este un ziar care scrie pentru cititori si apara interesele cititorilor.
Acestea fiind spuse, va dati seama ca politica noastra in domeniul abonarii este dictata in primul rand de ratiuni economice. Tinand cont si de situatia dvs. financiara ne-am straduit sa ramanem cu preturile pentru un abonament in niste limite rezonabile. Va dati seama insa ca nici aceste "limite rezonabile" nu ne permit sa acoperim toate cheltuielile. Iata de ce, v-o spunem fara sa exageram - aparitia FLUXULUI in anul 2000 depinde de dumneavoastra, cititorii nostri. Noi intelegem perfect cat e de greu sa rupi de la gura acesti cativa lei pentru un abonament, care in conditii normale nici nu-s atat de multi. (Daca salariile si pensiile ar fi normale si primite la timp, chiar si 100 de lei n-ar fi o suma prea mare pentru o jumatate de an). Dar situatia e asa cum e si pana la urma, avem sau nu avem bani, dar tot acolo ajungem: noi avem nevoie de dvs., iar dvs. aveti nevoie de noi. Iar oamenii, cand au nevoie unii de altii, ce fac? Asta e: usor, greu, dar merg impreuna. Si eu sunt convins, ca vom ramane impreuna si in anul 2000. Un an foarte greu, cu alegeri, posibil nu numai prezidentiale, cand veti avea nevoie, ca de aer, de un ziar in casa. Ca sa stiti ce se intampla si de ce se intampla ceea ce se intampla...
"Magistrul" Tulbure il scoate din anonimat pe "teoreticianul" Diacov
"Poporul moldovenesc" despre statul si despre conducatorii lui...
De "Ginta Latina" are nevoie Birstein
"Magistrul" Tulbure il scoate din anonimat pe "teoreticianul" Diacov
Constantin Tanase
Noi suntem bucurosi ca dl Diacov "a reusit" sa ne atraga intr-o cursa, cand am acceptat sa-i publicam "Scrisoarea" in FLUX. Numai nimerind intr-o asemenea "capcana" ne-am putut lamuri cat de cat asupra viziunilor sale ideologice si asupra doctrinei politice a formatiunii sale. Ne pare bine ca discutia a pornit. Dupa publicarea "Scrisorii", insotita de raspunsul meu din FLUX Cotidian, a urmat articolul colegului nostru, Boris Vieru, din FLUXUL de vineri, iar in "Dialog"-ul din 8 octombrie apare articolul "Romantismul "neunionistilor" de la FLUX, semnat de "magistrul in istorie" A. Tulbure.
Noi am inteles din start ca prin "Scrioarea" sa dl Diacov urmareste scopul sa declanseze o campanie politica de lansare a unei noi varietati de antiromanism. La ce i-ar folosi aceasta, ma veti intreba? La multe! In primul rand, vin alegerile si formatiunea dumisale, confruntandu-se cu o acuta criza de identitate doctrinara, are nevoie de o "idee nationala", pentru a "cimenta" masele in jurul Miscarii sale. In al doilea rand, e nevoie sa-si mai "inghesuie" oponentii de pe esichier (echiser, cum zice dumnealui) prin "recunoasterea" limbii romane si a "poporului moldovenesc". In al treilea rand, fiind in pragul semnarii Tratatului politic de baza cu Romania, este nevoie de o motivatie "teoretica" a statului R. Moldova si cine altul s-o faca daca nu dl Diacov?. In al patrulea rand, el intelege ca moldovenismul fundamentalist, agresiv si primitiv, al agarienilor si comunistilor nu are priza la electorat si "vidul" antiromanesc creat trebuie umplut de urgenta cu un alt fel de moldovenism antiromanesc. Si tot asa mai departe.
Asadar, dl Diacov incearca sa lanseze pe piata un soi de antiromanism mai "agreabil", un fel de "moldovenism cu papion", imbracat in frac european, in locul moldovenismului agrarian in itari, manta si cu furasca rosie. Acum el e preocupat de rezolvarea urmatoarei situatii "teoretice": cum sa ascunda sub fracul european epoletii kominternisti ai noului moldovenism?
Aparitia, vineri, in organul sau (de presa) a "studiului" foarte tulbure al dlui Tulbure, "magistru in istorie si deputat", ne convinge ca Dl Diacov are ambitie (politica), dar n-are amunitie (teoretica) si redactia organului sau e in mare criza de autori seriosi. Iti vine sa crezi ca acolo a fost decretata mobilizarea generala si s-a pus o sarcina (de partid) fatala: Gasiti pe oricine, dar sa-l laude pe sefu" si sa-i nimiceasca pe "prietenii de la FLUX"! (Expresia ii apartine dlui Tulbure). Tonul si "argumentele" dlui "magistru" nu au nimic in comun cu o polemica stiintifica serioasa si corecta, macar din motivul ca acest om nu are dexteritatea de a formula o teza si de a o sprijini cu argumente, ci decreteaza si impusca "adevaruri" in ultima instanta. "Metoda" de a polemiza a dlui Tulbure este preluata din arsenalul altor organizatii, dar nu din cel al institutiilor stiintifice. El sare de la o teza la alta si substituie notiunile cu abilitatea unui jucator de carti. Deocamdata ne limitam la aceste constatari de ordin general, cu promisiunea ca vom reveni la ele cu concretizari si argumentari, dat fiind faptul ca dl "magistru" a dat cuvantul ca va continua. Nu este exclus ca organul (de presa) al dlui Diacov va mai gasi si alti "magistri" de "calibrul" dlui Tulbure si polemica va deveni si mai "interesanta".
Nu as vrea insa, dragi cititori, sa ne despartim inainte de a va face o mica surpriza. Imi permiteti sa citez din articolul dlui "magistru" Tulbure: "Dl Tanase si Co opereaza cu un aparat notional valabil pentru sec. XIX si inceputul sec. XX, pe cand dl Diacov are in ARSENALUL sau argumentele TEORIEI MODERNE A NATIONALISMULUI SI ALE PRACTICII EDIFICARII STATELOR MODERNE". Uite pe asta n-am stiut-o! Pana acum am stiut ca dl Diacov este un politician de vocatie, un jurnalist talentat, un speaker innascut, dar n-am stiut, spre marea mea rusine, ca el este si un teoretician notoriu. Si cata modestie, Doamne! Sa ai "in ARSENALUL tau argumentele TEORIEI MODERNE A NATIONALISMULUI SI ALE PRACTICII EDIFICARII STATELOR MODERNE" si sa nu spui la nimeni e dovada unor rare calitati. E meritul de principiu al dlui Tulbure ca l-a scos pe dl Diacov din acest nedrept anonimat stiintific. Asteptam acum cu nerabdare si emotie ca dl Tulbure sa ne comunice in urmatorul articol cum se numesc si in care biblioteci pot fi gasite acele lucrari capitale si fundamentale ale dlui Diacov in care el isi expune "ARSENALUL DE ARGUMENTE PRIVIND TEORIA MODERNA A NATIONALISMULUI SI PRACTICA EDIFICARII STATELOR MODERNE". Va asiguram ca le vom citi cu cea mai mare placere si cu cel mai serios interes stiintific.
P. S. Le reamintim savantilor, oamenilor de cultura, ziaristilor, chiar si celor care au mai putine lucrari publicate in domeniul "teoriei moderne a nationalismului si ale practicii edificarii statelor moderne", ca le asteptam cu placere opiniile lor vis-a-vis de aceasta problema. (C.T.)
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
"Poporul moldovenesc" despre statul si despre conducatorii lui...
Alexei Palii, pentru FLUX
Citesc scrisoarea deschisa a presedintelui parlamentului, Dumitru Diacov (FLUX, 29 septembrie 1999) si ma apuca frigurile. Il vad in carne si oase pe Artiom Lazarev (duca-se pe pustii) si acolitii lui zamisliti de Moscova, care au fabricat teoria poporului moldovenesc si a limbii moldovenesti, cu "profund specific national". Din aceeasi lume naftalinizata vine si Dumitru Diacov, care a incercat sa se primeneasca un pic (dar prea tarziu), recunoscand unitatea limbii romane, lucru pe care acum il intelege si un elev din clasele primare.
Dl Constantin Tanase si dl Boris Vieru au raspuns atat de argumentat la "scrisoarea deschisa", incat ar putea sa nu se mai revina la acest subiect. Dar, am scris aceste randuri ca sa stie dl Diacov ce se crede si in afara FLUXULUI, adica, ce gandesc cei ce reprezinta "poporul moldovenesc", cum ar zice domnia sa.
De fapt, subiectul este rasuflat si chiar enervant. Daca-i acordam prea multa atentie si spatiu de ziar, asa cum s-a facut timp de zece ani cu problema inventata a limbii moldovenesti, s-ar putea crea impresia ca noi intr-adevar nu stim cine suntem. Si daca unele persoane mai au restante la acest capitol, n-avem decat sa le recomandam bibliografia pe care sa o consulte. Dar mai cred ca ziaristii i-au raspuns prea rafinat si prea savant presedintelui parlamentului, si nu au fost intelesi prea bine. Pentru ca lucrurile trebuie spuse asa, incat sa le inteleaga si acei din povestea circumferintei cu 380 de grade.
Mancurtul lui Aitmatov pastea vitele, pe cand al nostru conduce statul...
In interminabilele discutii despre limba, istorie, natiune sau despre alte probleme reale ori inventate se facea intotdeauna o afirmatie cu totul speculativa, care era totodata si un indemn: sa tinem cont de realitate. L-am auzit nu o data facand acest indemn pe presedintele Lucinschi, pe ex-presedintele parlamentului, Dumitru Motpan, iar acum il aud si pe actualul presedinte al legislativului, Dumitru Diacov. Sa tinem cont de realitate - incearca sa pui la indoiala acest indemn si vei fi considerat un descreierat. Probabil, aceasta e miza celor care s-au cramponat de realitatea noastra. Dar ce au ei in vedere cand se refera la aceasta realitate? Desigur, mentalitatea celor care cred povestea despre limba moldoveneasca (domnii Diacov si Lucinschi abia deunazi au recunoscut ca noi vorbim limba romana) si despre entitatea poporului moldovenesc, perceputa ca ceva firesc si inevitabil.
Ei bine, domnule Diacov, imaginati-va mentalitatea mancurtului lui Cinghiz Aitmatov, care ajunsese sa nu-si dea seama de originea si de starea sa si sa o renege pe maica-sa. Cu ce e mai avansata mentalitatea celor de la noi, care nu stiu de unde vin, cine sunt si ce limba vorbesc?
Cat de ambiguu sunteti, domnule Diacov, cand afirmati, pe de o parte, ca "populatia de pe teritoriul actualei R. Moldova a fost pusa in situatia de a trece prin tot felul de experimente care "si-au lasat, bineinteles, amprenta asupra constiintei, mentalitatii, deprinderilor, felului nostru de a fi", iar pe de alta parte, ca "entitatea popor moldovenesc este perceputa ca ceva firesc si inevitabil" (din scrisoare reiese ca asa o percepeti si Dvs.). Asadar, pe de o parte constatati starea lamentabila a constiintei si a mentalitatii noastre, iar pe de alta parte acceptati aceasta stare si chiar va complaceti in ea (ca si "poporul" pe care l-ati inventat). Ce este asta, domnule Diacov, daca nu chipul adevarat al mancurtului lui Cinghiz Aitmatov? Ba e mai rau, pentru ca mancurtul lui Aitmatov stia doar sa pasca vitele, iar al nostru ocupa inalte functii in stat.
De ce va bucurati, domnule Diacov?..
Va bucurati, domnule Diacov, ca R. Moldova a fost recunoscuta de multe tari si de ONU, si faceti din aceasta un atu. Ne-am bucurat si noi. Insa fiecare a inteles lucrul acesta in felul sau. Tarile despre care vorbiti au salutat prin aceasta prabusirea imperiului sovietic si eliberarea coloniilor lui. Dar, recunoscandu-ne, ele nu aveau nimic de pierdut! Ba dimpotriva, multe s-au grabit sa ne recunoasca - asa golasi cum eram, ca puii de vrabie - ca nu cumva sa ne reunim cu Romania si sa prindem la pene. Au oare aceste tari interes sa ne unim cu Tara si sa o vada pe Romania iarasi mare si (mai) puternica? Nu va amintiti din istorie, domnule Diacov, cat de greu accepta si recunostea Apusul alte uniri ale romanilor?
Va mai bucurati, domnule Diacov, ca avem un stat si ca "R. Moldova constituie insasi ideea nationala a poporului nostru". Care stat, domnule Diacov?! Stat care a concrescut cu mafia? Nu se poate intelege unde se termina statul si unde incepe mafia. Stat in care cetateanul nu are nici o protectie. Stat in care justitia nu e justitie, iar politia il poate agresa pe omul nevinovat ziua in amiaza mare. Stat ai carui multi functionari s-au imbogatit peste noapte, din avutul public! Stat ai carui multi cetateni cersesc cu mana intinsa sau cauta prin containerele cu gunoi! Acesta e statul adevarat, pe care il admirati, domnule Diacov. Restul e spoiala. Si credeti ca are perspective de supravietuire acest stat, aceasta tara? Nu vedeti oare cati oameni fug in Occident, de "binele" acestui stat, sa-si castige o bucata de paine?
Incercati sa faceti un sondaj de opinie sau, cum le place presedintilor sa spuna, un referendum, ca sa vedeti ce crede "poporul moldovenesc" despre acest stat. Si despre conducatorii lui. Asta e, domnule Diacov!
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Vitalie Ciobanu, pentru FLUX
Teatrul "Luceafarul" din Chisinau si-a deschis duminica, 10 octombrie, o stagiune indelung amanata prin spectacolul "Ciuleandra", dupa romanul omonim al lui Liviu Rebreanu. Evenimentul a marcat totodata aniversarea a 40-cea de la infiintarea acestei trupe, de al carei nume se leaga revirimentul artei scenice in RSS Moldoveneasca, dupa o lunga perioada de inghet politic si cultural. Era momentul de glorie a unei generatii tinere de oameni de teatru, absolventi ai scolii "Sciukin" de la Moscova, renumita in epoca. Alaturi de creatorii din alte domenii - literatura, muzica, arte plastice, cinematografie - "luceferistii" au alimentat un mediu cultural in care spiritul national a respirat discret, dar niciodata nu a putut fi invins. Dupa 25 de ani, in deceniul noua, o alta promotie de actori si regizori, cu studii in fosta metropola, descindea in plina perestroika gorbaciovista la Chisinau. Manunchiul acelor tineri a fondat ulterior Teatrul "Eugen Ionescu" - poate cel mai titrat colectiv artistic de la noi -, primenind ulterior si alte trupe din Chisinau si din provincie. Cele doua valuri teatrale, din anii '60 si, respectiv, '80, au constituit momente semnificative in relansarea creativitatii artistice si a miscarii democratice intre Nistru si Prut dupa razboi. Nu alta fusese, sa ne amintim, contributia lui Gh. Asachi si a generatiei pasoptiste acum un veac si mai bine, cand teatrul stimula, in Principatele Romane ca si pretutindeni in Europa acelor timpuri, forjarea identitatii nationale si vointa de libertate a popoarelor.
La fel ca in trecut, teatrul continua sa reprezinte un barometru al starilor de spirit din societate si al gradului de civilizatie. Numai ca de data aceasta cota sa este foarte scazuta. Dupa circa 10 ani de la intrarea in scena a ultimului "desant" luceferist, e greu sa mai vorbim despre elanuri juvenile si proiecte reformatoare, dar nu fiindca tinerii de atunci au mai inaintat in varsta, din contra: maturitatea lor artistica, azi, nu mai gaseste conditii materiale si un climat de receptivitate pentru a se manifesta in voie. O stare de pauperitate si umilinta a cuprins lumea teatrala. Se monteaza din ce in ce mai putin, multi actori si-au luat lumea in cap, abandonand meseria sau cautandu-si norocul pe alte meridiane, bugetul teatrelor a fost redus la jumatate fata de anul trecut, in vreme ce costurile vietii au crescut continuu. A fost trist sa-i vezi, la ceremonia ce a urmat spectacolului de duminica, pe veteranii de la "Luceafarul", acum pensionari, evocand vremurile tineretii lor. Oamenii vorbeau cu lacrimi in glas, incercand sa sensibilizeze auditoriul sau poate mai curand sa se convinga pe ei insisi ca viata lor avusese un rost si ca nu merita sa fie dati uitarii. De la roluri aplaudate - la o batranete esuata in lipsuri si boli, de la efervescenta unor inceputuri pline de promisiuni - la masa pentru saraci de la cantina Uniunii teatrale si la zgarcita alocatie sindicala. Iata traseul multor cariere altadata de rasunet in teatrul basarabean.
Prezenta la spectacol si la omagierea ce a urmat a dlor Diacov, presedintele parlamentului, si a premierului Sturza trebuia sa demonstreze, probabil, faptul ca mai marii statului inteleg sa fie alaturi de slujitorii scenei. Ma intreb insa cat de clar percep autoritatile suferinta artistilor nostri? Nu stiu daca discursurile stangace pe care le-au rostit cu acest prilej cei doi demnitari marturiseau in subsidiar o jena pentru starea de plans a teatrului moldovean si in general a culturii nationale ajunse la ananghie, sau era doar mai vechiul complex al politicianului plamadit peste noapte in raport cu intelectualii creatori. Concertele fastuoase de la Palatul National, cu vedete de aiurea, se bucura in orice caz de o mult mai calda primire in sferele inalte ale puterii de la Chisinau decat manifestarile artistice autohtone. Fata cu show-urile devoratoare a zeci de mii de dolari, atmosfera de la "Luceafarul" a parut pe drept cuvant o reuniune a saracilor. Un parastas al culturii in Republica Moldova.
Cu toate acestea, tranzitia de la comunism la democratie, trebuie spus, este in primul rand un proces cultural. In sensul ca inaugureaza o schimbare de mentalitate si o metamorfoza a codurilor de comportament intr-o societate traumatizata. Politica adevarata este o indeletnicire culturala, pentru ca vizeaza arta de a conduce. O economie performanta constituie si ea rodul unui proces creativ, eliberat de cliseele vechilor practici. Degringolada multilaterala la care asistam in Republica Moldova se datoreste faptului ca cultura in acceptiunea ei larga - adica, respectul pentru valoare si competenta, stiinta lucrului bine facut - este deficitara in toate sferele de activitate, iar artele propriu-zise sunt coplesite de avalansa imposturii si a kitschului sponsorizat copios. Cultura, se stie, este singura marfa cu care putem iesi in lume, fara a da cu obrazul. Un festival de teatru, un concert de muzica noua, o carte serioasa tradusa intr-o limba de circulatie internationala aduce mai multa faima autorilor lor si pe cale de consecinta notorietate tarii de origine a acestora decat campaniile de promovare a unor produse industriale ce nu au nici o sansa sa razbata pe o piata sufocata de concurenta tehnologiilor de varf. La noi valoarea culturala este excomunicata, sabotata, dispretuita de cei a caror pozitie de forta le permite sa declare propria masura drept suprem criteriu al adevarului. Oricat de greu ar duce-o creatorii nostri, convingerea mea este ca exista solutii, mai putin intelepciune si dorinta de a le folosi. Ca sa strecor o metafora: nimic din ce ni se intampla azi in Republica Moldova nu invoca fatalitatea. De vina este scara de valori rasturnata, proasta selectie a prioritatilor ce ignora interesele nationale. Nefericita senzatie de provizorat a oamenilor politici moldoveni ii face sa se agate de reziduurile unei ideologii condamnate de istorie, impotriva identitatii noastre legitimate prin cultura. E greu sa functionezi ca artist fara sa ai impresia ca gestul tau creator are o rezonanta sociala, fara convingerea ca, ramanand in stransa conexiune cu restul lumii, poti in acelasi timp, acasa la tine, sa te realizezi ca personalitate, sa dai un rost prezentei tale aici. Antichitatea elena, e bine sa amintim, a avut un teatru remarcabil, din simplul motiv ca democratiei ateniene nu i-a lipsit curajul de a se privi in oglinda: a fost un examen din care ea a iesit mereu intarita. Cand scena este tot mai paraduita, iar mesajul suna fals, inseamna ca dincolo de templul Thaliei lucrurile au luat-o razna. Veniti in salile noastre de teatru si veti cunoaste deopotriva splendoarea si mizeria lumii in care traim.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
De "Ginta Latina" are nevoie Birstein
Deputati din ADR sustin ca nu atat parlamentul si guvernul au nevoie de sediul Centrului de Cultura si Arta (CCA) "Ginta Latina", cat Boris Birstein, posesorul hotelului "Jolly Alon", pe care ar vrea sa-l extinda
Aneta Grosu, FLUX
La 7 octombrie, intr-o sedinta operativa la prim-viceprim-ministrul Nicolae Andronic (potrivit purtatorului de cuvant al guvernului, Nicolae Chirtoaca, Andronic a initiat sedinta respectiva in lipsa vicepremierului Oleg Stratulat, responsabil de domeniul culturii, aflat intr-o deplasare de serviciu), a fost examinata indeplinirea Hotararii guvernului din 22.01.99 privind transmiterea imobilului CCA "Ginta Latina" la balanta parlamentului, precum si a Hotararii guvernului din 28.01.99, privind reamplasarea CCA "Ginta Latina" in sediul cinematografului "Gaudeamus".
La sedinta a fost prezentat proiectul Hotararii guvernului privind alocarea din Fondul de rezerva al guvernului a 2 milioane de lei pentru reconstructia sediului cinematografului "Gaudeamus". S-a decis ca in termen de 15 zile, deci pana la 22 octombrie, Ministerul Culturii sa execute transmiterea la balanta parlamentului a sediului CCA "Ginta Latina". De asemenea, Ministerul Culturii si Directia administrativa a parlamentului urmeaza sa solutioneze amplasarea temporara a bunurilor materiale ce apartin centrului.
Miercuri, 13 octombrie, documentul respectiv a ajuns la CCA. Posta a intarziat exact cu o zi si, din fericire, aceasta veste nu a coincis cu ceremonia sarbatoririi jubileului distinsei cantarete Olga Ciolacu care, alaturi de alti prestigiosi oameni de cultura, isi desfasoara activitatea la "Ginta Latina". Desi la sarbatoarea celei despre care se spune ca "a facut din cantecul romanesc din Basarabia un drapel", presedintele si premierul republicii le-au spus organizatorilor ca nu vor fi admise abuzuri in solutionarea acestei probleme, o decizie cu totul opusa promisiunilor conducerii de varf nu a intarziat sa perturbeze iarasi activitatea CCA care, in prezent, se afla in plina desfasurare.
Angajatii centrului spun ca dupa ce au investit foarte mult in reconstructia salii de spectacole, decizia in cauza ii va distruge. Ei presupun ca in spatele acestei decizii se ascund planuri diametral opuse celor de deschidere a unui centru de informare al legislativului. La "Ginta Latina" se vorbeste tot mai insistent despre deschiderea unei burse de diamante si despre extinderea, la solicitarea lui Boris Birstein, a hotelului "Jolly Alon".
Solicitat in aceasta problema, Andrei Strambeanu, deputat PRCM, secretar al Comisiei parlamentare pentru cultura, stiinta, invatamant si mass-media, ne-a spus ca toate avizele comisiei respective au fost in favoarea pastrarii CCA "Ginta Latina". Strambeanu sustine ca e inadmisibil ca poftele lui Birstein sa conteze mai mult decat destinul culturii noastre.
Directorul CCA "Ginta Latina", Tudor Tarna, e nedumerit de generozitatea guvernului care, in conditii economice precare, este gata sa aloce 2 milioane de lei din Fondul sau de rezerva, in scopul reconstructiei cinematografului "Gaudeamus". Calcule elementare denota ca aceasta suma ar fi suficienta pentru asigurarea cu o pensie de 100 de lei a 20 de mii de batrani care, de luni de zile, nu au mai vazut un ban. Directorul centrului apreciaza drept distructive intentiile de lichidare a acestei institutii in care sunt incadrati peste 200 de angajati. Potrivit lui Tarna, de ani de zile statul nu a alocat nici un ban pentru sustinerea activitatii centrului si este o curata nerusinare sa se implice acum in distrugerea patrimoniului acumulat cu atata greu.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Infractiunile economice gauresc tot mai mult bugetul
Profesoara Scutelnic, invinuita de luare de mita, insista sa revina la locul vechi de lucru
Elevii muncesc de zor pe lanurile colhozurilor
La Sipoteni, legea face parte nelegiuitilor
Infractiunile economice gauresc tot mai mult bugetul
De la inceputul anului, Garda Financiara (GF) a descoperit aproximativ 6 mii de infractiuni economice. Potrivit lui Grigore Cosnean, seful Directiei control operativ a GF, au fost aplicate sanctiuni economice in valoare de 39 milioane de lei si au fost incasate in buget 5 milioane de lei. In 9 luni ale anului curent, au fost descoperite 2.220 de cazuri de pastrare, transportare si comercializare a marfurilor neinsotite de documente de provenienta legala. In prezent, in depozitele GF se afla marfa fara documente de provenienta legala, sechestrata de la 543 de agenti economici, in valoare de aproximativ 1,5 milioane lei.
Cele mai frecvente infractiuni economice sunt neinregistrarea bunurilor materiale in evidenta contabila. Intreprinderea individuala "Agat Anii" din Chisinau a exportat in Federatia Rusa conserve in valoare de aproximativ 258 mii de lei si a importat bunuri materiale in valoare de 46 mii de lei. Marfa exportata si importata nu figura in registrele evidentei contabile, fapt pentru care intreprinderii i s-a aplicat o amenda de cca 152 mii de lei.
In aceeasi perioada, pentru nerepatrierea mijloacelor banesti, a materialelor si serviciilor parvenite din tranzactiile externe au fost amendati 210 agenti economici, amenzile insumand aproximativ 26 de milioane de lei. Fabrica de vinuri din Cojusna n-a repatriat bunuri in valoare de 730 mii de lei, pentru care i s-a aplicat o amenda de 85 la suta din suma nerepatriata.
SA "Fabrica de zahar Falesti" a exportat, pe parcursul anilor 1995-1996, zahar in Rusia si Romania, iar in R. Azerbaidjan - melasa in valoare de 1,5 milioane de lei. O buna parte din fraudele economice o constituie cazurile de eschivare de la achitarea impozitelor. Pentru necalcularea si neachitarea la buget a accizelor la spirtul procurat de la Rabnita, SRL "Vicont-Impex" i-a fost aplicata o amenda de 120 mii de lei.
Rima Placinta, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Profesoara Scutelnic, invinuita de luare de mita, insista sa revina la locul vechi de lucru
Acum un an, Procuratura sectorului Botanica a inaintat in judecata un dosar penal pe numele lui Liubov Scutelnic, profesoara de matematica la Colegiul de Transport din Chisinau (CT), invinuita de insusirea unor recompense nelegitime din partea elevilor.
Studentii din grupa Ie2k au depus pe numele directorului cereri in care cer schimbarea profesoarei de matematica, acuzand-o de incompetenta si agresivitate. Fostul director, Cozma Covzun, i-a propus profesoarei sa predea in alta grupa, Scutelnic insa si-a cerut grupa inapoi si a actionat administratia CT in judecata. Odata intentat dosarul civil, s-a dovedit ca profesoara de matematica a extorcat mita de la elevi pentru a le da note bune. Acest fapt a fost confirmat de parintii revoltati, care au recunoscut ca au dus profesoarei produse alimentare. In temeiul acestor declaratii, dosarul civil s-a transformat in unul penal.
Ancheta preliminara a stabilit ca, intr-adevar, profesoara de matematica, stiind despre ordinul directorului CT care interzice lectiile cu plata, a cerut si a primit, in februarie 1998, de la parintii elevilor grupei Ie2k bani si produse alimentare pentru lectii suplimentare care nu au avut loc.
Potrivit anchetatorului Vladimir Manea, actiunile profesoarei Scutelnic sunt calificate ca "insusire repetata a recompensei pentru indeplinirea unor actiuni care intra in atributiile sale de serviciu savarsite repetat", infractiune prevazuta de art. 189.3 alineat 2 al Codului penal. Dosarul a fost transmis in Judecatoria sectorului Botanica, care nu a emis nici pana in ziua de azi vreo hotarare, deoarece partea invinuita nu s-a prezentat la sedintele judecatii.
Profesoara Liubov Scutelnic ne-a declarat ca numai instanta de judecata e in drept sa hotarasca totul. Pana atunci, dansa neaga orice invinuiri si doreste sa revina la colegiu. "E o istorie mai veche si, numai din cauza ca am avut indrazneala de a-i spune deschis directorului tot ceea ce cred despre el, am fost inlaturata de la ore", a mai spus Scutelnic.
Actualul director al CT, Boris Rusu, precum si alti profesori de aici, cred ca acest conflict este unul "fara capat". "Liubov Scutelnic nu mai lucreaza in CT din luna februarie, iar judecata nu poate fi dusa la bun sfarsit din cauza ca dansa se afla intr-un permanent concediu medical, ne-a spus Rusu. Scutelnic s-a plans peste tot ca am lipsit-o de ore si acum controale peste controale vin la noi, stresand colectivul. Trebuie sa punem capat acestei probleme, un profesor nu poate sa dicteze unui intreg colectiv".
Rodica Trofimov, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Elevii muncesc de zor pe lanurile colhozurilor
In prezent, elevii mai multor scoli din judetul Lapusna, oraselul Cimislia, UTA "Gagauz-Yeri" si din alte localitati participa, in detrimentul orelor de studii, la recoltarea roadei.
Folosirea elevilor la stransul roadei se face din contul lectiilor, desi nu exista nici o ordonanta a Ministerului Educatiei si Stiintei care ar permite angajarea lor, in timpul orelor, la lucrarile agricole. Astfel, odata cu inceperea sezonului de recoltare, Consiliul judetean Lapusna a decis ca elevii sa paraseasca pentru doua saptamani salile de clasa si sa ajute asociatiile si gospodariile taranesti, asa cum se facea pe timpurile sovietice.
Potrivit lui Victor Rusu, seful Directiei invatamant Lapusna, elevii au fost scosi la lucru in baza unui contract incheiat intre corpul didactic al scolii si asociatia sau gospodaria taraneasca. Intrebat daca parintii si elevii si-au dat acordul, Rusu a spus ca parerea lor nici nu a fost solicitata. El a precizat ca munca elevilor e retribuita cu cate 4-5 banuti pentru 1 kg, iar cei care culeg cate 100 de kg de struguri se bucura de un premiu. "O parte din bani va fi folosita pentru necesitatile scolii. Totodata este regretabil ca se intrerupe procesul de studii, orele pierdute urmand sa fie recuperate sambata sau in alte zile", sustine Rusu.
Deputatul Stefan Secareanu ne-a confirmat existenta acestei situatii. El a atestat exemple similare si in unele sate din Comrat, in satul Valea-Perjei din fostul raion Taraclia si in alte parti. "Incepand cu ora 8 dimineata, am vazut cum elevii de acolo strangeau de zor roada, iar o masina cu femei a iesit in camp abia pe la 9 jumatate. Si pentru cine, de fapt, munceau elevii, din moment ce pamantul a fost privatizat, iar majoritatea taranilor s-au asociat in gospodarii taranesti, daca nu tot pentru aceste femei?" Secareanu a mentionat ca, desi in urma unei interpelari catre MES privind participarea fortata a elevilor la recoltare, ministrul Anatol Gremalschi a recunoscut ilegalitatea actiunilor oficialitatilor din aceste localitati, lucrurile nu s-au schimbat.
Alina Anghel, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
La Sipoteni, legea face parte nelegiuitilor
Alegerile repetate ale primarului din comuna Sipoteni, judetul Ungheni, din 10 octombrie, au avut loc aproape in aceeasi componenta a comisiei electorale. Dupa ce Judecatoria sectorului Calarasi si Tribunalul Chisinau au confirmat falsificarea buletinelor electorale de catre membrii comisiei electorale, iar Comisia Electorala Centrala (CEC) a solicitat schimbarea componentei "comisiei frauduloase", Primaria Sipoteni n-a intreprins practic nimic.
In sedinta din 22 septembrie, CEC l-a exclus din componenta consiliului electoral al circumscriptiei nr.45 Sipoteni doar pe Vasile Diaconu, fost presedinte al consiliului. Ceilalti membri ai birourilor electorale urmau sa fie numiti de catre consiliul electoral local din Sipoteni. Acesta din urma, insa, a modificat doar partial componenta comisiei, in randurile ei ramanand multe persoane, vina carora - de falsificare premeditata a buletinelor electorale - a fost confirmata de instanta judiciara.
La votare au "participat" detinuti, oameni plecati in strainatate, chiar si un mort
Mihai Banzari, candidat independent la functia de primar in Sipoteni, este indignat de incalcarea frauduloasa a legislatiei. Dupa alegerile din 6 iunie curent, el i-a actionat in judecata pe toti membrii comisiei din circumscriptia nr. 45, care au "contribuit" ca in listele electorale sa figureze semnaturi ale unor oameni care de mult nu mai locuiesc in Sipoteni, fiind plecati la munci sezoniere sau in detentie in penitenciarele din republica. In liste mai fusesera inclusi un bolnav internat la Spitalul de psihiatrie din Costiujeni si chiar un raposat.
In cele 20 de sedinte judiciare pe marginea acestui caz au fost audiati 111 martori, dupa care Judecatoria Calarasi si Tribunalul Chisinau au confirmat falsificarea alegerilor in favoarea lui Vasile Trifan, candidat din partea Aliantei Centriste. Procuratura sectorului Calarasi a intentat un dosar penal in baza art. 133.3 pe numele membrilor comisiei electorale 45, dar pana in prezent n-a luat nici o decizie pe marginea acestor faradelegi. Anchetatorul Anatol Grajdianu ne-a comunicat ca taraganarea a fost cauzata de lipsa listelor electorale, care "erau atunci pe la tribunale si judecati".
Dupa toate aceste nelegiuiri confirmate de justitie, alegerile din 10 octombrie curent din Sipoteni au avut loc in aproape aceeasi componenta a comisiei electorale, multi dintre membrii actuali fiind printre cei care, la 6 iunie, au contribuit la falsificarea buletinelor de vot, dar si cu aceleasi liste electorale in care au fost incluse persoane care nu mai au viza de resedinta in aceasta comuna. Din acest motiv, la 12 octombrie, Mihai Banzari a inaintat o contestare Judecatoriei Calarasi, prin care insista sa fie asigurata suprematia legii si rezultatele votarii din 10 octombrie curent sa fie anulate. A doua zi, la 13 octombrie, in sedinta de judecata, judecatorul Grigore Daschevici a refuzat sa examineze petitia lui Banzari, invocand ca "Judecatoria Calarasi nu este competenta, iar petitionarul urmeaza sa se adreseze in Curtea Suprema de Justite".
"Sunt indignat de faptul ca sunt calcate in picioare Codul electoral si demnitatea oamenilor, declara Mihai Banzari. Si de asta data, legea a fost in favoarea falsificatorilor, care nu au dreptul juridic, dar nici moral sa conduca alegerile". Banzari ne-a spus ca va continua sa pledeze insistent cauza dreptatii. Iar daca nu o va gasi in R. Moldova, va apela la forurile internationale.
Ina Prisacaru, FLUX
"TOTUL DESPRE MINE!" "Sunt suparat pe soarta mea..."
Menirea mea a fost sa fiu sotia lui Nicolae Esinencu
Vinerea trecuta s-a incheiat a V-a editie a Festivalului de muzica usoara "MALURI DE PRUT". Premiul I la sectiunea interpretare nu a fost acordat, iar de Premiul I la creatie s-a invrednicit compozitorul Valentin Danga, pentru piesa "Iubirea mea", interpretata de Victoria Lungu.
La 10 octombrie, Teatrul "Luceafarul" si-a deschis cea de-a 40-a stagiune teatrala, cu premiera spectacolului "CIULEANDRA", dupa romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, pus in scena de regizorul Boris Focsa. Spectacolul a fost urmat de o serata cu participarea pleiadei de actori, care acum 40 de ani a creat Teatrul "Luceafarul".
Tot duminica, in satul Balauresti, judetul Ungheni, a fost sfintita CRUCEA-MONUMENT, instalata recent pe mormantul cantaretei de muzica populara MARIA DRAGAN. Crucea a fost sculptata de plasticianul Ion Zderciuc si face parte dintr-un proiect mai amplu dedicat memoriei interpretei, realizat de Fundatia "Nordul Moldovei".
Intre 10-13 octombrie, la Chisinau s-a desfasurat SIMPOZIONUL INTERNATIONAL DE TEATRU "Valoarea artistica si cea comerciala in actul spectacular", la care au participat teatrali din Rusia, Romania, Ucraina, SUA si R. Moldova.
Saptamana aceasta, se lanseaza un nou proiect - "BURSELE FUNDATIEI SOROS IN DOMENIUL ARTELOR", care-si propune sa-i sustina pe creatorii de valori artistice autentice din R. Moldova. Proiectul propune instituirea a 12 burse, cate trei in fiecare din domeniile: literatura (poezie, proza, dramaturgie, eseu), teatru (spectacole, regie, actorie, scenografie), muzica (compozitie, interpretare), arte plastice (pictura, sculptura, grafica, arte decorative).
La 13 octombrie, pe scena Teatrului "Luceafarul" a avut loc spectacolul jubiliar al actritei Maria Doni "DOMNULE SHAKESPEARE, IAR NU MI S-A DAT UN ROL".
Intre 13-17 octombrie, la Chisinau isi desfasoara lucrarile CONGRESUL V MONDIAL AL TAMBALISTILOR, organizat de Asociatia mondiala a tambalistilor. La congres participa delegatii din 15 tari in care exista traditii de interpretare la tambal.
Silvia Bogdanas, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
EDITURA "CARTIER": "TOTUL DESPRE MINE!"
"Sunt suparat pe soarta mea..."
Interviu cu scriitorul Constantin Cheianu
Recent, la Editura "Cartier" a aparut cartea "Totul despre mine!" de Constantin Cheianu. Volumul este alcatuit din nuvela "Merisor" si pamfletul autobiografic "Totul despre mine!". Cartea reprezinta lansarea in proza a deja cunoscutului dramaturg Constantin Cheianu, laureat al Concursului National de Dramaturgie, editiile 1995, 1997, 1998, cu piesele "Plasatoarele", "Luministul" si "Cel-Care-Aduce-Razbunarea". Constantin Cheianu a mai semnat dramatizari dupa romanele "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez, "Legaturi primejdioase" de Pierre Choderlos de Laclos si "Ana Karenina" de Lev Tolstoi, puse in scena Tearului National "Mihai Eminescu".
FLUX: "Totul despre mine!" este un titlu pretentios si provocator. Intr-adevar ati scris totul despre dvs?
Constantin Cheianu: Trebuie sa marturisesc ca nu simt prea bine mediul in care traiec - nu stiu cum misca cu adevarat. Am vrut sa fac un test, o provocare. Declarand sus si tare ca am scris o carte despre mine, am dorit sa vad cum reactioneaza lumea la o asemenea manifestare. Foarte multi ma vor desconsidera si ma vor crede un exhibitionist. Oricum, daca va fi o experienta negativa pentru mine - si aceasta sansa exista - consider ca a trebuit sa se produca, pentru ca provocand si autodezgolindu-ma, imi voi da seama in ce mediu traiesc.
"Totul despre mine!" este, totusi, o lucrare in care am incercat sa fac si arta, nu doar sa vorbesc despre mine: nu exista nici un nume adevarat aici, unele din intamplari sunt adevarate, altele inventate sau preluate de la altcineva.
FLUX: In ultimul timp ati fost preocupat mai mult de dramaturgie. Relansarea in proza vine din dorinta de a da o replica prozei basarabene?
C.C.: De fapt, cu opt ani in urma, cand inca nu incepusem sa fac dramaturgie, experimentam proza. Anume atunci s-a copt conceptia acestor doua lucrari, dar nu eram pregatit sa le scriu. Pe de alta parte, eram convins ca numai proza imi poate permite sa vorbesc despre mine sau despre realitatile care ma inconjoara. La inceputul acestui an le-am recitit. Pentru un om care scrie, recititul are un rol foarte mare, pentru ca iti permite sa vezi mai bine defectele. Am facut cateva variante pana am ajuns la una demna de tipar.
Am fost intotdeauna nemultumit de proza care s-a scris la noi. Am crescut intr-un mediu care nu era foarte deschis catre cultura si catre valori. Exista o literatura rusa foarte buna la care aveam acces, mai tarziu, am descoperit o literatura romana foarte interesanta, in paralel ii citeam pe occidentali. M-a surprins sa constat ca aici, la noi, ca pe o insula izolata de toata lumea, se facea o pseudoliteratura. Aceasta nemultumire am pastrat-o peste ani si probabil, involuntar, s-a manifestat si dorinta de a oferi un alt tip de proza.
Literatura noastra este una care presupune ascunderea propriului eu. Scriitorul trebuie neaparat sa arate cat mai frumos, cat mai mitizat. E o traditie generala la noi: scriitorului sau intelectualului ii place sa imbrace haina mitului, sa se urce pe socluri, fiind inca in viata. Adesea, insa, acesti intelectuali accepta niste compromisuri foarte triste. In acest sens, am vrut sa fac un indemn - sa ne privim sincer cum suntem, sa nu ne mai idealizam si sa ne spovedim in fata propriei noastre constiinte.
FLUX: Cartea e scrisa intr-o tonalitate suparata. Pe cine sau pe ce sunteti suparat?
C.C.: Sunt suparat pe soarta mea, desi este un pacat sa te superi pe destin. Sunt foarte suparat pe conditia la care a fost sortita generatia mea, pe acel trecut nefericit din scoli, unde nu prea am intalnit profesori inteligenti si cu spirit. Asemenea oameni nu au existat nici mai tarziu, in universitate. In plus, ne lipseau cartile necesare. Adevarata universitate am inceput s-o fac dupa absolvire - si a fost o munca enorma. Am fost foarte suparat ca zece ani din viata mea s-au consumat in gol, desi aveam un nesat nesfarsit de a cunoaste. I-a mancat nefasta conditie de a ma fi nascut si crescut aici.
FLUX: In cadrul lansarii ati afirmat ca, scriind aceasta carte, v-ati eliberat. De ce v-ati eliberat?
C.C.: Confesiunea, desi in cazul meu e una pagana, are un efect terapeutic. Prin pronuntarea unor pacate, greseli, te eliberezi de ele prin simpla lor rostire. La fel s-a intamplat si cu aceasta carte. Intr-un fel, raul si ciuda pe care o purtam fata de trecut, fata de realitatile care m-au deformat si ne-au deformat, mi-a trecut. A fost o etapa si abia acum incepe lucrul cel mai serios.
FLUX: Folositi un limbaj violent, pe alocuri chiar vulgar. Ati vrut sa socati?
C.C.: Candva am citit romanul "O calatorie la capatul noptii" de L.F.Celine, de o puternica violenta a limbajului, care se deosebeste prin duritatea cu care autorul se priveste pe el si pe cei din jur. Am considerat ca numai astfel as putea privi si eu trecutul meu si oamenii care m-au inconjurat. De aceea, proza mea e un urlet, si atunci cand urli, constiinta trece pe planul doi - spui vrute si nevrute, lucruri tari si uneori chiar triviale. Adevarul este ca duritatile de limbaj nu ma caracterizeaza. Si sunt trist ca aceasta latura acopera poate ceva ce este valoros in carte.
FLUX: Faptul ca sunteti un functionar la Ministerul Culturii nu va impiedica de a scrie?
C.C.: Sigur ca ma impiedica. Mi-as dori foarte tare sa pot trai doar din scris. Nu am necesitati foarte mari. Scrisul, deocamdata, imi provoaca cele mai mari bucurii. S-ar putea ca in viitorul apropiat sa renunt la cariera de functionar.
A dialogat Silvia Bogdanas, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Menirea mea a fost sa fiu sotia lui Nicolae Esinencu
Dialog cu dna Antonina Esinencu, sotia scriitorului Nicolae Esinencu
- Ati visat vreodata sa va casatoriti cu un scriitor?
- Nu, a fost o pura intamplare. Daca e adevarat ca, intr-un fel, casatoriile se fac in cer, probabil ca destinul mi-a fost hotarat acolo.
- Cum v-ati casatorit?
- Am facut cunostinta in caminul studentesc, in care locuiam si eu, si el. Putin mai tarziu, mi-a propus sa abandonam facultatea si sa plecam la tara. Nu stiu la ce m-am gandit atunci, dar l-am urmat.
- Si unde ati plecat?
- La Isacova, Orhei. Lucram la scoala, ca invatatori. Dar, intr-o zi, vine tata si ne cere pasapoartele. Vazand ca in ele nu e nici o stampila, ce ar confirma legalitatea casatoriei noastre, tata se angajeaza sa nu-i spuna mamei, cu conditia ca in cel mai apropiat timp sa devenim oficial sot si sotie. Astfel, tatal meu m-a casatorit cu Nicolae Esinencu.
- Stia ca e scriitor?
- Stia. Relatiile de prietenie dintre tata si Nicolae au demonstrat ca tata a ramas multumit de alegerea sa.
- Cum au fost anii traiti la tara?
- N-am trait mult la tara. Numai jumatate de an. Dupa nasterea lui Dan, fiul nostru, am avut probleme de sanatate si am fost internata la spitalul din Orhei. Atunci Nicolae s-a transferat la redactia ziarului raional din Orhei. Peste trei luni insa Nicolae a propus sa ne intoarcem la Chisinau. Aici am trait in garla unui beci, la un evreu - Moise ii zicea. Am stat acolo pana sotul a primit primul nostru apartament, vizavi de universitate.
- Nicolae Esinencu a fost si este cel mai prolific scriitor, traind din scris. L-ati ajutat?
- As fi fost multumita sa stiu ca nu l-am incurcat. Pentru ca nu cred ca cineva sa poata ajuta un scriitor. Pe un scriitor il ajuta numai inspiratia. N-am trait din belsug niciodata, dar valorile pe care le-am ales in viata n-au fost cele legate de bogatie. Eram fericiti cand aveam posibilitatea sa cumparam carti, ziare, sa citim ceea ce doream. Si-apoi, ca sa te simti bine in casa ta, nu e nevoie neaparat de o mare avutie. Ma simt fericita cand am ocazia sa mananc un strugure de poama alaturi de sotul meu, sau sa pun mana mea pe mana lui, ori sa-mi las capul pe genunchii lui.
- In mediul scriitoricesc lui Nicolae Esinencu i se zice copilul teribil. Cum este in familie?
- Nu poti fi toata viata angajat intr-un spectacol. Mai e nevoie si de repaos. Cred ca acasa si-l gaseste.
- Majoritatea sotiilor de scriitor sunt si primele cititoare ale operelor sotilor. I-ati facut vreodata obiectii?
- Evident, au fost si obiectii, am avut si opinii controversate, si polemici aprinse, dar niciodata nu mi-a fost rusine pentru ceea ce a scris. Cred ca cititorul va avea ocazia, in cel mai apropiat timp, sa se convinga de lucrul acesta. Sper ca in curand, gratie sprijinului financiar din partea lui Anatol Josan, vor fi editate cele patru volume de opere alese ale sotului. Credeti-ma, Nicolae merita acest lucru.
- Cum a selectat Nicolae lucrarile pentru cele patru volume?
- Evident, aici n-a incaput tot ce a dorit. Visa si la un volum de dramaturgie, la care a renuntat in favoarea altor carti. Daca s-ar intampla ca planurile lui Nicolae sa esueze, aceasta ar fi pentru el o adevarata tragedie.
- Nicolae Esinencu implineste, la anul viitor, 60 de ani. Numai ca nu stim, din pacate, ziua?
- Conform datelor din pasaport, Nicolae s-a nascut la 13 august. Dar soacra-mea, imi aduc aminte, imi spunea ca el s-a nascut iarna, in preajma sarbatorii Sfantul Nicolae. Nu o data i-am propus sa ne ducem la arhiva, sa verificam. Insa nu stiu de ce n-a vrut. Poate ca e superstitios.
- Va duceti des la bastina sotului, unde i-a ramas casa parinteasca?
- Am fost chiar zilele acestea. Stefan, fiul nostru, ne-a facut o surpriza si ne-a organizat o plecare la Chitcani. Ne-am dus mai intai la cimitir. Acolo se odihnesc, fie-le tarana usoara, parintii lui Nicolae si fratele Vladimir. Am revazut casa parinteasca. In prezent aici locuieste o ruda de-a sotului, careia i s-a incredintat casa. Am inteles ca nu mai avem ce cauta acolo. Noroc de Nicoleta, fiica noastra, care a avut umor, aruncandu-ne, in stilul ei, o fraza: "Am inteles ca geniile se nasc in balega". La care Nicolae a ras cu pofta. Astfel, ne-am revenit si am plecat...
- Esinencu e mai mult la Uniunea Scriitorilor. Nu va suparati cand vine tarziu sau chiar nu vine deloc?
- De fapt, Uniunea Scriitorilor e prima lui casa. De suparat, ma supar.
- Si cum il pedepsiti?
- Sa-l pedepsesc pe el ar insemna sa ma pedepsesc si pe mine. Pe Nicolae il apara in fata mea talentul. Cu toate ca sufar mult si simt neputinta de a schimba niste lucruri. Va spun o intamplare. Intr-o zi, o vecina ma intreaba: "Scuza-ma, te rog, tot vroiam sa te intreb: unde ti-i sotul? S-a intamplat ceva? A decedat?" Am fost atat de socata, incat a doua zi l-am luat pe Nicolae la brat si am mers prin fata casei, tot oprindu-ne pe langa geamul vecinei. De atunci adesea repetam acest truc pentru vecini.
- Multi afirma ca Esinencu este un om foarte generos. Dvs ce ziceti?
- Nicolae intotdeauna a aranjat copiii cuiva, a alergat pentru cineva. Dar cand a fost nevoie sa fie ajutat fiul nostru, multi i-au intors spatele.
- E vorba de Stefan?
- Da. A absolvit Institutul de Educatie Fizica, specialitatea antrenor de fotbal. Ani la rand a jucat fotbal fara nici un ban, dar familia n-o poti tine numai cu aer. A abandonat sportul. Dar un loc de munca nu si-a gasit.
- Ce va fac ceilalti copii?
- Dan locuieste la Kiev. E pictor, dar ca toti oamenii de arta o duce greu. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Ucraina si al celei din Moldova. A avut expozitii la Kiev. Mai am un fiu, Octav. E un grafician de exceptie. Cred in viitorul lui. Nicoleta studiaza la Universitatea de Arte, specialitatea dramaturgie si scenariu de film. Tine grozav la aceasta specialitate. O iubesc mult. Are caracter. Sunt sigura ca nimeni si nimic n-o va ingenunchea.
- Cu ce greutati se confrunta azi familia Esinencu?
- Se confrunta cu mari greutati. N-am platit pentru serviciile comunale de la inceputul anului. Mai avem si alte datorii. O solutie ar fi sa vindem sau sa schimbam apartamentul, ceea ce deocamdata nu ne reuseste. Daca cititorii FLUXULUI doresc, pot procura apartamentul lui Nicolae Esinencu.
- Care e mancarea lui preferata?
- Ii plac sarmalele. Insa nu e mancacios. Bucatica cea mai buna o lasa copiilor.
- In ultimii ani, Esinencu e ahtiat de politica. Are o fraza pe care o repeta mereu: "Eu sunt cu natiunea!". Cum ii apreciati aceasta calitate?
- Niciodata n-a facut literatura angajata, dar ma doare altceva. Am impresia ca foarte multi colegi de-ai lui Nicolae nu i-au citit opera. Da, Doamne, sa apara operele lui alese, da, Doamne, sa le citeasca si ei.
- Credeti in soarta?
- Niciodata nu mi-a placut intrebarea aceasta, deoarece viata nu este ceva care depinde numai de tine. Cred in Dumnezeu. Fiecare are menirea sa pe pamant. Probabil, menirea mea a fost sa fiu sotia lui Nicolae Esinencu.
A inregistrat Nicolae Roibu, FLUX
Ion Suruceanu: Un interpret ar trebui sa plece din scena ca un sportiv, cand lumea il mai doreste
In afaceri, ca si in sport, trebuie sa faci zilnic zece pasi in plus
Ochelarii cu sticle poleite cu argint
Ion Suruceanu:
Un interpret ar trebui sa plece din scena ca un sportiv, cand lumea il mai doreste
Fisier biografic
S-a nascut la 9 septembrie 1949, in satul Suruceni, judetul Chisinau. Este mezinul intr-o familie cu trei copii. In 1964, vrand sa devina un sportiv profesionist, a sustinut admiterea la Colegiul de Cultura Fizica si Sport, dar, sfatuit de ceilalti doi frati, s-a dezis de sport in favoarea artei. La Scoala "Stefan Neaga" a studiat fagotul. Ca interpret, a aparut in scena in 1968.
Este artist emerit si artist al poporului.
Toata lumea, de la Prut pana la Kamceatka, canta "de ce plang chitarele"
- Domnule Suruceanu, generatia tanara de azi nu stie cum s-a produs lansarea dumneavoastra in scena. Ii spuneti?
- Am avut o lansare norocoasa. Important e ca spectatorul m-a luat de bun chiar de la inceput. In 1968, eu mergeam deja in turnee cu formatia "Noroc", vestita nu numai la noi, dar si in toata URSS. In "Noroc" era si Stefan Petrache.
Peste vreo jumatate de an, intr-un turneu prin Ucraina, directia Filarmonicii din Donetk i-a propus lui Petrache sa ramana acolo, ca sa-si creeze o formatie proprie. I-au propus si un salariu mai mare. Stefan a fost de acord, dar peste o alta jumatate de an a revenit la Chisinau, unde Mihai Dolgan nu l-a mai acceptat si el s-a angajat la "Bucuria".
- Este adevarat ca, pe atunci, formatia "Noroc" era una dintre cele mai vestite in fosta Uniune Sovietica?
- Da-a-a-a! "Noroc" era cea mai populara formatie vocal-instrumentala. Concuram, in Uniunea Sovietica, cu "Poiuscie ghitari" din fostul Leningrad. Aveam prioritate pentru ca noi cantam in romana, ceea ce-i facea pe spectatori sa creada ca suntem straini. Nu mai vorbesc de melodicitate. Mai melodist ca Mihai Dolgan nu era nimeni in acele timpuri. Inchipuiti-va ca toata lumea, de la Prut si pana la Kamceatka, canta "De ce plang chitarele", "Primavara", "Canta un artist"... Intr-un an, am fost invitati sa concertam in capitala spirituala a URSS, Leningrad. Ansamblul "Poiuscie ghitari" era plecat in Siberia. In loc de 20 de concerte, programate, am avut 45. Salile mari erau arhipline cu spectatori.
De aceea spun ca am avut o lansare norocoasa in scena.
- Cine v-a chemat la "Noroc"?
- Pe cand eram student, ne-am dus sa sustinem un concert la Scoala Muzicala "Eugen Coca". Am interpretat 4 cantece, doua dintre care erau "Ai trecut iar pe strada mea" si "Nu-ti sade bine cand plangi" ale lui Temistocle Popa, din repertoriul lui Dan Spataru.
"Noroc" era intors la Chisinau, avea repetitii si operatorul de sunet al formatiei, vrand sa mai castige un ban, adusese aparatajul sau pentru concertul de la Scoala "Coca". Peste vreo 4 zile, Mihai Dolgan vine la scoala noastra, ma gaseste si-mi spune ca operatorului Ilusa i-a placut cum am cantat, iar formatia "Noroc" are nevoie de un interpret. Am ramas flatat, pentru ca noi, tinerii, ne uitam atunci la Dolgan ca la Dumnezeu. M-a invitat la Filarmonica. M-am dus, am cantat iarasi "Nu-ti sade bine cand plangi". Dolgan zice: "Cum te cheama?" Ii raspund: "Nelu, asa imi zic parintii". Dupa ce s-a susotit cu cei din Consiliul artistic, imi zice: "Dar n-ai vrea sa fii Ion?" Am inteles ca-s acceptat. Mai tarziu, Dolgan mi s-a destainuit: "N-au vrut, banditii, sa ramai cu numele Nelu, pentru ca suna prea romaneste".
Am uitat si de scoala. Mama credea ca sunt un student disciplinat, dar, cand am invitat-o la concertul in care evoluam in premiera, la 1 mai 1968, a ramas trasnita. Peste 2 saptamani, cand m-am dus acasa, ea mai era suparata: "Dragul mamei, abia ieri am terminat pilulele. M-a durut capul dupa concertul vostru. Aceea-i muzica? De ce te legi cu raii?" Ea era deprinsa cu muzica populara, cu tambalul, cu vioara, dar noi am iesit in scena flocosi, cu tobe, chitare, lumini. Si Dolgan vroia ca sunetul instrumentelor sa prevaleze in scena.
Desfiintarea "Noroc"-ului a fost o tragedie pentru noi
- De ce a disparut "Noroc"-ul?
- N-a disparut, am fost desfiintati. In 1970. Cred ca si noi purtam o vina. In acel an, spre vara, am avut o perioada de repetitii de trei luni. Am pregatit un program nou. Directia Filarmonicii ne-a propus un turneu prin Ucraina. Cand am inceput sa concertam cu noul program, spectatorii parca isi ieseau din minti. La Cernauti, au sfaramat Teatrul de Vara. La Vinita, am cantat in Palatul orasenesc de vara, intr-o sala cu acoperis numai, sub care erau un fel de constructii speciale, din metal, pentru proiectoare. In timpul concertului, un tanar de vreo 20 de ani s-a dezbracat gol-golut, s-a urcat pe una din acele constructii metalice si se dadea huta chiar deasupra lui Dolgan. La Hmelnitk, concertul a fost programat intr-o sala cu 2 mii de locuri, imprejmuita cu un gard de scandura. Dupa primele acorduri, vreo 8 mii de tineri au rasturnat gardul si au patruns inauntru. La Odesa, spectatorii fara bilete au sfaramat cu rangi de metal si au facut o poarta ilegala intr-un zid de piatra cam cum e cel de la Stadionul Republican din Chisinau. Se urcau pe copaci. Veneau cu tromboane, cu trompete, cu saxofoane. Doamne fereste, ce se facea, mai ales cand interpretam "Canta un artist" sau "De ce plang chitarele"! Toate aceste intamplari au facut ca despre "Noroc" sa se vorbeasca la plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS, precum ca, la Chisinau, exista o formatie muzicala care contravine programului de educatie ideologica a tineretului. Tocmai cand Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova, se intorcea acasa de la acea plenara, la Chisinau sosise "Mondial", o formatie superba din Romania. La Teatrul de Vara, unde a concertat "Mondial"-ul, militia calare a avut conflicte cu spectatorii. Aceasta l-a pus pe ganduri si pe Ivan Ivanovici, care a inteles ca activitatea noastra trebuie sa fie interzisa. A fost o tragedie pentru noi.
- Din aceeasi cauza a fost desfiintat si "Mugurel"-ul?
- "Noroc" si "Mugurel" au aparut dintr-un singur colectiv - de muzica usoara si populara - in 1966.
- Si "Noroc", si "Mugurel" au renascut sentimentul national, romanesc, in inimile basarabenilor. De ce nu se vorbeste anume in acest sens despre acea pleiada de interpreti?
- Pentru ca nici atunci nu ne bateam cu pumnul in piept. Prin cantecele noastre, noi am fost mari profesori de limba romana. Daca vreti sa stiti, artistii din "Noroc" nu au oferit nici o data autografe cu litere rusesti. Fratii nostri, rataciti prin URSS, se mandreau cu aceasta. In anii '60, in Moldova s-a intamplat o izbucnire spirituala. Ma inchin in fata raposatilor Tamara Ciobanu, Gheorghe Esanu, de la care am invatat cate ceva, dar, tot sincer o spun, pana la noi nu s-a cantat romaneste. Iertati-mi aceasta nemodestie. Cu adevarat romaneste a inceput sa se cante odata cu aparitia in scena a unor tinere talente ca Stefan Petrache si Maria Dragan. Atunci am inceput sa ne intoarcem la adevaratele valori spirituale ale neamului nostru, ceea ce a facut si Maria Tanase, si Ioana Radu in dreapta Prutului. Eu, fiind indragostit de muzica lui Dan Spataru, cantam, involuntar, exact ca el. Pana la urma, am coborat vocea cu o octava mai jos.
- De ce? Cum s-a intamplat?
- Ca sa existe si vocea lui Suruceanu. In 1984, raposatul Petre Teodorovici imi spune ca a scris niste muzica pentru Teatrul "Vasile Alecsandri" din Balti si ma roaga sa fiu eu interpretul. Dar mi-a pus o conditie: sa canti cu vocea ta. El stia ca, in cercuri restranse, la petreceri, cant altfel, dar cum ies pe scena, gata!, par al doilea Dan Spataru. Am acceptat propunerea lui Teodorovici, dar cu conditia ca acele cantece sa nu fie difuzate la radio. Pe naiba, cumatrul Petrea nu s-a tinut de cuvant. Chiar a doua zi le-a difuzat. De atunci, nu mai cant ca Dan Spataru.
- N-ati avut probleme cu regimul pentru cantecele romanesti?
- Era interzis sa interpretezi in scena cantece de-ale compozitorilor romani. Eu le cantam in salile de dans, printre prieteni. Prima piesa, cu care am sustinut examenul si la Filarmonica - "Nu-ti sade bine cand plangi" -, am cantat-o in cabinetul directorului artistic. Si atat. Dar prima piesa cu care am avut scandal mare a fost a unui compozitor francez si se numea "Sotia prietenului meu": "Pe tine nu te pot iubi/ Oricat de mult as vrea s-o fac..." Toti mi-au sarit in cap: e romaneasca. Le-am explicat ca si textul, si melodia le apartin francezilor. Da, o canta Alexandru Jula din Galati, dar de ce nu as canta-o si eu?
In 1980, Dan Spataru a venit la Chisinau, la concertul "Melodii druzei", cu un grup de artisti din Cuba, Vietnam, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria. I-am dus la Milesti, in subsolurile cu vinuri. Atunci am luat de la Dan Spataru cantecul "Drumurile noastre". La Filarmonica iar m-au intrebat: "De ce insisti mereu cu romanismul?" Mi-am amintit indata ce mi-a spus Dan: "E o piesa iugoslava, compozitor e Alexandru Coraci". Asa luptam noi pentru orice cantec.
- Dar cum se intampla ca, tot pe atunci, Maria Dragan, bunaoara, interpreta cantece din repertoriul Ioanei Radu?
- Numai din considerentul ca folclorul este fara hotare. Dar avea si ea probleme. Am incercat sa cant "Tarancuta". In 1974, am relansat "In gradina lui Ion". Cand m-au intrebat a cui este, am raspuns ca-i populara. Asa facea si Maria.
- "In gradina lui Ion" e un cantec prin care ati vrut sa spuneti ceva din viata dumneavoastra?
- Nu-u-u-u-! Cantecul l-am ascultat la Orhei. Il interpreta un evreu. Mi-a placut si l-am inclus in repertoriul meu.
Traiti acum cu frumusetea lui Lucinschi!
- Rusii credeau ca sunteti un interpret italian, dar unii dintre moldoveni v-au numit, in 1994, in timpul campaniei electorale, Suruceano - interpreto agrariano. De ce?
- Noi, interpretii, suntem cautati si, cat de cat, platiti numai in campaniile electorale. Altfel, nu ne mai putem hrani. Spectatorul ne doreste, dar el e sarac, saracul.
Atunci, social-democratii lui Nantoi m-au solicitat sa merg cu ei in campania electorala primii, dar peste doua saptamani... Dar nu, am sa va spun mai intai ce s-a intamplat la serata mea de creatie din 1993, cand am devenit pensionar. Atunci i-am invitat si pe Mircea Snegur, si pe Petru Lucinschi. Andrei Sangheli era plecat in deplasare. Unul din sponsori mi-a daruit un covor. Am spus: "E bun covorul, dar pentru el mi-ar mai trebui o camera..." Stand alaturi, domnul Snegur m-a intrebat: "Unde locuiesti?" I-am raspuns ca am un apartament cu trei odai si de mult ma chinuiesc sa fac ceva ca feciorul meu sa aiba casa lui. "Ne vom gandi", a spus dumnealui si, peste un timp, m-a chemat si mi-a propus apartamentul in care locuiesc acum si despre care se vorbea ca mi l-a dat Sangheli.
- Era un fel de arvuna pentru a-i sustine pe agrarieni in parlamentare?
- Nu cred, dar, pana la urma, asa s-a intamplat. Am inteles ca hotararea de a mi se da acest apartament a fost luata cu acordul lui Lucinschi si a lui Sangheli. Dupa propunerea facuta de Nantoi, m-a telefonat Nicolae Andronic: "Domnule Suruceanu, am vrea ca dumneavoastra sa sustineti Partidul Democrat Agrar". Pe listele acestui partid erau si Snegur, si Sangheli, si Lucinschi. Atunci am inteles trucul cu apartamentul. Sigur, era un avans...
Apoi, Dumitru Motpan si Nicolae Andronic mi-au amintit ca am fost pensionat ca artist. Mi-au propus sa fiu inclus pe lista de candidati in parlament a PDAM. Imi ziceau: "Poate, vei fi ministru al culturii, in locul lui Ion Ungureanu". Radeam: schimbandu-l pe Ion Ungureanu cu Ion Suruceanu, nu vei schimba realitatea tragica din domeniul culturii.
- Nu regretati acum alegerea, cand, probabil, intelegeti cat rau au facut agrarienii aflandu-se la putere?
- De-acu incepeti... Atunci, si Iurie Rosca, si Valeriu Matei se uitau la mine ca la un lup. Alexandru Mosanu si Lidia Istrati imi ziceau: "Tu ai adus banditii acestia la putere!" Nu eu, dragii mei, i-au adus presedintii de kolhozuri, care au cumparat votul matusii Maria cu un kilogram de zahar sau cu un litru de ulei.
- Dar nu concertele dumneavoastra le adunau viitorii alegatori?
- Aratati-mi azi un politician care ar putea sa adune o mie de oameni care sa-l aplaude. De s-ar intampla asa ceva, ar insemna ca suntem un popor fericit. Dar asa ceva n-o sa fie degraba. Credeti-ma, daca as avea posibilitatea sa traiesc din resursele mele, nici n-as vrea sa aud de politicieni. Dar ei ne-au adus la starea asta si acum ne folosesc.
- De ce ne-am mira atunci ca se lasa folosit si alegatorul?
- Chiar asa. Iata, cand eram in parlament, cei de la Teatrul "Ginta Latina" au solicitat ajutorul deputatilor ca sa nu li se ia sediul. Valeriu Matei le-a promis sustinerea. Dar cum a promis, asa a si uitat. Credeti ca, data viitoare, ginta latina va mai striga: "Votati cocosul!"? Nu. Multi interpreti isi fac cruce si spun: "Ion, nu ne vom mai duce dupa idee. Vom merge cu acei care au sa ne plateasca". Ce-i in mana, nu-i minciuna, asta-i realitatea. Dar eu le-am spus: "Duceti-va sa cantati in campaniile electorale cu politicienii care platesc mai mult, dar, la sfarsitul concertului, sa nu indemnati lumea sa voteze cutare sau cutare partid". Imi pare rau de oamenii nostri, pe care ii indemnam sa-l voteze pe domnul Snegur. Acum, cand ma intalnesc cu ei, imi spun: "Vai, ce prosti am fost ca nu te-am ascultat. I-am ascultat pe Gheorghe Urschi si pe Zinaida Julea, care ne spuneau sa-l votam pe Petru Lucinschi, ca-i frumos". "Pai, traiti acum cu frumusetea lui!", le raspund.
- Nu credeti ca o sa-i suparati pe Urschi si pe Julea?
- De ce sa-i supar? Lor trebuie sa le fie rusine.
- Lipseati des de la sedintele legislativului?
- Lipseam, dar motivat, pentru ca sunt un artist. Ma duceam sa sustin un concert, nu mergeam in strainatate pe banii statului.
Diacov - "sluceainii celovek v politike"
- In PDAM erati supus unei discipline stricte?
- Da, exista disciplina in fractiunea parlamentara. Voi tine minte pentru totdeauna cum ne pregatem sa votam Constitutia. Cand am ajuns la articolul 13, privind denumirea limbii de stat, ne-am adunat intr-o marti la fractiune. Din 56 de deputati, 20 erau pentru Limba Romana, inclusiv Lucinschi, Motpan, Diacov, Andronic... Sedinta parlamentului a avut loc joi. In spatele si in fata mea stateau Lucinschi si Diacov. Eram ferm convins ca ei vor vota pentru Limba Romana, cum se intamplase in fractiune. In stanga mea se aflau deputatii PFD si FPCD, in dreapta - socialistii si comunistii. Se pune la vot. Ridic mana. In stanga, vad ca ridica si alde Rosca. Deodata o aud pe raposata Lidia Istrati: "Ai vazut, Suruceanu, cu ce prosti te-ai dus?!" Ma uit la agrarienii din fractiunea mea parlamentara si nu-i inteleg. Toti stateau disciplinati, ca elevii din clasa intai, cu mainile pe banci. Asa stateau si Lucinschi, si Diacov. I-am intrebat apoi, de ce? Ei: "D'apoi, de marti pana joi..." Deci, de marti pana joi, s-au mai intalnit intre ei, au mai pus la cale si au castigat deputatii-presedinti de kolhozuri, care se temeau ca vor ramane fara lucru.
- Oare inseamna asta ca si Diacov, si Lucinschi sunt inferiori unor presedinti de kolhozuri?
- N-as vrea sa vorbesc de rau poporul, care este si spectatorul meu, dar e grozav ceea ce se intampla. La 31 august, de Ziua Limbii, intr-o emisiune televizata, o femeie spunea: "Am ascultat alocutiunea domnului Dioacov. Bravo lui! A spus ca noi, totusi, vorbim limba romana". Oare cum, oameni buni, se numesc aceste lucruri? Din 1994, de cand a fost presedinte de comisie, apoi vicepresedinte al parlamentului, apoi presedinte, el tot speculeaza, cu scopul de a capata alegatori? E o prostie. I-am spus-o direct, in ruseste:" Ti sluceainii celovek v politike".
- Il asteapta aceeasi soarta, ca si pe predecesorul sau, Dumitru Motpan?
- Accept sa fiu batut in cap de voi si de toate ziarele, dar va spun ca Motpan a venit in parlament, intr-adevar, ca un presedinte de kolhoz, dar a plecat un om cult. In aceasta perioada a studiat foarte mult si a ajuns mai presus ca Lucinschi din punct de vedere spiritual.
- Credeti ca soarta articolului 13 din Constitutie au decis-o presedintii de kolhozuri sau si factorii externi?
- Eu, ca si Diacov, suntem "sluceainie v politike". Ii multumesc lui Dumnezeu ca am trecut si aceasta scoala, ca sa inteleg ca, daca esti un om de arta, trebuie sa faci ceea ce ti-e dat de Dumnezeu. Ma uitam la politicieni si ramaneam trasnit. Luam dimineata FLUXUL si citeam cum il faceati cu ou si cu otet pe un deputat laudat in "Saptamana". "Saptamana" il facea cu ou si cu otet pe cel laudat in "Luceafarul". Si tot asa. Dar ei, deputatii, radeau, isi strangeau mainile, se salutau... Cum dracu? Eu nu pot asa. De aceea sunt bucuros ca m-am spalat de ei.
- Ati fost la frigarui cu Dumitru Motpan?
- Da, am fost. Ce e rau in asta? Daca ma invitau frontistii, ma duceam si cu ei, sa mai discutam la "un saslik".
- Pe cine simpatizati din actualii politicieni?
- Pe nici unul. Fie ei chiar si femei, nu mi-s dragi. Va veni un timp cand poporul ii va judeca.
Dar am sa va spun ceva. Deunazi, am deschis postul "Catalan TV" si am avut o placere deosebita sa cunosc o persoana cu numele Oleg Serebrian, prorector la ULIM. Si-a exprimat pozitia sa fata de modificarea Constitutiei, fata de actuala conducere. Iata, daca am avea macar cativa oameni cu o asemenea pregatire, am trai cu totul altfel.
Oamenii trebuie sa spuna despre un artist: pacat ca s-a dus...
- Cu ce va ocupati dupa ce ati fugit din politica?
- Fac un lucru cu mult mai mare - cant. Nu-s compozitor, dar, daca o da Dumnezeu, degraba veti asculta si cateva piese de-ale mele. Unii spectatori le-au apreciat deja. Am avut un compozitor de exceptie - Ian Raiburg. A plecat in America, e om de afaceri, are un restaurant. Regret, sustineam o colaborare buna. Acum, incerc sa fac singur muzica, am un stil nou. Dar, veti judeca mai pe urma ceea ce fac. Cand am implinit 50 de ani, mi-am dedicat o piesa - "Floare in calendar". Aseara am cantat-o si la Centrala electrica de la Cuciurgan. Desi acolo sunt mai multi rusi si ucraineni, toti au aplaudat, le-a placut.
- Mergeti des in stanga Nistrului?
- Relatiile mele cu Transnistria au ramas bune si dupa conflictul militar din 1992. Sunt invitat la toate manifestarile culturale de acolo. Nu ma invita - stiu ca o sa le refuz - numai la 2 septembrie, cand isi sarbatoresc asa-zisa independenta a lor. Merg oriunde sunt invitat. Pentru un artist, asta inseamna mult. Niciodata si nicaieri nu am facut politica prin cantec. Unica mea politica e sa-i fac pe oameni mai frumosi si sa-i fericesc macar pentru o singura clipa.
- Aveti multe cantece rusesti in repertoriu?
- Dar peste tot cant numai romaneste. Timp de 7 ani, cat am concertat prin Uniunea Sovietica, am avut in repertoriu 22 de cantece. Dintre ele, doar 4 erau in limba rusa.
- Cum ati invatat-o pe Ksenia Gheorghiadi sa cante in limba romana?
- A venit in Moldova in 1984. Am luat-o cu masina si ne-am dus la Suruceni, pe malul iazului. I-am dat textul cantecului "Asta seara". Eu prindeam peste, iar ea invata cuvintele. Seara, mi se facuse mila de ea: devenise vanata la fata cat o mancasera tantarii. A prins foarte usor limba romana. Ksenia plecase in Grecia, dar s-a intors la Moscova. Mi-a spus ca se simtea acolo prea straina.
- Sofia Rotaru este o pierdere pentru Chisinau?
- Pai, intrebati-ma si de Maria Codreanu. Alta e ca, daca ramanea la Chisinau, pierdea. Cred ca, in acest sens, poarta o vina si compozitorii nostri. Inainte ii mai dadeau cate o piesa Petre si Ion Aldea-Teodorovici, acum, nimeni nu mai colaboreaza cu ea. Adevarat e ca o buna parte din cariera sa, Sofia a facut-o si cu ajutorul cantecelor noastre. Eu, bunaoara, nu mi-o pot inchipui pe Sofia Rotaru fara "Melancolie". Ea ar fi pierdut si din cauza ca, la Chisinau, interpretii nu au fost sustinuti niciodata.
- Cand un artist adevarat trebuie sa paraseasca scena?
- Cand lumea il mai doreste. Ca un sportiv. O paralela potrivita ar fi exemplul lui Oleg Blohin, fotbalistul. Daca el ar fi plecat din sport cu un an mai tarziu, nimeni nu mai facea atata valva in jurul lui. Ca sa ramai in memoria poporului, oamenii trebuie sa spuna "pacat ca s-a dus" si nu "slava Domnului ca s-a dus".
Daca intrebarea a fost cu sugestie, va spun ca, la 50 de ani, am vrut sa am un concert la Palatul National, apoi am renuntat in favoarea Stadionului Republican. Am vrut sa vad daca mai trebuiesc eu lumii sau nu. Am avut la acel concert peste 20 mii de spectatori. Multi colegi de-ai mei vor spune: "Pai, a fost pe degeaba..." Adevarat, dar lasa sa faca ei concerte pe degeaba, ca sa vada cat de doriti sunt.
Atunci, la 19 septembrie, am vrut sa vad daca e timpul sa-mi pun bocancii in cui, ca un sportiv. Am inteles ca e devreme...
- Nu vi se pare ca Stefan Petrache a plecat, totusi, inainte de vreme?
- I-am spus-o de mai multe ori. A fost si el la sarbatorirea celor 50 de ani ai mei. L-am rugat sa cante o romanta. Greu, dar a cantat "Se scuturau toti trandafirii". Lumea l-a aplaudat. Dar, la sigur, el nu vrea sa revina in scena.
Dar voi nu stiti ca Stefan Petrache e si un bun poet! Are un manuscris de versuri... De fapt, Stefan a fost un interpret care a cantat nu pentru ordine si medalii, ci pentru popor. Oare n-a meritat el titlul de artist emerit mai inainte? Eu l-am primit dupa 17 ani de activitate la Filarmonica, Stefan - peste 18, in timp ce altii... Cum am primit eu titlul de artist emerit? La Moscova, prezentam finalul concertului "S pesnei po jizni", impreuna cu Nikolai Gnatiuk, Ksenia Gheorghiadi si Yaak Iola. Am iesit in costum alb si am cantat de trei ori "Vai, vai, vai, se tin de toti fetele scai". La televizor, toti prezentatorii au fost insotiti de titlurile pe care le detineau. Numai eu eram "solist moldavskoi Filarmoniki". Petric, secretar al CC al PC din Moldova, a privit si s-a mirat: "Al nostru a fost cel mai aplaudat, dar e numai solist?"
- Aveti un croitor personal, cel care v-a cusut costumul alb?
- A fost unul Plucci, dar a plecat in America. Mi-a placut ca hainele mele sa fie in armonie cu ceea ce cant. Am incercat la Casa de Mode sa-mi cos ceva, dar, cand m-am imbracat, mi s-a parut ca sunt un handicapat.
- Pe cine apreciati dintre interpretii de muzica usoara?
- Dintre cei tineri - pe Natalia Barbu si pe Nelly Ciobanu.
- Va incearca o stare de nesiguranta, de descurajare?
- Nu. Realitatea noastra e trista, dar ma bucura faptul ca spectatorii ma mai doresc, ma cheama sa le cant. De altfel, nu-mi este rusine sa cant la nunti. Mai degraba ma duc la o nunta decat la Palatul National, unde e mare mizerie.
- Cati copii aveti?
- Unul, un baiat, a absolvit Academia de Studii Economice. Lucreaza intr-o firma americana. Acum vreo 20 de ani, cand pleca la scoala, l-am intrebat: "Andrei, vrei sa faci muzica?" Mi-a raspuns ca nu vrea. Acum, ma mandresc cu faptul ca nu l-am mai intrebat o data. Putea sa zica "da" si mi-as fi pierdut copilul.
- E adevarat ca nu va trasati planuri in aceasta viata?
- Nu-i chiar asa. Noi, interpretii, traim de la eveniment la eveniment. Mi-am sarbatorit varsta de 50 de ani. Peste 4 veri, voi avea 35 de ani de activitate artistica. Sigur ca pregatesc un program de pe acum...
O cafea de Gheorghe Budeanu
Au participat
Sorina Stefarta, Natalia Cojocaru, Ion Dogaru, Nicolae Roibu, Rodica Trofimov
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
In afaceri, ca si in sport, trebuie sa faci zilnic zece pasi in plus
DESPRE IURIE BORS:
S-a nascut intr-o familie de tarani din satul Cobalnea, fiind al 12-lea si ultimul copil din aceasta familie. Mama Claudia si tatal Arsenie au aplicat fata de toti copiii lor un model aspru de educatie. In 1984, Iurie a creat o mini-fabrica de mobila care, in timp, a devenit una dintre cele mai performante in Moldova. Forul International de investitii "Moldova - un nou partener in Europa" i-a oferit recent titlul "Cel mai performant producator al anului 1999".
A. G.: In Chisinau sunt tocmai doi frati Bors producatori de mobila, e o traditie de la Cobalnea?
Iu. B.: Am copilarit sub cel mai vechi stejar din Moldova, stejarul lui Stefan cel Mare si, probabil, acest fapt m-a impulsionat sa fac ceva in viata asta. Acum, cand parintii nu mai sunt, toti fratii si surorile mele sunt la Chisinau, angajati la doua fabrici de mobila: la cea a fratelui meu cel mai mare si la mine. Paradoxul e ca fratele meu e un bun tamplar si are pregatirea necesara pentru aceasta activitate, dar eu am fost primul in familie, care am inceput sa produc mobila ca particular. Acum produce si el mobilier, suntem concurenti, dar loiali.
A. R.: Cum e sa fii al 12-lea copil in familie?
Iu. B.: N-am fost alintat. In familia noastra educatia a fost foarte severa. Cand faceam o boroboata, mama imi facea semn sa vin la ea. Ma duceam si ea imi tragea una. Mai tarziu imi spunea ca nu vroia sa ma bata, dar daca ma infatisam cu capul plecat, se simtea obligata sa ma pedepseasca. Asa era in familia noastra.
DESPRE FABRICA "CREATORUL"
A.G.: Cum ati inceput?
Iu. B.: Dupa ce am petrecut vreo trei ani la Facultatea de economie am inteles ca invat niste gogomanii si ca trebuie sa fac economie in practica. Analizam pe la mijlocul anilor 80 ce as putea produce in conditiile economice de atunci. Lumea facea cozi enorme la mobila si am inteles ca e un loc si pentru mine in acel vid industrial.
A. R.: Existau producatori privati in 1984?
Iu. B.: Existau doar fabricile de stat, desigur, si nici legislatie nu era pentru cele private. Mai intai am lucrat si eu pe la altii si am deprins organizarea muncii. In '87 am pornit pe calea asta. Am cautat un spatiu de productie, un subsol, cum era moda pe atunci. Dar mi s-a propus ceva mai bun, o rapa. Am construit acolo un sopron si am inceput a produce. Am inceput cu cele mai simple canapele, care costau atunci vreo suta de ruble. Pentru o investitie mai mare nici bani nu aveam. Imprumutasem de pe la rude vreo 1500 de ruble. De la inceput eram si constructor si paznic. Dar profit am avut chiar de la inceput, de cand aveam 5 angajati. Castigam mult mai putin ca acum, dar si cheltuiam mai putin. Or, trebuie sa fii strateg la cheltuit banii, ca sa nu inghiti toate veniturile. Niciodata nu mi-am permis sa cheltuiesc prea mult. Poate de aceea, azi, pe strada Dragomirna nr.36, sectorul Buiucani, este o fabrica de mobila, care se numeste "Creator-Iu.B.". Blocul nou are 1.600 m.p., cu depozit de 1.500 m.p. si alte incaperi necesare. La fabrica mea lucreaza peste 150 de angajati.
R. M.: Deci, este real mitul milionarului, care-si incepe afacerea cu 50 de centi?
Iu. B.: Mitul e adevarat. Milionarul adevarat incepe cu putini bani si cu foarte multa munca. Ca si sportivul, care face zilnic 100 m in plus ca sa atinga o performanta mai buna. Celor care nu cred ca am pornit de la zero le spun "Da, d-lor, am avut o mostenire de care ma folosesc si acum: mostenirea mea sunt cei 7 ani de acasa".
A. G.: De ce nu ati incercat ceva mai simplu, sa aduceti mobila din strainatate?
Iu. B. Asa am fost educat, sa ma tin de casa si sa fac ceva util.
A. G.: Unde se mai vinde mobila Dvs., in afara de salonul din bd. Stefan cel Mare si Sfant nr. 182.
Iu. B.: In magazinele specializate din capitala si din centrele judetene.
DESPRE CUMPARATOR
A. R.: Cand se importeaza atata mobila de peste tot, cum se vinde cea autohtona?
Iu. B.: Cel care pleaca peste hotare sa cumpere mobila, evident ca o cauta pe cea mai ieftina ca sa o vanda aici mai scump. Iar daca e acolo mai ieftina, e si mai proasta. Chiar la fabrica noastra a fost adusa la reparatie mobila de import deteriorata la 2 saptamani din ziua cumpararii. Cei care vor sa aiba ceva bun in casa, merg la un producator local, ca sa aiba garantii. Cei care vin la noi, castiga si mai mult, fiindca oferim mari posibilitati de modificare a modelelor. Pe langa aceasta, toate materialele au certificat igienic de la furnizor si garantii de calitate.
A. R.: Ce se vinde mai usor acum - mobila mai ieftina si mai simpla sau cea scumpa si mai deosebita?
Iu. B.: La mine se vinde cea care se propune mai bine. Vand acum mai multa mobila scumpa, fiindca stiu sa gasesc cumparatorul, care sa accepte calitatea si pretul respective.
A. G.: Cine e responsabil de imaginea firmei?
Iu. B.: Pe moment, nu am un angajat special. Dar eu ma identific cu imaginea intreprinderii si, atunci cand apare o reclamatie, ea imi este adresata mie in primul rand, si pe urma tamplarilor de la intreprindere. Nu am multe reclamatii, caci daca o intreprindere se dezvolta si merge in ascensiune, inseamna ca face productie buna.
R. M.: N-ati incercat sa dati mobila pe credit?
Iu. B.: Initial am incercat, dar nu a durat mult, fiindca la noi se schimba prea brusc situatia leului si cea a cumparatorului.
DESPRE IDEILE TRASNITE
A. R.: Ati avut comenzi trasnite?
Iu. B.: Recent un club sportiv mi-a comandat un set in baza unui proiect netraditional. Mi s-au mai facut comenzi de paturi enorme sau alte piese nestandard. Cel putin 80% din ceea ce producem e la comanda directa a clientului si fiecare tinde sa-si demonstreze capacitatile sale de designer, iar noi le permitem aceasta.
R. M.: Aveti ceva si pentru apartamentele sovietice standardizate?
Iu. B.: Sortimentul nostru e pentru toate felurile de apartamente si preturile variaza.
I. P.: Cui trebuie sa dea prioritate cumparatorul de rand?
Iu. B.: Depinde de capacitatea lui de cumparare. Dar e bun producatorul autohton sau un magazin specializat, care are angajamente fata de cumparator.
DESPRE PUBLICITATE
N. S.: Va promovati marca cu multa experienta si plasati multa publicitate in ziare. De ce altii sunt atat de sceptici fata de spatiul publicitar?
Iu. B.: Cei care nu cumpara spatiu publicitar sunt, probabil, cei care nu vor sa se afiseze. Si sunt multi care o duc foarte bine in afaceri, dar prefera sa ramana in umbra. Exista si un risc sa apari in public cu declaratia ca ai o afacere care merge bine, deoarece apar imediat si cei care vin sa-ti "vada" afacerea, cu proaste intentii.
Gh. B.: Cum va mai faceti publicitate?
Iu. B.: Prin calitate. Am simtit ca de la om la om se transmite cel mai bine mesajul publicitar si oamenii vin zilnic la intreprindere, declarand ca au aflat despre productia mea de la vecini. Stiu ca intr-un bloc din Chisinau e destul sa cumpere un om un set de-al nostru, ca sa vina a doua zi mai multi vecini de acolo la mine dupa mobila.
D. J.: Oameni de afaceri s-au lansat in promovarea cluburilor sportive, pe care le sustin macar si cu bauturi alcoolice. Ce parere aveti despre asta?
Iu. B.: E o afacere si sportul si cei care lanseaza echipe de fotbal, isi fac publicitate. Eu sustin mai mult cultura decat sportul. Desi fac si eu sport, sub forma de gimnastica matinala.
DESPRE CONCURENTI
A. A.: Cine va face concurenta?
Iu. B.: Cele 3 intreprinderi de stat si una privata, care produc mobila la Chisinau. Accept concurenta, dar sa fie onesta. Iar cei care-mi fura numele si vand in piata ce vor sub marca mea, imi fac un deserviciu si ii voi pune la punct. Voi deschide un salon in Piata centrala si astfel ii voi obliga sa renunte la numele meu, folosit clandestin.
A.R.: Ce vi se mai fura, in afara de nume?
Iu.B.: Uneori - modelele. Acum particip la o expozitie la Moldexpo. Acolo are si fabrica ICAM un spatiu de expunere. Ma uit sa vad ce mai fac concurentii si gasesc modele aproape identice cu ale mele. Dar nu pledez pentru drepturile de autor, deoarece aici e ca si in automobilism - toate masinile se aseamana una cu alta si toate sunt diferite. Oricum un model la fabrica mea traieste un an-doi, apoi il schimb pe altul nou.
N. S.: Aveti colegi care v-au lasat, pentru a se lansa in afaceri proprii?
Iu. B.: Sunt cativa care au plecat si am auzit ca produc mobila. Pe mine nu ma deranjeaza asta, e un fenomen normal.
DESPRE CLASA POLITICA NOUA
Gh. B.: Prin 89, cand activitatea dvs pornise de-a binelea, basarabenii "pierdeau timpul" la mitinguri si aveau conflicte cu politia. Cum era mai bine sa procedezi atunci?
Iu. B.: Asa cum au procedat basarabenii atunci, caci eram si eu printre ei. Mitingurile si adunarile nationale se faceau duminica, tocmai cand eram liber. Aceste evenimente ne lipsesc probabil si acum. Atunci, mergand la mitinguri, am cunoscut de aproape clasa politica noua. Acum am posibilitatea sa-i analizez in devenire, sa compar ceea ce declarau atunci si ceea ce spun acum.
Gh. B.: Clasa politica pe care ati sustinut-o impreuna cu toti participantii la mitinguri, v-a ajutat apoi?
Iu. B.: Nu am cerut ajutorul nimanui. Acum cu atat mai mult nu le pot solicita ajutorul, deoarece societatea e foarte politizata si imediat ti se spune ca esti cu acela sau cu altul. Nu sunt membru de partid si nu sustin un lider politic anume, dar nici nu-s impotriva vreunuia. Eu sunt impotriva sistemului, care e unul foarte ineficient si impotriva noastra, a celor care nu fac nimic ca sa schimbe lucrurile. Se stie ca daca societatea depune efort, atunci si conducatorii si realitatile se schimba. Va aduceti aminte ca in 1989 le strigam conducatorilor de atunci: "Jos!" si ei cadeau de buna seama.
A. G.: Cum a evoluat de atunci clasa politica?
Iu. B.: Mai-marii zilei de azi au fost creati in conditiile societatii de ieri, de aceea nu putem astepta o schimbare radicala si rapida in bine. Dar azi creste generatia de maine si ea are alte conditii. Am avut cateva intalniri cu elevii de la Soldanesti, cu studentii din Chisinau. Ei studiaza de timpuriu economia aplicata, stiu ce este businessul. M-am mirat de felul lor de a gandi, sunt ageri si vad altfel lucrurile.
DESPRE POLITICIENI SI MOBILA
A. G.: Nu vreti sa faceti un partid sau sa fiti parlamentar pentru a face legi in favoarea producatorilor locali?
Iu. B.: Sunt dezgustat de o asemenea idee. Am un potential pe care il consum sau acolo, sau dincolo. Stiu ca in industria mobilei pot face ceva, iar in politica s-ar putea dovedi ca pierd energia in van, devenind un functionar anxios care va face ca legile sa mearga altfel, decat ar conveni producatorului.
S. S.: Oamenii de partid cumpara mobila Dvs.?
Iu. B.: Am clienti din diferite formatiuni, chiar din PC si chiar lideri ai altor partide.
DESPRE MUNCA LA O INTREPRINDERE PRIVATA
S. S.: Sunteti un dictator la serviciu?
Iu. B.: Prefer democratia. Dar cand o persoana concreta nu intelege corect ce i se cere, cu aceasta devin dictator.
A. R.: Ce parere aveti despre fumatori?
Iu. B.: Nu fumez si fumatorii sunt discreditati la intreprinderea mea. Acestia trandavesc mai mult ca ceilalti si cauta pretexte. De aceea am stabilit la intreprindere un loc special, unde am afisat un orar al minutelor in care se poate fuma. Daca e prins acolo in afara orelor stabilite, i se aplica o amenda.
A. R.: La intreprinderea Dvs. se fura?
Iu. B.: Angajatii mei n-ar putea fura o piesa de mobilier in geanta, dar tot incearca s-o faca uneori. De aceea avem un sistem de control, care poate sa verifice uneori gentile. E urat si neplacut acest lucru, dar mai urat e sa furi de la lucru.
A. G.: Cand platiti salarii, tineti cont de inflatie si de cresterea preturilor?
Iu. B.: Nu intotdeauna. Ne uitam si la preturi, dar si la cheltuielile noastre. Toata materia prima o importam, dar pretul la mobila nu-l ridicam, de aceea nici veniturile nu ne apar compensate. Important e ca nu admitem niciodata restante la salarii.
N.C.: La angajare, dati prioritate cobalnenilor sau numai prietenilor din copilarie?
Iu. B.: Am un nucleu de adjuncti, printre ei si cativa din Soldanesti, care selecteaza cadrele. Principiul de baza pe care l-am impus e ca sa se angajeze oameni cu care sa se poata munci bine. Daca acestia mai sunt si de la bastina mea, cu atat mai bine.
DESPRE RUSI SI ONESTITATE
A. A.: E adevarat ca rusii muncesc mai bine si sunt mai abili in afaceri, decat moldovenii?
Iu. B.: Toata intelectualitatea de azi s-a format ieri in marile centre stiintifice ale URSS si a studiat in limba rusa. Iar generatiile anterioare de intelectuali basarabeni au fost exilate in Siberia. Astfel, avem ce avem. Deseori muncitorii moldoveni vorbesc ruseste sau cel putin folosesc un limbaj mancurtizat. Cu regret, chiar in familia noastra fratii mei cu sange de romani, cresc copii rusi, avand sotii cu care vorbesc in limba lor. Iar despre rusii ca atare pot sa spun ca lucrez si cu ei, deoarece in afaceri se acorda prioritate celor care dovedesc corectitudine.
R. M: Sustineti ipoteza despre succesele rusilor, care, la destramarea URSS, au pornit afaceri din banii fostului PC?
Iu. B.: Nu cred categoric in aceasta ipoteza, fiindca lideri ai PC au fost si conationali de-ai nostri. Iar daca e vorba de intreprinderile mari de tip "Mezon", nu trebuie sa plangem ca le-au luat rusii, ci trebuie sa ne intrebam de ce nu le-a gestionat corect guvernul nostru? Aceste intreprinderi puteau avea si un director moldovean, daca o doream noi, cu totii.
DESPRE PRODUCATORI SI STAT
A.R.: Cum sunt legile care reglementeaza activitatea producatorului nostru?
Iu. B.: Sunt impotriva producatorului si a intreprinzatorului. S-a facut un aparat de stat ineficient, care tine aceste legi in fata, dar nu are o strategie clara. Legislatia nu e perfecta si, in plus, nu functioneaza. Iata ca in 10 ani de independenta, de la un inceput bun cu o legislatie adecvata, am ajuns in alta parte. Acum poti sa-l numesti pe oricine mafiot. Caci fiecare merge la lucru si se gandeste ce sa ascunda sau sa fure. Trenul societatii noastre a deraiat si a pornit in alta parte si n-avem ce face uneori, ca mafia e silita sa apara si sa se simta bine in aceste conditii.
Gh. B.: Ce piedici va mai pune statul?
Iu. B.: Multe. De exemplu, oficialii nu inteleg ca a face economie la energia electrica, oprind-o, e ca si cum ai economisi seminte la semanat, si ai ravni la o roada buna. Desi nu am nici un ban restanta pentru energie, mi se deconecteaza si mie curentul si eu suport pierderi enorme din aceasta cauza. De aceea, am fost nevoit sa-mi cumpar un generator de curent.
Gh. B.: Ati putea actiona in judecata aceste intreprinderi de stat?
Iu. B.: Asta tine de domeniul fanteziilor. Ar fi doar pierdere de timp, cu ideea ca statul sa-ti restituie ceva. Dar nu e vorba doar de curent electric. In general, nu exista strategii statale despre protejarea producatorului autohton. Unul dintre paradoxuri este ca la marfa noastra se aplica de doua ori TVA. O data atunci cand importam materia prima si a doua oara, cand vindem productia gata.
DESPRE FERMIERI SI ALTERNATIVE
Gh. B.: Ce ati mai face, daca n-ati fi pornit afacerea cu mobila?
Iu. B.: Nu regret ceea ce fac acum. In 10 ani am devenit mai ambitios si mai creator. Am schimbat deja stilul mobilei sovietice, e mai moale si mai rotunjita la colturi si nu te mai lovesti de ea ca sa ramai cu durere fizica si in suflet de la mostenirea comunista. Daca m-as dezice de mobila, m-as face fermier la tara, as creste pasari si animale. Acum privesc la sat cu nostalgie, unde colegii mei sunt dezorientati si neputinciosi. Ei stau nedumeriti si se intreaba ce-i de facut.
Eu le spun despre cel mai simplu proiect pe care l-as fi realizat. In primul an as fi sapat cu harletul, in a doua toamna as fi arat cu un bou cu plugul, apoi cumparam cal si apoi, tractor.
D. J.: Dar toti spun ca nu e rentabil sa investesti in pamant, caci productia agricola e foarte ieftina.
Iu. B.: Totul depinde de organizare. Trebuie sa produci, dar inainte de asta sa stii ce faci cu productia.
Noi ne limitam la orizonturi mici. Cand am mers peste hotare, am vazut ca lumea are orizonturi largi, chiar si in agricultura. La noi taranul seamana graul si sta si asteapta. Iar acolo, fermierii se gandesc la perspectiva si pe langa afacerea cu graul pornesc in paralel una cu pasari. Un kilogram de grau costa mai putin decat un kg de carne. E pacat ca nu exista strategii de stat in acest domeniu si apar rupturi mari intre cei care reusesc si cei care nu fac fata activitatilor proprii.
DESPRE ODIHNA
S. S.: Cate ore zilnic si cate zile saptamanal le dedicati muncii?
Iu. B.: Lucrez 6 zile in saptamana de la 7.30 la 21.00. Zilnic imi rezervez vreo 6 ore pentru odihna. Dar duminica ma ascund de lume si de telefoane si imi permit sa dorm pana la 10.
A. G.: Indrazniti vreo data sa recunoasteti ca ati obosit?
Iu. B.: Sunt mereu obosit. Dar ma inviorez la gandul ca voi aranja totul bine si voi avea mai mult timp de odihna.
I. P.: Unde mergeti in vacanta?
Iu. B.: Imi iau rar vacanta. Ultima data m-am odihnit in Franta, cu doi ani in urma.
DESPRE SECRETE PERSONALE
N. S.: Un proiect, oricat de frumos ar fi, poate sa se risipeasca daca nu sunt evaluate sansele reale ale acestuia. Dvs. stati bine cu picioarele pe pamant sau va mai permiteti sa plutiti cu capul prin nori?
Iu. B.: Plutesc printre nori foarte putin, si niciodata, cand as putea sa ma expun riscului.
A. G.: Ce mobila aveti in casa?
Iu. B.: Traiesc modest. Am mobila produsa de mine, dar nu am o casa propriu-zisa. Traiesc la intreprindere.
A. R.: De ce nu purtati cravata?
Iu. B.: Am niste senzatii nu prea placute cand imi pun cravata. Dupa ce am fost pionier, nu-mi place acest accesoriu. Prefer libertatea, nu inchistarea. Am cateva cravate daruite, dar nu mi le pun nici la receptii oficiale.
N. S.: Cata mobila s-ar produce din stejarul de la Cobalnea?
Iu. B.: Ar fi o crima sa te gandesti macar la asa ceva.
DESPRE LUPTA CU TINE INSUTI
E. C.: Sponsorizarile pe care le faceti va prejudiciaza sau va avantajeaza?
Iu. B.: Am chiar un profit, dar de ordin moral din sponsorizari. La salonul meu se filmeaza emisiuni TV, prin care se promoveaza tinerele talente. Imi pare bine cand vad tinerii, bucurosi de sansa ce li s-a dat pentru realizare.
S. S.: V-ati gandit vreo data sa ramaneti in strainatate?
Iu. B.: Am trecut prin aceasta balanta candva. Imi era greu sa decid, sa raman in greu sau sa plec la castiguri usoare, dar am invins in aceasta lupta cu mine insumi si am ramas acasa cu gandul optimist ca si aici se poate face ceva bun.
S.S.: De unde va procurati vestimentatia?
Iu. B.: Cumpar si de la UNIC.
DESPRE SENTIMENTE SI EMOTII
S. S.: Ce faceti cand vi se face o declaratie de dragoste?
Iu. B.: Raman profund emotionat si simt o mare responsabilitate. Nu ma feresc niciodata de responsabilitati. E neaparat sa-i dau raspuns, dar depinde de ce fel e.
S. S.: Cat de des va implicati emotional?
Iu. B.: Permanent, dar imi tin sub control emotiile.
A. R.: Ce muzica va place?
Iu. B.: Orchestrala, ritmica, nostalgica, cu element latin.
S. S.: Sunteti capabil de o nebunie?
Iu. B.: De una mica, care nu implica riscuri si prejudicii.
A.R.: Sunteti crestin?
Iu.B.: Sunt botezat, dar nu am convingeri religioase.
Au dialogat:
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Ochelarii cu sticle poleite cu argint
Exista boli ale sufletului. Care sunt ele? Unde gasim leacul impotriva lor? Raspunsul ni-l da parintele Petru Storoja, preot la Biserica "Sf. Nicolae" din Chisinau".
"Iubirea de argint este radacina tuturor pacatelor" (I Timotei 6:10).
Un parinte, vrand sa lamureasca copiilor ce inseamna iubirea de argint, le-a dat acestora o sticla. "Ce vedeti prin ea?", i-a intrebat. "Vedem pe Sfintia voastra", au raspuns ei. Atunci, parintele a uns sticla cu un strat subtire de argint, prefacand-o in oglinda. La aceeasi intrebare, copiii au raspuns: "Acum ne vedem pe noi". "Asa este si omul avar: nu-l mai vede pe aproapele sau, pentru a-l ajuta, ci se vede pe sine insusi", le-a spus parintele, drept invatatura.
Iubirea de argint (avaritia) este al doilea pacat capital, dupa mandrie. Pentru cei bantuiti de acest pacat, scopul vietii lor trecatoare nu este mantuirea, ci acumularea a cat mai multor bunuri pamantesti. Pofta neinfranata dupa aceste bunuri duce la lacomie, egoism, invrajbire, neiubirea aproapelui si chiar la sinucidere, asa cum s-a intamplat cu Apostolul Iuda care l-a vandut pe Hristos pentru 30 de arginti. Este cunoscut cazul calatorului care, parasind o corabie naufragiata, nu s-a incumetat sa-si lase braul in care avea la pastrare cateva kilograme de aur si a plecat la fundul marii cu tot cu el. Iar malul era foarte aproape, s-ar fi putut salva prin inot. Avarii parca ar purta niste ochelari, in locul sticlelor carora sunt doua monede mari, de aur sau de argint, care nu le permit sa-si vada aproapele nenorocit, ci numai bogatia sa. Ei uita de Dumnezeu si nu-si dau seama ca, la moarte, nu vor lua nimic cu ei decat faptele bune sau rele, facute in viata. Un sfant parinte spune: "Orice bogatie este un furt".
Hristos Mantuitorul i-a miluit permanent pe saraci, dar nu a facut din saracie o conditie a mantuirii. El i-a mustrat tot timpul pe bogati, nu pentru ca erau bogati, ci pentru ca erau lacomi, zgarciti, egoisti si nemilostivi.
Virtutea care se opune pacatului avaritiei este milostenia. Pentru ca trecem printr-o perioada foarte dificila, majoritatea populatiei are nevoie de ajutor, mai ales batranii, bolnavii, copiii abandonati si orfani. "Cand ai tu, da si la altul", ne invata Biserica. Caci se spune: "Cine pe sarac ajuta, pe Dumnezeu imprumuta".
Astazi, strazile oraselor sunt pline de cersetori. Noi, crestinii, trebuie sa stim cum sa facem milostenie. Biserica ne invata: "Sa-ti asude milostenia in palma, pana vei alege cui s-o dai". Cu alte cuvinte, sa nu incurajam pacatul leneviei si lipsa de responsabilitate, in cazul cersetorilor care pot lucra dar nu vor, folosindu-se de bunatatea noastra. Caci Biblia ne invata: "Cine nu munceste, sa nu manance". Sa-i ajutam pe cei care nu pot munci din cauza defectelor trupesti. Dar, decat sa umblam cu banul in palma si, negasind cui sa-l dam, sa-l bagam in buzunar, mai bine sa gresim, dar sa-l dam. In acest fel, ne vom face comori nu pe pamant, ci in cer, caci Mantuitorul Iisus Hristos ne spune in Sfanta Scriptura: "Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta" (Matei, 6:21).
In zilele noastre, circula o zicala: "La lauda mare sa te duci cu sacul mic". In republica, sunt foarte multi oameni care poseda mari bogatii pamantesti, dar uita de Dumnezeu si uita ca mai exista si moarte. Acum, cand biserica noastra se afla in reparatie, foarte putini oameni bogati ne-au ajutat. Din contra, lucrarile se fac datorita "banului vaduvei", adica a crestinilor de rand ce aduc si la biserica din putinul lor.
Frati crestini, pasiti peste neputinta acestui mare pacat care izvoraste din inima omului. Faceti milostenie cu cei care au nevoie de aceasta. Daca vom fi milostivi, atunci nu ne va fi frica de moarte. Si sa fim cu luare aminte la ceea ce ne invata Mantuitorul: "Mai degraba va trece camila prin urechea acului, decat bogatii in imparatia cerurilor".
A inregistrat Natalia Cojocaru, FLUX
