|
|
EDITIA DE VINERI COTIDIAN NATIONAL
Anul V, Nr. 33 (214) 3 SEPTEMBRIE 1999
Suferinta placerii de a avea avere
Umbra "karandasului lui Sangheli"
Suferinta placerii de a avea avere
Boris Vieru
Suntem cu totii de acord ca traim vremuri de adanca suferinta materiala, pentru marea majoritate a traitorilor acestei republici. Televiziunea, radioul, ziarele descopera zilnic si aduc in urechea noastra un vaier grozav de ofuri, vaiete si vaicareli, cum nu puteau fi totusi auzite acum zece ani, sa zicem. Situatia este obiectiva si certa: economic, statul s-a prabusit si nu mai este capabil sa-si intretina supusii; materialiceste, persoana, familia, comunitatile, societatea in ansamblu se naruiesc si nu mai au siguranta ravnita a zilei de maine. Explicatiile sunt si ele la suprafata: economic, se darama un sistem de producere si organizare invechit, fara ca sa fi aparut un altul in loc; politic, suntem condusi de elite corupte, ce s-au dedat succesiv la jafuri la scara nationala; geopolitic, se risipeste universul material al lumii comuniste si odata cu el se zdruncina si se imputineaza intreaga asezare materiala a acestei parti de lume, ce se transforma tot mai mult intr-o periferie capitalista a saraciei, subdezvoltarii si anarhiei economice.
Aceasta este o privire materialista asupra lucrurilor, o privire lumeasca, chiar as putea spune atee, pentru ca nu ia in considerare si ratiunile divine pe care se intemeiaza lumea si de care este guvernata tainic aceasta lume. O atare privire este predominanta in lumea noastra si nici o suferinta a speciei umane nu este in stare, din pacate, sa o schimbe. Si totusi va indemn sa o parasim, deocamdata, si sa judecam situatia aplicandu-i o grila crestina, mai exact grila Bisericii Lui Iisus Hristos. O asemenea grila nu are intentia de a interzice "viata", adica placerea de a avea avere, ci de a oferi o explicatie suferintei ce se ridica inevitabil dintr-o astfel de filozofie a capitalismului de consum, catre care se zice ca ne-am afla in "tranzitie". Iar Biserica ne invata ca orice suferinta este un efect al greselilor noastre anterioare, adica o consecinta a pacatelor, a incalcarii poruncilor. Omul este liber sa creada sau sa nu creada - aici sta maretia si taina lui, dar si Dumnezeu este drept si nu va calca in veci peste Dreptatea Sa. Si pentru ca nu poate sa nu fie drept, "plata pacatului" si deci suferinta sunt inevitabile.
Ceea ce vreau sa spun este un lucru simplu: traim vremuri extraordinare, de rascruce a mileniilor si de prefacere a lumilor, vremuri insemnate adanc de suferinte materiale. Dar, in mod cu totul neasteptat si contrar logicii, aceasta suferinta materiala nu ne invata nimic. O majoritate zdrobitoare a semenilor nostri este apasata, strivita aproape de ghebul lipsurilor materiale, de cocoasa grijilor zilei de azi sau ale celei de maine, si nu are nu ca puterea sa-si ridice ochii din tarana catre cer, dar nici macar catre aproapele care poarta acelasi gheb nenorocit si rusinos. Necredinta in Dumnezeu si nemila catre aproapele - asa definesc eu aceasta stare cocosata a omului majoritar. Caci daca ar avea macar un graunte de credinta ar trage invatamintele din suferinta sa, ar ridica manastiri si catedrale, si biserici, si le-ar umple cu rugaciunea si cu dorul sau de foc. Pentru ca acesta este sensul ultim al suferintei - sa se intoarca cu fata si inima spre Dumnezeu si sa-si aduca aminte de Cine a fost creat si pentru ce scop a fost chemat la viata.
De vreme ce insa nu auzim decat vaiuri si ofuri, trag concluzia ca societatea noastra este incapabila de suferinta morala in raport cu aproapele si cu starea jalnica a propriei conditii sufletesti. Suferinta, indurata cu credinta, nadejde si mila crestina, confera persoanei umane o demnitate si o noblete ce exclud vaicareala. Nu stiu in schimb daca putem sa ne facem o virtute, asa cum se intampla sa mai auzim, din rabdarea indobitocita, data drept blajinatate, in fond o rabdare ce nu este constienta ce anume rabda si mai ales de ce rabda.
Deunazi, am fost miscat sa aud o judecata luminata asupra suferintelor noastre. Un domn, Nicolae Vranceanu daca am retinut bine, arhitectul care conduce lucrarile de reconstructie a Catedralei mitropolitane, deplangea la CTV faptul ca nu se poate finisa sfantul asezamant din lipsa de bani si ca crestinii nostri ortodocsi nu contribuie la ajutorarea Bisericii. Ne vaicarim ca o ducem greu - spunea inimosul arhitect. - E adevarat, dar nu ne gandim ca daca dam un leu din putinul nostru si terminam odata Catedrala, poate se sfarsesc si necazurile noastre.
Traim o epoca ce, potrivit cu gradul de incercari daruite noua, ar fi trebuit sa nasca generatii de martiri ai smereniei si de luptatori pentru dreapta credinta ortodoxa. Se vede insa ca micimea de suflet a noastra a tuturor nu ne ingaduie decat sa punem pe drumurile si la rascrucile Europei siruri de ghebosi ai grijei de pantec.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Umbra "karandasului lui Sangheli"
R. Moldova si Romania intre "relatii speciale" si complexe istorice
Constantin Tanase
Premierul Ion Sturza a facut o vizita la Bucuresti, insotit, cum o cer uzantele, de "o delegatie oficiala". A mai facut niste "bilanturi" cu "omologul sau roman", a mai schimbat o vorba-doua, in spiritul "relatiilor speciale" dintre statele noastre, cu Petre Roman si Ion Diaconescu. La incheierea vizitei, dupa cum se si cuvine, a fost primit si de presedintele Emil Constantinescu. Intr-un cuvant, o vizita ritualica, de rutina, care de fapt nu inseamna nimic si nu va schimba nimic in "relatiile speciale" dintre Romania si R. Moldova. Asemenea vizite au loc periodic, in timpul lor se vorbeste frumos, se constata "cu insatisfactie" ca volumul schimburilor economice nu e pe potriva "relatiilor speciale" dintre "statele noastre", se traseaza masuri concrete de "relansare si impulsionare" a acestor relatii, se semneaza acorduri s.a.m.d. lucrurile insa raman balta, ca la o urmatoare intalnire sa se constate "cu insatisfactie" acelasi tablou...
Opinia publica din ambele state nu mai reactioneaza la aceste "vizite", deoarece stie ca ele nu schimba nimic in relatiile dintre R. Moldova si Romania. Ele, aceste relatii, de mult au intrat in zona moarta. Daca am excepta invatamantul, domeniul in care, intr-adevar, exista relatii speciale, in alte domenii nu a existat si nu exista nimic special. (Poate doar intalnirile "de suflet" dintre scriitori, siropoasele congrese ale "romanilor de pretutindeni" si duioasele suite de "actiuni jubiliare" unde se varsa multa lacrima patriotica si se invoca Dumnezeu pentru a-i ocroti pe romani.) Relatiile moldo-romane au intrat in zona moarta in timpul guvernarii agrariene, cand a fost abandonat conceptul celor "doua state romanesti" si continua si astazi sa se afle in umbra karandasului lui Sangheli. Conducerea de atunci de la Bucuresti a abandonat "fara lupta" acest concept, a inchis (strans) ochii cand la Chisinau ex-presedintele Mircea Snegur, impreuna cu parlamentul condus de actualul presedinte Petru Lucinschi, au asasinat imnul "Desteapta-te, romane" si au declansat un val isteric de romanofobie. Anume atunci "relatiile speciale" dintre R. Moldova si Romania au fost trecute in albia "abordarilor pragmatice". De parca o realitate istorica incontestabila nu ar fi un teren suficient de pragmatic pentru a construi relatiile dintre doua state. Nici noul presedinte, Petru Lucinschi, ales in 1996, nici noua guvernare de centru-dreapta, care a castigat alegerile in 1998, nu au scos relatiile moldo-romane din punctul mort.
Vorbele frumoase si zambetele fratesti ale "omologilor" nu pot camufla nervozitatea "relatiilor speciale" dintre Chisinau si Bucuresti. Se pare ca exista foarte multa nesinceritate in aceste relatii si toate aceste vizite nu sunt altceva decat niste partide de sah intr-o competitie absurda careia nu i se mai vede finalul. Cu certitudine, ambele parti au inteles de mult ca "rezervele" relatiilor dintre ele s-au epuizat, ca asa cum arata ele astazi aceste relatii numai franeaza procesul de integrare fireasca a celor doua state. Nici una din parti insa nu-si asuma riscul unei abordari principial noi; si Romania, si R. Moldova acuza dureri de cap istorice similare, numai ca provocate de cauze diferite, din care pricina fac o politica alimentata de grave complexe istorice. R. Moldova are complexul statului impostor, fara o legitimitate clara, iar Romania e macinata de complexul frustrarii istorice de care incearca sa se trateze cu praful amar al iluziilor mantuirii prin NATO. Ele nu-si pot invinge aceste complexe, dar nici nu doresc asa ceva, incercand sa-si rezolve propriile probleme, pacalindu-se reciproc: Romania doreste sa intre in NATO, lasandu-si varful cozii in R. Moldova, iar R. Moldova nu doreste sincer sa se integreze in "spatiul romanesc comun", deoarece, in afara de cele doua cozi interne - autonomia gagauza si Transnistria - mai are un varf de coada lasat in CSI. Aceasta politica a cozilor lasate o continua si premierul Ion Sturza, care s-a dus la Bucuresti pentru a o aprofunda prin impulsionarea procesului de definitivare a tratatului politic de baza dintre R. Moldova si Romania.
Actuala conducere de la Bucuresti are experienta amara a doua tratate "istorice" - cele cu Ungaria si Ucraina. Occidentul nu s-a lasat impresionat de sacrificiile romanilor si NATO le-a trantit usa in nas. Tratatul cu R. Moldova nu i-ar aduce Romaniei nici un avantaj diplomatic extern, decat doar un val de nemultumiri in interior, lucru de care, desigur, actuala guvernare nu are nevoie mai ales acum cand se apropie alegerile si se confrunta cu o grava criza de imagine. In afara de aceasta, va indrazni oare Romania sa semneze un tratat cu un stat a carui Constitutie fixeaza niste falsuri etnice si lingvistice care o vizeaza direct, umilindu-i istoria? Reiese ca Romania nu are nici un interes sa se grabeasca. Atunci, pe ce se intemeiaza optimismul lui Ion Sturza care a lasat sa se inteleaga ca tratatul moldo-roman ar putea fi definitivat si semnat spre sfarsitul acestui an?
Si mai exista inca o intrebare: de ce R. Moldova se grabeste sa semneze un tratat cu Romania? Care ar fi motivatiile istorice si politice ale unui asemenea tratat? De ce toate problemele care apar in "relatiile speciale" dintre ele nu se rezolva, operativ, prin acorduri bilaterale, dar e nevoie neaparat de un tratat politic de baza? Bineinteles, toti inteleg ce e la mijloc: conducerea de la Chisinau doreste cu nerabdare tratatul in speranta ca numai pe aceasta cale isi va invinge complexele si va putea "consolida statalitatea" R. Moldova. Ea mai are o fierbinte dorinta ascunsa: prin semnarea tratatului cu Romania sa incerce sa inchida gura curentului romanesc de gandire din R. Moldova care-i provoaca atatea dureri de cap. La nivelul perceptiei colective persista suspiciunea ca Romania fie ca in general nu intelege ce se petrece cu adevarat in R. Moldova, fie ca s-a spalat pe maini si nu mai are nici un interes sa inteleaga, din care pricina adevarata Basarabie romaneasca, cat a mai ramas, traieste acut sentimentul tradarii istorice.
Astazi problema se pune in felul urmator: cat de pragmatice pot fi "relatiile speciale" dintre R. Moldova si Romania, daca ele continua, totusi, sa se mentina in umbra "karandasului lui Sangheli" si continua sa fie marcate de suspiciuni, incertitudini, prejudecati, deziluzii si complexe istorice? Si doreste oare cu adevarat conducerea de la Bucuresti si cea de la Chisinau sa mute "relatiile speciale" din albia sentimentalismului mimat si a erorilor de calcul istorice in albia pragmatismului si a adevaratului interes national de perspectiva al romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului? Iar acest adevarat interes national, care ar putea muta efectiv relatiile dintre cele doua state in "albia pragmatismului", cere o rapida corectare a erorilor agrariene: modificarea Constitutiei, din care sa fie eliminate toate falsurile si sa fie statuate clar cateva lucruri fundamentale despre noi: R.Moldova este cel de-al doilea stat romanesc, rezultat din destramarea fostei URSS; natiunea care a dat numele acestui stat reprezinta ramura de Rasarit a poporului roman, separata silnic prin aplicarea pactului nazist Ribbentrop-Molotov; limba oficiala a acestui stat este limba romana. In momentul in care aceste adevaruri vor fi recunoscute in Legea fundamentala a celui de al doilea stat romanesc, cele doua capitale pot semna fara retinere tratatul de baza de care se face atata caz de o seama de ani.
Un diplomat basarabean arestat la Iasi pentru trafic de tigari
La MAI, o plecare in Romania echivaleaza cu denigrarea
De ce moldovenii nu sunt nemti
Limba romana si Europa
Vitalie Ciobanu pentru FLUX
Ultimul acord al verii, in Republica Moldova, s-a numit Ziua Limbii Romane, oficial "Limba Noastra". Am putea face o adevarata hermeneutica a acestei ezitari pe care continua sa o manifeste o seama de conducatori de rang superior de la Chisinau cand e vorba sa defineasca intr-un fel limba oficiala a statului dintre Prut si Nistru. Nu trebuie sa aduci alte argumente pentru felul in care s-au miscat lucrurile aici dupa disparitia URSS. Ajunge sa evoci balbaielile alesilor nostri in ocaziile festive, in fata unui public ce asteapta cu sufletul la gura miraculoasa rostire a cuvantului mantuitor. De parca astfel ne-am rezolva toate problemele. O naivitate, veti spune - un infantilism retardat si din ce in ce mai lipsit de scuze: sa astepti pogorarea inaltei clemente guvernamentale asupra ta ca cetatean - si nu veti gresi. Situatia limbii romane a incremenit la aceasta faza deplorabila pentru ca moldovenii n-au invatat sa lupte pentru drepturile lor, ci prefera sa-si exerseze vechile reflexe ancilare, dobandite in epoca partidului unic.
Dupa 10 ani de la proclamarea limbii "moldovenesti" ca limba de stat, facand un inventar al realizarilor acumulate pana azi, vom constata ca recuperarea grafiei latine, in Basarabia, a constituit singura izbanda necontrafacuta in fata comunismului, restituindu-ne adevarata identitate nationala, pusa la index de regimul sovietic. Prea putin totusi, atata timp cat ne e frica in continuare sa ne-o afirmam deschis. Miscarea pentru reforme si democratizare intre Prut si Nistru a inceput prin avansarea unor cerinte de ordin national, iar reabilitarea limbii populatiei majoritare din Moldova - romana - a constituit revendicarea de baza. Restantele de ordin cultural erau cele mai stringente, dar, sa recunoastem, si singurele care au putut fi formulate de bine-de rau la acea ora de inteligentzia noastra. In febra evenimentelor de atunci, a ramas pe dinafara intregul complex de factori ce trebuia sa ne asigure o despartire neta si cat mai decisa de trecutul sovietic: transformarea radicala a edificiului politic, legalizarea proprietatii private, reforma sistemului juridic, dezafectarea dosarelor securitatii etc. Or fara materializarea in bloc a tuturor acestor imperative, limba romana nu putea sa se impuna doar prin dorinta noastra de a o sti vorbita pe tot cuprinsul Moldovei. Cerintele enumerate au fost aplicate tardiv si partial, fapt pentru care sarbatoarea de la 31 August, in anii din urma, nu ne-a mai dat senzatia de implinire, ci una de parastas inchinat limbii romane. Stim cu totii ca in pofida unei evolutii certe, vizibile indeosebi in mediile intelectuale, in zona presei scrise si electronice si in invatamant, starea limbii romane, in Republica Moldova, este departe de a satisface exigentele unei natiuni ce declara ca a ales drumul civilizatiei moderne. In Chisinau, pe strada, in transportul public, auzi mai mult vorbindu-se ruseste, in cel de-al doilea oras ca marime - Balti - situatia este in general scapata de sub control. Sondajele facute de unele televiziuni si ziare in preajma sarbatorii din 31 august au relevat o multime de concetateni de-ai nostri de alta etnie care nu cunosc sau refuza sa vorbeasca romaneste; unii o spun cu regret, majoritatea insa cu un soi de mandrie provocatoare, care trebuie sa ne arate noua, majoritarilor, locul periferic ce ne revine in propriul nostru stat. Inregistrezi cu stupoare acest atavism al trecutului in fiecare dimineata cand iesi din casa. Traim un continuu sentiment de rusine, incercam sa stingem cu explicatii confuze nedumerirea invitatilor de peste hotare, oameni pregatiti sa afle aici o alta realitate lingvistica, in concordanta cu obiectivele evolutiei unui stat ai carui oficiali nu contenesc sa vorbeasca, cu prilejul deplasarilor lor in Occident, despre vocatia europeana a tarii pe care o reprezinta. Politicienii, fara indoiala, sunt culpabili pentru ambiguitatea in care ne balacim, dar neglijentele lor reflecta mai curand incapacitatea noastra, a intelectualilor, de a rezista intr-o cursa pe termen lung, formand un lobby civic, suficient de influent pentru a mentine sub presiune clasa politica autohtona, acaparata de rezolvarea intereselor sale de grup. Este si vina cetatenilor de rand, pe care n-ar mai trebui sa-i exoneram automat de orice responsabilitate, vazand la nesfarsit in ei niste victime inocente ale unor imprejurari implacabile! Multor moldoveni pur si simplu nu le pasa cum isi vorbesc limba materna, revenind mult prea repede la starea de inertie si lene intelectuala de pe timpurile URSS-ului. Ar trebui sa ne intrebam daca n-am fost cumva orbi interpretand avantul maselor din '88-'89 ca pe o dorinta sincera a lor de a accede la un statut de libertate si demnitate umana, pe care il clamau lozincile timpului, si nu drept ceea ce era in realitate: speranta ca "revolutia" le va aduce o imbunatatire a conditiilor de trai - aspiratie legitima dar foarte vag imaginata.
Cele doua date memorabile in calendarul postcomunist al tinutului - sarbatoarea independentei si ziua limbii romane, trebuie spus, sunt legate printr-o relatie indestructibila, ce poate fi probata cu usurinta. Daca exista mari deficiente in legatura cu aplicarea prevederilor legale referitoare la limba de stat, ele se datoreaza nu atat imperfectiunilor legislative, cat orientarii pe ansamblu gresite a Republicii Moldova, lipsei de vointa politica in ce priveste multasteptata schimbare de macaz: dinspre Est spre Vest. Economia Republicii Moldova a ramas intim legata de spatiul ex- sovietic, motiv pentru care lumea afacerilor la noi este una preponderent rusofona, tot in limba rusa facandu-se intreaga publicitate. De vreme ce relatiile cu fosta metropola nu si-au modificat caracterul prioritar, statutul limbii romane in stanga Prutului reprezinta o pura formalitate. Evident ca suspendarea examenului la cunoasterea limbii de stat pentru functionarii publici - decizie adoptata sub presiunea lobby-ului rusesc - a inrautatit lucrurile. Dar sa nu credem ca situatia lingvistica va putea fi ameliorata prin simpla aplicare a unor masuri administrative, atata timp cat ramanem infeudati spatiului fostei URSS, capacitatii sale de a ne santaja in momentele cele mai vulnerabile. Salvarea limbii romane in Republica Moldova rezida in integrarea europeana. Nu prin declaratii de intentii, ci prin traducerea consecventa a cerintelor pe care acest proces le incumba, pe plan politic si economic. Necesitatea unei asemenea optiuni ar trebui s-o inteleaga si "patriotii" nostri de serviciu reprofilati in ultima vreme pe demonizarea Occidentului si a influentelor americane. A sustine azi un astfel de discurs inseamna a pleda exact impotriva valorilor pe care pretinzi ca le aperi.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Un diplomat basarabean arestat la Iasi pentru trafic de tigari
La sfarsitul saptamanii trecute, politistii ieseni de la Serviciul de Combatere a Coruptiei si Contrabandei l-au surprins in flagrant pe Constantin Soltan, secretar la Ministerul Afacerilor Externe al RM. Acesta a adus in Iasi, in mod ilegal, tigari fara timbru, in valoare de 54 milioane de lei romanesti.
Soltan avea in masina Cielo, proprietate personala, mai multe zeci de baxuri de tigari, stivuite pe bancheta din spate si in portbagajul autoturismului. Intrucat C. Soltan nu beneficiaza de imunitate diplomatica, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventiva, pe un termen de 5 zile.
Avocata refuza sa-l apere pe diplomat
Potrivit ziarului iesean "Monitorul", Soltan le-a spus anchetatorilor ca a venit la Iasi pentru a vinde tigarile libanezului Abdul Satif Kalil. Ultimul, arestat in cursul zilei de marti intr-un dosar pentru o tentativa de inselaciune de ordinul a 2,5 miliarde de lei, sustine insa ca nu il cunoaste pe basarabean. Ziarul mai scrie, citandu-l pe Soltan, ca intalnirea intre cei doi s-a intamplat acum trei luni de zile, cand angajatul MAE ar fi inlesnit o afacere cu zahar intre libanezul Kalil si niste oameni de afaceri din republica noastra. Tot atunci, se pare, cei doi au convenit asupra afacerii cu tigarile.
Surse sigure ne-au instiintat ca ieri diplomatul basarabean a fost eliberat si urmeaza a fi cercetat in libertate. Teoretic, acesta nu are dreptul sa paraseasca Romania, pe durata desfasurarii anchetei. Avocata sa, Dorina Razusi, a declarat intr-un interviu pentru ziarul romanesc "Libertatea" ca "nu mai vrea sa-l apere, deoarece cazul a facut prea mare valva in presa".
Si-a luat concediu medical pentru a trece tigarile peste Prut
Chiar daca presa de la Iasi a intors deja cazul si pe dos, si pe fata, iar politia ieseana inainteaza tot mai mult in anchetarea cazului, MAE de la Chisinau inca nu a avut "confirmarea oficiala a cazului", iar Ministerul Afacerilor Interne s-a informat asupra celor intamplate din spusele noastre.
La MAE, unde Soltan detine functia de secretar al Sectiei pasapoarte a Directiei consulare, am aflat (de la secretara) ca "in prezent dlui este pe buletin". De la ce data Soltan este bolnav si cand expira termenul concediului sau medical nimeni din minister n-a putut sa ne spuna.
Din surse neoficiale ne-a devenit cunoscut ca, anterior, Constantin Soltan a lucrat la consulatul URSS la Iasi si la Ambasada R. Moldova la Bucuresti.
Inga Dohotaru, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
La MAI, o plecare in Romania echivaleaza cu denigrarea
Sergiu Antoci, fost angajat al Biroului National Central al Interpolului, a fost eliberat din functie "pentru denigrare". Concedierea a avut loc imediat dupa revenirea lui din Romania, unde se aflase intr-o vizita privata. El sustine ca acest articol i-a fost aplicat in carnetul de munca in scop de razbunare. Pentru ca a fost acuzat de denigrare, Sergiu Antoci nu-si mai poate gasi un serviciu. Mai mult decat atat, este persecutata si intimidata sotia sa, Diana, si ea angajata a Interpolului.
Aneta Grosu, FLUX
Sergiu Antoci este absolvent al Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava. In ianuarie 1997, el a fost angajat in calitate de inspector in cadrul Biroului National Central (BNC) al Interpolului. In scurt timp, Antoci a fost avansat in functia de sef de sectie.
Pana la casatorie, nu am avut probleme de serviciu, povesteste Sergiu. Atunci insa cand sefii mei au aflat despre casatoria mea cu Diana Dicusara, si ea angajata a Interpolului, problemele au navalit cu nemiluita peste familia noastra. Mai intai, argumentand ca s-a creat "o situatie delicata", s-a incercat transferul Dianei la lucru in alta sectie. Apoi, prin diferite metode, s-a incercat intimidarea tinerilor insuratei, invinuindu-i ca mariajul lor nu a insemnat nimic mai mult decat o incercare de constituire a unei "structuri personale" in cadrul BNC. Conflictul a culminat in decembrie 1998, cand, desi exista o intelegere ca in afara orelor de munca Diana Antoci isi poate culege la computer teza de doctorat in psihologie, lucrarea a fost lichidata fara vreo sansa de a fi restabilita. Au disparut toate capitolele tezei, care fusesera ilustrate cu scheme si diagrame greu de restabilit. In urma acestui soc, Diana Dicusara a suportat o grava criza de sanatate. Atunci tinerii soti au depus cereri prin care solicitau conducerii BNC eliberarea din functie. Conducerea Interpolului i-a convins sa-si retraga cererile, pe motiv ca asemenea situatii nu se vor mai repeta. Astfel, Sergiu si cu Diana au decis sa mai ramana, sa mai munceasca acolo: in lipsa salariilor, dar si intr-o atmosfera departe de a fi favorabila.
In luna mai 1999, un fost coleg de studii din Romania i-a facut lui Sergiu o oferta de serviciu. Atunci, indemnat, intr-un fel, si de declaratiile ministrului de Interne care in cadrul unei sedinte de lucru sugerase ca situatia in cadrul MAI ramane foarte grea, salariile nu pot fi achitate, astfel incat cine vrea sa plece, este liber sa o faca.
La 17 mai 1999, Sergiu Antoci depune o noua cerere prin care solicita eliberarea sa din functie. Intre timp, pentru ca se simtea rau, s-a adresat la policlinica MAI, unde, la 20 mai, terapeutul il trimite in concediu medical. Vineri, 21 mai, de la Bucuresti a receptionat un mesaj prin care era solicitat sa se prezinte urgent pentru o noua angajare. Desi se simtea rau, nu a vrut sa piarda sansa si a plecat. In lipsa sa, la 24 mai 1999, seful BNC Interpol, Vladimir Bognibov, i-a semnat cererea. Revenind de la Bucuresti pentru a-si perfecta documentele de eliberare, Sergiu Antoci a aflat ca plecarea sa in Romania a fost apreciata drept "denigrare a MAI" si ca, din acest motiv, nu este eliberat "din proprie initiativa", precum a fost in realitate. Mai mult decat atat, noii sai colegi din Bucuresti, unde incerca sa se angajeze, i-au spus ca niste persoane care s-au prezentat drept lucratori ai Interpolului din Chisinau au telefonat si i-au facut niste caracterizari distrugatoare, argumentand ca el a fost eliberat din MAI pentru denigrare, astfel incat conducerea firmei romane ezita sa riste in oferirea unei functii. Din luna mai incoace, Sergiu Antoci isi cauta de lucru. El este deceptionat de realitatile din acest stat in care mai functioneaza legile "de altadata", potrivit carora puterea unui telefon este decisiva si poate compromite cariera oricui.
Experti in probleme de drept ne-au explicat ca "denigrarea", vizata in articolul 91 al Regulamentului despre politie, presupune comiterea unor contraventii deosebit de grave.
Pentru ca nu este de acord cu formularea concedierii sale, el s-a adresat la Tribunalul militar care, la 27 iulie 1999, i-a respins cererea. A urmat o alta adresare, pentru reexaminare, in Curtea de Apel a R. Moldova. Sedinta Curtii de Apel in aceasta problema este anuntata pentru ziua de 7 septembrie.
Solicitat sa comenteze acest caz, seful Directiei personal a MAI, Ion Izvoreanu, ne-a declarat ca nu stie ce argumente au fost aduse la Tribunal pentru ca in acea perioada el se afla in vacanta. Potrivit informatiei pe care o detine Izvoreanu, Sergiu Antoci a fost eliberat din functie pe motiv de denigrare, deoarece "simuland boala, a plecat in Romania". Izvoreanu nu a putut preciza cum a fost stabilita "simularea".
Seful adjunct al Interpolului, Sergiu Bria, a refuzat sa ne ofere detalii, pe motiv ca ziarul FLUX i-ar fi adus invinuiri ca "inarmeaza banditii".
Conform unor statistici neoficiale, in ultimii ani, de la Interpol au plecat circa 20 de angajati. Chiar daca motivele demisiilor lor sunt diferite, cifra este mai mare decat numarul actual al lucratorilor.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
CONSTITUTIA REPUBLICII FEDERALE GERMANE A IMPLINIT 50 DE ANI
De ce moldovenii nu sunt nemti
(Impresii dupa calatoria pe ruta Chisinau - Frankfurt pe Main - Bonn - Koln - Berlin - Potsdam - Budapesta - Chisinau)
Constantin Tanase FLUX
Nu am scris niciodata note de calatorie sau ceva similar, dar banuiesc inca de pe acum, de la primele cuvinte, ca e un gen de scriitura foarte dificil. Capul e plin de cifre si date, de factologie adica, sentimentele ce ma domina acum dupa o sedere de 10 zile in Germania, sunt confuze si inca nesedimentate si exista riscul ca ceea ce am sa-ti povestesc, iubite cititorule, sa fie neinteresant, plictisitor, banal, incoerent, superficial, iar pe deasupra si partinitor, tendentios. Oricum, ispita destainuirilor, a unor comparatii si concluzii e prea mare si voi incerca sa scriu asa cum ma va duce capul. Daca ceea ce va urma ti s-a parea neinteresant, imi cer de pe acum iertare si te rog sa nu ma judeci prea aspru, doar am recunoscut: nu am scris niciodata note de calatorie, dar n-as fi moldoroman adevarat daca nu m-as apuca si de lucruri pe care nu le pot face.
Nemtii "sarbatoresc" in acest an 50 de ani de la adoptarea Constitutiei Republicii Federale Germania. (Am luat intre ghilimele cuvantul "sarbatoresc", deoarece in realitate ei nu sarbatoresc, ci muncesc. Nemtii nu sunt ca noi (v-am prevenit ca voi fi partinitor si tendentios!): noi inventam jubilee si sarbatori, naiba stie de unde am luat naravul ista, tara arde, iar noi sarbatorim. Suntem probabil tara cu cele mai multe sarbatori nationale! Noi sarbatorim cu mortul inca in casa; cred ca cea mai rusinoasa sarbatoare pe care am inventat-o in acest deceniu a fost "sarbatoarea limbii de stat"! Sa te apuci de chiuit si de sarit in sus, cantandu-ti "dulcea limba materna" in conditiile cand de facto limba oficiala a R. Moldova a ramas limba rusa, iar moldovenilor li-i tot mai rusine sa-si vorbeasca in public limba lor oficiala este dovada unui spirit national zdruncinat sau chiar grav alterat. In Germania n-am vazut urma de autosatisfactie sau de sarbatoare: nemtii muncesc, muncesc mult si cu cap. Ei nu se lauda cu realizarile lor, cancelarul lor nu face "vizite de lucru", precum presedintele nostru, desi motive de asemenea "vizite" are cu mult mai multe decat "omologul" lui de la Chisinau: numai Berlinul, de exemplu, este un adevarat santier de (re)constructii. (Recent, premierul Ion Sturza a efectuat o "vizita de lucru" in timpul careia a "inspectat starea drumurilor". Imi imaginez cum ar fi reactionat opinia publica din Germania, daca ar fi fost anuntata ca seful guvernului federal ar fi facut asa ceva; la noi insa nu s-a reactionat in nici un fel. Te intrebi stupefiat: de ce i-a trebuit lui Sturza sa arda atata benzina, platita din banii nostri, pentru a numara bortile de pe drumurile noastre nationale cand are in guvern un ministru al Transporturilor care ar fi putut in zece minute sa-i explice starea de lucruri? Fiindca noua ne plac sarbatorile, guleaiurile la iarba verde, si daca lui Sturza i s-a sculat intr-o dimineata ideea sa iasa la aer curat, sa mai vada ce fac drumurile noastre toate, de ce sa n-o porneasca la drum, insotit de ministri, sfetnici, ziaristi? Nemtii, nu face sa va mai conving, au drumuri excelente si le au de aceea ca ei nu sarbatoresc, ci muncesc, iar conducatorii Germaniei nu fac "vizite de lucru" pe... drumurile nationale).
Asadar, am zis ca Berlinul e in "(re)constructie", fiindca nu numai se construieste din nou centrul administrativ si politic al noii capitale, ci se REconstruieste si partea de est a Berlinului, fosta capitala a RDG. Ca sa va dati seama despre ce este vorba, va spun doar atat: pentru a scapa de mostenirea arhitecturala a socialismului german, sunt renovate si reconstruite toate cladirile inaltate in Berlinul de est in timpul ocupatiei sovietice. Toate cladirile din panouri de beton armat (de care e plin Chisinaul!) ridicate dupa razboi in fosta RDG acum sunt "schimbate la fata" - sunt schimbate geamurile, balcoanele, intreaga "cutie" este imbracata intr-un strat termoizolator, apoi i se da un nou aspect folosindu-se materiale din lemn, sticla, otel etc. Am vazut, draga cititorule, asemenea case renovate si nimic nu mai aminteste de fostele "cladiri socialiste". Asemenea "operatii cosmetice" costa enorm de scump si statul german a alocat si va mai aloca in acest scop sume enorme, dar nemtii considera ca aceste cheltuieli sunt justificate in primul rand de ratiuni practice: cladirile sovietice consuma foarte multa energie, sunt foarte friguroase si foarte urate. Renovarea lor deci urmareste scopul practic de a le face mai calduroase si mai putin costisitoare si de a le reda un aspect estetic, pentru a putea armoniza partea de est cu partea de vest a Berlinului.
Am discutat cu factori de decizie din conducerea de la Berlin, Koln, Bonn, Potsdam, din ministere si departamente si nu l-am auzit nici pe unul sa se laude cu succesele obtinute. In bine cunoscutul stil cumpatat nemtesc ei dovedesc, cu calculele in fata, ca aceste cheltuieli sunt absolut necesare, si mie mi s-a parut ca nemtii fac respectivele cheltuieli nu atat dintr-o nevoie politica de a scapa de mostenirea sovietica si a sterge din memoria poporului german urmele ocupatiei rusesti, cat dintr-o profunda nevoie de a face un lucru bun, frumos si trainic. Noi, bineinteles, nici nu putem visa la ceea ce fac azi nemtii in partea de est a Berlinului, caci tot Chisinaul, toate orasele si raioanele noastre sunt pline de cutii sovietice - urate, necalitative, murdare si jerpelite. Moldova e plina inca de "monumente de arhitectura" din timpul socialismului dezvoltat: mai poti intalni si astazi, la intrarile din sate si orase, garduri din blocuri cenusii de beton, expresie a spiritului revolutionar si a avantului de munca ale poporului sovietic, pe care in afara de traditionalele MIR, TRUD, MAI, mai poti citi ganduri de-ale lui Cernenko despre amelioratie... Nu mai vorbesc despre "ansamblul arhitectural" din Hancesti avandu-l in centru pe Kotovski - o adevarata monstruozitate arhitecturala, care continua sa-i ingrozeasca pe straini. Ma intreb, despre ce e vorba in cazul dat - despre ideologie si politica sau despre lipsa elementarului bun simt si a sentimentului de respect fata de noi insine? De ce nu am demolat aceste simboluri monstruoase asa cum fac nemtii?
Si daca am ajuns la demolare, sa discutam si despre ea. In 1989 nemtii au demolat zidul Berlinului. Pe acolo pe unde trecea el astazi trece o linie ingusta de vreo doua palme, din granit, metal sau alt material; nemtii au demolat zidul dar au pastrat memoria - la intervale mici pe linia respectiva e scris ca pe aici intre 1961 si 1989 a trecut zidul rusinii. Pe alocuri s-a mai pastrat cate o portiune din acest zid si nemtii vand suvenire turistilor straini, bucatele de beton din acest zid contra a 5 marci. Si strainii fac coada, cumparand suvenire si bucurandu-se, iar neamtul se bucura si el adunand marci... Nemtii se despart de trecut, transformandu-l in muzeu. Langa cladirea imensa a Muzeului de istorie din Berlin se pastreaza o parte a zidului din fosta cladire a Gestapoului. Zilnic, sute de turisti trec pe langa acest zid, cutremurandu-se in fata exponatelor fotografice expuse in aer liber chiar pe peretii acestui zid, care marturisesc despre atrocitatile regimului nazist. Pe noi nu ne-a dus capul la asa ceva. Regimul comunist sovietic nu a fost mai putin monstruos decat cel hitlerist, insa noi nu avem un muzeu al comunismului. De ce? Oare nu de aceea ca acest trecut inca nu s-a stins, ca noi continuam inca sa traim in acel trecut si intreaga noastra realitate este de fapt un muzeu al comunismului? Se pare ca anume asa este, fiindca hai sa privim in jurul nostru: pe de o parte, orase murdare, sate distruse, drumuri pline cu gropi (pe care a iesit sa le numere Sturza), oameni imbracati in zdrente, iar pe de alta - palatele fostei nomenclaturi, luxul halucinant in care se scalda imbogatitii peste noapte. Nu sunt toate acestea oare un adevarat muzeu al comunismului in care mai continuam sa ne balacim?
Mi se pare ca noi nu am luat totusi in serios fenomenul comunismului sovietic. Ni s-a parut ca ideologia si spiritul comunisit vor disparea indata ce vom schimba steagul rosu pe tricolor. Au trecut zece ani de cand am arborat tricolorul, dar spiritul general din societate a devenit si mai comunist. Daca pana la 1989 batranii ii blestemau pe antihristii comunisti care au distrus bisericile, astazi anume ei sunt cei care ii voteaza pe comunisti si-i aduc in Parlament, la conducerea comunelor si judetelor. Vorbind cu un responsabil din Berlin despre fenomenul postcomunist, am retinut o constatare memorabila: da, zicea acesta, zidul Berlinului a disparut din strada, dar nu si din capetele unor oameni. Despre ce e vorba?
Dupa actul unificarii Germaniei, euforia s-a stins si nemtii au fost pusi in fata unor probleme enorme. Trebuia sincronizata viata din cele doua foste Germanii, nu numai la nivel administrativ, financiar, economic etc., dar si la nivel spiritual si ideologic. Mentalitatile se supun insa mai greu transformarilor si sincronizarilor. Multi cetateni ai fostei RDG - ingineri, functionari, muncitori - dovedindu-se necompetitivi, au ramas someri, locurile lor fiind ocupate de catre specialistii adusi din fosta Germanie de vest. Operatia a fost dureroasa, dar absolut necesara - cu specialistii de formatie sovietica Germania nu putea fi unificata si armonizata la nivelul standardelor din vest. Fosta nomenclatura socialista din RDG a fost trecuta pe linie moarta, nefiind admisa la functii de raspundere in noua Germanie. Si iarasi ne intoarcem la R. Moldova: cum s-a procedat la noi? Fosta nomenclatura sovietica din conducerea fostului partid comunist a trecut peste noapte in tabara democratilor si s-a pus pe reforme capitaliste. Fostii brigadieri de prin colhozuri au devenit principalii "reformatori din sectorul agrar". Fostii lectori de comunism stiintific au devenit profesori de politologie. S.a.m.d.
Va puteti imagina, dragi cititori, ce s-ar fi intamplat in Germania daca fosta nomenclatura socialista din RDG ar fi fost lasata la conducere? Daca fostii lideri comunisti, fostii securisti, fostii diplomati etc. ar fi ramas in fotoliile lor? Bineinteles, acestia ar fi continuat sa lucreze pentru fostul imperiu. Asa cum s-a intamplat la noi. Fostii lideri comunisti au devenit sefi de stat, de parlament si de guvern, fostii securisti au ramas in aceleasi cabinete si acum, dupa 10 ani de la "revolutia" noastra, cand o ducem tot mai mizerabil, mai mizerabil chiar decat pana la 1989, inca nu ne punem intrebarea: dar pentru cine lucreaza de fapt fosta nomenclatura sovietica care conduce azi "tarisoara" - pentru noi sau pentru fostul imperiu? Cu siguranata, nu pentru noi. Germania a procedat in unicul mod just posibil: s-a rupt de trecut aruncand peste bordul navei istoriei fosta nomenclatura. Noi am procedat "moldoveneste" - ne-am pornit spre un nou viitor dand nava istoriei pe mana "capitanilor" de ieri ai regimului comunist. Si tragedia noastra continua fiindca inca nu constientizam ca este imposibil sa depasim punctul mort, sa relansam economia, sa refacem psihologia societatii, sa atingem alt standard de viata avandu-i in frunte pe cei care au condus ieri Moldova comunista sau URSS. Va puteti imagina, scumpi cititori, ce s-ar fi intamplat cu noua Germanie, daca dupa reunificare in fruntea ei s-ar fi aflat nu capitalistul Helmudt Koll, dar ar fi ramas liderul comunist al RDG, Honecker? Exact ceea ce se intampla azi la noi, cand in fruntea statului se afla nu un om nou cu mentalitate noua, ci fostul membru al Biroului politic al PCUS, Petru Lucinschi. Fosta Germanie de vest ar fi ajuns in halul in care s-a aflat Germania comunista, precum R. Moldova de astazi, stat "suveran si democratic", ajuns mai rau decat fosta Rusie sovietica.
Elita noastra conducatoare, careia ii place la nebunie sa calatoreasca prin tarile occidentale, vorbeste neincetat despre necesitatea integrarii Moldovei in Europa, dar nu scoate un cuvant despre aceea ca in Europa postcomunista, in Germania in primul rand, comunistii nu au fost admisi la conducerea statului. Ei tac malc si nu spun ca Europa nici nu stie unde se afla Moldova noastra independenta si nu are nevoie de noi. Asa cum suntem azi, nici noi nu stim unde se afla aceasta Europa democratica si capitalista si cum traieste ea. Stiu acest lucru numai conducatorii nostri. Ma gandesc, de exemplu, ca atata timp cat Petru Lucinschi sau alti demnitari de stat vor avea bani sa se trateze in Germania, iar poporul, nici macar in cel mai pacatos spital de circumscriptie, nu avem ce astepta schimbari in bine. Sunt sigur ca daca nemtii ar fi fost in locul nostru, ar fi votat o lege prin care ar fi interzis conducerii statului sa se trateze in strainatate atata timp cat poporul nu se poate trata aici, pe loc.
Cel care viziteaza pentru prima data Germania este socat in primul rand de faptul ca totul ce vede in jurul sau este facut gospodareste si parca pentru totdeauna. Si nu e vorba numai de excelentele autostrazi sau de minunatele cladiri, inecate in verdeata, cu flori la balcoane. Chiar si relieful a fost fortat sa se supuna spiritului german. Calatoream cu trenul de la Frankfurt la Bonn si nu-mi puteam rupe ochii de la peisajele ce se perindau in dreapta mea. Chiar de pe malul raului Rein se avantau in sus pantele abrupte ale unor adevarati munti. Marea minune e ca pe aceste versante ametitoare creste vita de vie, in randuri regulate, ca niste inele, de la poale pana in varf, aproape de pisc. Nici o rapa, nici pomina de santuri sapate de ploi. Ma gandeam cu durere la dealurile molcome de la noi din Moldova, despadurite si macinate de ploi, care se duc la vale inghitind sate intregi, provocand atata saracie si jale. Si aici ajungem la un alt aspect al chestiunii, care nu mai este legat numai de mostenirea comunista, ci de psihologia noastra nationala. Firea noastra traditionala lasatoare, dublata de lenea noastra tot traditionala, pe care noi o numim harnicie, a gasit un sol fertil in spiritul comunist de haltura, concentrat emblematic in aforismul "a lucra ca la colhoz". Astazi la noi peste tot se lucreaza "ca la colhoz" - si in agricultura, si in politica, si in cultura, peste tot. O populatie cu o asemenea mentalitate, condusa de o elita neocomunista rapace si cinica, nu are nici o sansa sa iasa din faza de barbarie in care se afla. Daca o sa continuam sa ne autoamagim si sa ne autoelogiem ca suntem un popor harnic si talentat, sa ne justificam cu mituri create tot de noi, ca am fost asezati de istorie in calea tuturor rautatilor, nici mileniul urmator nu ne va scoate din starea de inapoiere totala in care ne aflam astazi.
Noua ne place sa dam vina pe straini si nu ne place deloc sa ne uitam sub nasul nostru si sa recunoastem ca adevarata cauza a situatiei noastre deplorabile se afla in noi. Acum zece ani, de exemplu, dadeam vina pe rusi ca ne-au "furat limba si istoria"; asa am crezut si eu o haba de timp, dar astazi tot mai mult ma conving ca nu strainii ne-au furat limba si sufletul, dar noi singuri am renuntat la ele din lene si nepasare. In Germania lucreaza milioane de muncitori straini, dar acolo nu exista probleme interetnice. Fiindca in Germania stapan e neamtul; o natiune puternica, cu un stat puternic, nu are nevoie de legea despre functionarea limbilor sau despre drepturile minoritatilor etnice. In Germania exista o singura limba oficiala, limba germana, si o singura natiune titulara, germanii. Si punctum, cum am zice noi.
Am avut ocazia sa vizitez santierul de constructie al noii gari berlineze care va avea o capacitate zilnica de 175 de mii de pasageri. Va fi cea mai mare gara din Europa si una din marile minuni ale spiritului ingineresc german: linia de cale ferata Paris-Berlin-Moscova se va intersecta cu linia in constructie Stockholm-Berlin-Roma. Am vazut tunelurile aflate in plina constructie, miile de muncitori care misunau ca furnicile. Pentru a pastra intact landsaftul, albia raului a fost mutata la cateva sute de metri, s-a sapat tunelul, apoi albia a fost mutata la loc, de-asupra tunelului. L-am intrebat pe insotitor cine lucreaza la aceasta gigantica constructie si el mi-a raspuns fara nici o urma de ingamfare nationala: toti inginerii sunt nemti, iar muncitorii sunt strainii veniti din Irlanda, Polonia, Bulgaria, Rusia, dupa ce au trecut cursuri de limba germana... Cand l-am intrebat dar de ce nu lucreaza ca muncitori simpli si nemtii, doar numarul de someri in Berlin e relativ mare, insotitorul meu m-a lamurit scurt si clar: suntem o tara libera si fiecare hotaraste pentru sine unde sa lucreze si unde nu. M-am gandit atunci cu bucurie ca si Moldova noastra este o tara "democratica", ca si la noi oamenii decid singuri unde sa lucreze - pe degeaba la stat sau tot aproape pe degeaba, ca slugi, prin Rusia, Grecia, Israel. Dupa acest raspuns am inteles mai bine ce inseamna stat, politica lingvistica si nationala, politica demografica si economica s.a.m.d.
Vad ca ma apropii de sfarsit dar inca n-am luat cum trebuie subiectul de coarne si nici macar nu v-am spus, iubiti cititori, ce-i cu aceasta calatorie a mea in Germania. Explic: cu ocazia implinirii a 50 de ani de la adoptarea Constitutiei Germaniei, am fost invitat de catre Departamentul pentru Presa si Informatii al Guvernului federal german intr-o vizita de informare si documentare de 10 zile. Bineinteles, vizita ar fi fost imposibila fara concursul doamnei ambasadoare a Germaniei la Chisinau, Irene Kohlhaas, pentru care imi exprim toata gratitudinea si, recunosc, am o admiratie mai veche. Cand ma aflam in Germania, ma gandeam cam ce si cum as scrie, mi-am facut chiar si un caiet intreg de notite, dar vedeti ce mi-a iesit pana la urma. Am banuit eu ca genul notelor de calatorie e unul dificil, dar va asigur, dragi cititori, ca n-am sa arunc acest caiet si daca va da Dumnezeu sa fim sanatosi si sa fim impreuna apoi voi reveni numaidecat la aceasta calatorie in aceasta extraordinara tara care se numeste Germania. Voi reveni nu pentru ca Germania ar avea nevoie de publicitatea mea, ci fiindca noi avem nevoie de aceasta, avem o imperioasa nevoie sa facem niste paralele si sa tragem niste concluzii, pentru a incerca sa intelegem ce se intampla cu noi, de ce ne ducem la fund, de ce pe an ce trece ramanem tot mai mult in urma tarilor civilizate? Voi reveni numaidecat fiindca tin neaparat sa va explic de ce, dupa ce am vazut Germania, Moldova mi-a devenit si mai draga, in schimb unii moldovenii mi-au devenit mai antipatici.
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Ziua Independentei este un numitor comun al istoriei nationale
Petru Lucinschi, presedinte al R. Moldova:
Ziua Independentei este un numitor comun al istoriei nationale in decursul celor 640 de ani care s-au implinit de la afirmarea statalitatii Moldovei, o incununare demna a aspiratiilor de libertate purtate de moldoveni de-a lungul veacurilor, din generatie in generatie. (...) Cucerirea independentei nu s-a produs de la sine. Declaratia din 27 august 1991 a fost urmarea logica a dezvoltarii societatii, o victorie a fortelor democratice, un rezultat firesc al vointei intregii populatii de a trai intr-un stat suveran, in concordanta cu propria istorie, cu normele de morala si de drept international.
(27 august 1999)
R. Moldova nu are motive pentru a jubila
Iurie Rosca, vicepresedinte al parlamentului, lider al FPCD:
Un stat independent care e cap de lista pentru cele mai sarace tari ale continentului nu are motive deosebite de jubilatie. Un eventual bilant care s-ar face cu acest prilej ar trebui sa ia in considerare si erorile acestei perioade, care nu ne-au permis inca sa refacem unitatea teritoriala a statului, sa iesim de sub presiunea politico-militara si economica a Moscovei si sa aderam plenar la structurile europene si internationale. Ma incearca un sentiment contradictoriu, de amintiri ale acelor zile ale prabusirii URSS, pline de sperante, dar si de regrete pentru nereusitele inregistrate de RM de-a lungul acestor ani.
(27 august 1999)
R. Moldova a atins un nivel critic al saraciei
Constantin Lazar, avocat parlamentar:
R. Moldova a atins in anul curent un nivel critic al saraciei. Anul acesta, comparativ cu anul 1991, in R. Moldova a scazut considerabil consumul produselor alimentare, inclusiv la carne cu 60 la suta, lactate - cu 50 la suta, peste - cu 90 la suta, si regresul s-a apropiat de pragul critic, care pune in pericol dezvoltarea normala a individului ca fiinta umana.
Valoarea medie nutritiva a alimentatiei zilnice a populatiei RM a scazut mai jos de pragul minim de 2100 Kkal zilnic pentru o persoana si constituie in prezent 1900 Kkal. Totodata, comparativ cu anul 1991, in anul curent in RM mortalitatea populatiei a sporit cu 15 la suta, iar natalitatea s-a micsorat cu 38 la suta. Peste 80 la suta din populatie traieste cu venituri zilnice de cel mult un dolar. De asemenea, coeficientul Gini, care indica gradul de diferentiere in distribuirea veniturilor disponibile ale populatiei, a sporit de doua ori si a atins pragul critic de 0,8. Pentru comparatie, acest coeficient in tarile din Occident este de 0,35, in Polonia, Cehia si Ungaria - 0,43, in Romania - 0,28.
In R. Moldova se vorbeste limba romana
Dumitru Diacov, presedintele parlamentului:
Cu parere de rau, denumirea corecta a limbii vorbite in R. Moldova nu este fixata in Legea de baza a tarii, de aceea problema data continua sa genereze polemici, iar anumite forte folosesc aceasta incertitudine in scopurile lor politice si de grup. Noi trebuie sa spunem clar si raspicat: moldovenii, cetatenii R. Moldova vorbesc limba romana. Asa cum americanii, irlandezii - engleza, austriecii, o parte din elvetieni - germana etc.
Avand in vedere realitatile politice de la noi, conditiile materiale, dar si sociale complicate de azi, consider totusi ca chestiunea denumirii limbii trebuie rezolvata printr-un dialog social si politic mai larg. Principalul este sa cunoastem limba, sa o vorbim cat mai bine, sa facem in asa mod ca limba romana sa devina cu adevarat limba oficiala a statului. Cred ca a sosit timpul sa incetam de a mai face speculatii ideologice, conjunctura politica sau pur si simplu demagogie la aceasta tema.
(...) Patriotismul nu are nimic comun cu nationalismul. Noi trebuie sa ne mandrim de istoria seculara a moldovenilor, sa ne mandrim ca suntem moldoveni si traim pe acest pamant, sa ne mandrim de faptul ca vorbim o limba bogata si straveche.
(31 august 1999)
Medicii moldoveni au acordat ajutor la cateva mii de sinistrati turci
Cum 11 oameni cu mintea treaza au fost trasi pe sfoara de unul care si-a baut mintile
Medicii moldoveni au acordat ajutor la cateva mii de sinistrati turci
La 20 august, un grup din 15 lucratori medicali, condus de ministrul adjunct al Sanatatii, Vladimir Hotineanu, s-a deplasat in Turcia pentru a acorda ajutor sinistratilor dupa cutremurul recent. Medicii moldoveni s-au aflat in orasul Ishamiye, epicentrul seismului, la 25-30 kilometri de orasul Izmit.
Grupul de asistenta din Moldova a fost unul complex, alcatuit din 4 asistente medicale, 3 neurochirurgi, 3 traumatologi, 2 anestezisti, 1 angiochirurg si 2 generalisti. Ei au instalat pe ruine 10 corturi, in care au amenajat un spital de campanie.
Desi medicii au ajuns la locul destinat pe la ora 6 seara, localnicii au inceput solicitarile imediat. Din pacate, grupul din Moldova nu avea in dotare o sursa de energie autonoma, dupa cum aveau salvatorii din alte state. Problema s-a rezolvat cu ajutorul autoritatilor locale si serviciul non-stop a inceput imediat. Ei s-au impartit in doua echipe si au lucrat o saptamana, si zi, si noapte.
Ion Marina, neurochirurg de la Spitalul Salvarii, ne-a spus ca echipa din Moldova a fost foarte bine dotata, cu aparate de anestezie, set chirurgical, pansamente. Dar in primul rand specialistii care au plecat incolo erau de un inalt profesionalism. Ei au fost nevoiti sa nu mai tina cont de specializarile pe care le aveau si sa acorde ajutoare medicale pe tot spectrul cazurilor de urgenta.
"Mai greu ne-a fost atunci cand era nevoie sa acordam ajutor femeilor", a remarcat Ion Marina. Potrivit traditiei, nici un barbat strain nu are voie sa vada si sa atinga o femeie musulmana. Cu atat mai greu era sa solicite ajutorul unor ortodocsi. Dupa ce copiii si barbatii au iesit foarte multumiti de la "doctor-bei", femeile s-au lasat invinse de durere si au pasit pragul corturilor moldovenesti.
Medicii nostri au reusit sa acorde ajutor la circa 3000 de pacienti. Ei regreta un singur caz, in care nu au izbandit. "Intr-o seara un copil m-a chemat undeva de urgenta. Nazile Abbasli, translatoarea noastra, tocmai lipsea, iar copilul nu intelegea engleza, de aceea am comunicat prin gesturi. El mi-a indicat la un morman de ruine, dandu-mi de inteles ca este cineva acolo. Am pornit imediat cautarile. S-au alaturat si serviciile specializate de deblocare. Nu am gasit pe nimeni si am regretat foarte mult, ne-a marturisit Ion Marina. Acum, in zona sinistrata, se intampla deseori alarme provocate de sunete fantomatice. Izul de cimitir desfundat stavileste insa tot mai mult entuziasmul cautarilor. Viata nu mai este cautata sub ruine, viata se cladeste din nou deasupra acestora. Cetatenii turci plang pentru cei dusi si incearca sa se razbune. Nu pe natura. Cutremure au mai fost in Turcia. Dar nici o data blocurile nu s-au prabusit ca niste castele de nisip. Acum gestionarii companiilor de constructii sunt dati in cautare, dar se zice ca acestia, daca sunt vii, or fi plecat peste hotare a doua zi dupa cutremurul din 17 august.
La 25 august grupul din Moldova a revenit acasa, lasand de garda 2 medici si 2 asistente. "Am ramas, fiindca zguduirile se repetau in fiecare zi si erau posibile noi traumatisme". Dar ce-a fost mai trist s-a intamplat deja. Cetatenii turci veneau la "clinica moldoveneasca" de-acum cu ulcerele, artritele si nefritele lor cronice. Doctorii moldoveni au decis sa se intoarca acasa, unde ii asteapta pacientii nostri cu aceleasi probleme.
Dupa aceasta calatorie, Vladimir Hotineanu, ministru adjunct al Sanatatii si seful echipei de salvare, a initiat un dialog cu Departamentul Protectie Civila si Situatii Exceptionale in vederea crearii unor detasamente specializate, capabile de interventii rapide in cazul unor cutremure sau altor calamitati naturale.
Alina Radu, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Cum 11 oameni cu mintea treaza au fost trasi pe sfoara de unul care si-a baut mintile
La sfarsitul lui august, unsprezece locuitori ai orasului Chisinau au semnalat Biroului de combatere a crimelor financiar-economice din sectorul Rascani (BCCFER) ca au devenit victime ale unui escroc, care i-a "curatat" de sume mari de dolari, promitandu-le ca-i va angaja in campul muncii in Spania. Escrocul se numeste Vasile Anton, in varsta de 42 de ani, domiciliat pe strada P. Zadnipru din Chisinau, care a detinut, acum 12 ani, o functie de raspundere in cadrul "Termocom"-ului. Inainte de acest caz, el avea reputatia de indracit consumator de bauturi alcoolice, din care cauza, se spune, a si pierdut locul de lucru. Pagubasii, care, in mare parte, l-au cunoscut personal de ani de zile, n-au tinut cont de acest viciu, pentru ca s-au gandit ca "si alcoolicii sunt oameni, pot rezolva probleme mari". Nu i-a oprit nici faptul ca la mai toate intalnirile cu el, Anton era ametit de bautura. In consecinta, i-au incredintat, ca unui organizator al grupului ce urma sa ia drumul Spaniei, cate 500-800 dolari, pe care spera acum sa-i recupereze cu ajutorul justitiei.
Natalia Cojocaru, FLUX
Situatia cu recuperarea banilor s-a dovedit a fi, insa, cu mult mai complicata. Dupa cum au constatat lucratorii BCCFER in urma discutiei cu Vasile Anton, cei 5400 de dolari, stransi de la pagubasi, nu se mai gasesc in buzunarul acestuia, pentru a putea fi returnati. Potrivit lui Igor Botezatu, inspector superior al BCCFER, Anton a recunoscut ca 1900 $ i-a cheltuit in scopuri personale, 1300 $ i-a dat unui oarecare Vladimir Volosin, caruia ii datora o suma frumusica, de cateva mii de dolari, iar peste 2000 $ au disparut fara urma, caci Anton nu-si aminteste ce anume a facut cu ei. Chiar si in momentul in care a fost adus la politie, el era in stare de ebrietate. Mai mult, in contul datoriilor, Anton si-a pus drept gaj propriul apartament.
Din spusele pagubasilor, la inceputul verii, Vasile Anton li s-a recomandat in calitate de reprezentant al firmei chisinauene "Vladiextur" SRL, fondata in ianuarie trecut. O perioada scurta de timp, pana in luna martie, aceasta firma s-a ocupat de angajarea cetatenilor in campul muncii peste hotarele republicii. La interventia unor cetateni care, inainte de a apela la serviciile "Vladiextur"-ului, s-au interesat la politie de legalitatea firmei, lucratorii BCCFER au efectuat un control si au descoperit ca ea activa ilegal, in lipsa licentei. BCCFER l-a amendat pe patronul firmei, Vasile Vasilciuc, cu 180 lei, in conformitate cu art. 162 al Codului contraventiilor administrative, iar firma si-a suspendat, "temporar", activitatea.
In versiunea patronului Vasile Vasilciuc si a lui Vladimir Volosin (care, s-a constatat, e finul lui Vasilciuc), Anton s-a interesat de posibilitatea de a pleca la lucru peste hotare, pentru a castiga bani si a se "spala" de datorii. De la Volosin, Anton a aflat de firma lui Vasilciuc. Acesta s-a oferit sa-l "ajute" sa-si obtina viza pentru Spania. Nu se stie exact, deocamdata, cine este autorul ideii de a forma o echipa de oameni, dar, probabil ca Anton a fost acela care s-a gandit sa nu plece singur. Echipa a fost injghebata destul de repede. Oferta de plecare i-a bucurat atat pe unele rude de-ale lui, cat si pe unii cunoscuti care abia legau tei de curmei pentru a-si intretine familia.
"Si alcoolicii sunt oameni, pot rezolva probleme mari"
Vasile Boico are studii medicale, a lucrat la Salvare, dar pentru ca nu era in stare sa-si hraneasca cei doi copii, in varsta de 5 si 15 ani, cu numai o suta de lei, cat era salariul lui, a renuntat la serviciul sau, castigandu-si existenta prin diverse modalitati care ii aduceau un venit mai mare. Una dintre ele era sa fie hamal, lucrand din greu la descarcatul si incarcatul marfii. A aflat despre Anton de la doi amici de-ai sai. Unul dintre ei a lucrat impreuna cu Vasile Anton pe cand acesta era sef. "Cum l-am vazut pe Anton, am inteles imediat ca este alcoolic. Insa, convins de prieteni, am trecut peste asta. Ei imi spuneau ca si alcoolicii sunt oameni, pot rezolva probleme mari", povesteste Vasile Boico care, acuma, se caieste amar de pasul sau nechibzuit.
Ca la niste copii carora parintii le arata carti cu imagini frumoase, Vasile Anton ii arata "echipei" imagini din Barcelona, harti turistice ale Spaniei si visau, impreuna, cum vor ajunge acolo si vor face bani multi. Tot el le-a vorbit despre o alta echipa care plecase anterior si care castiga deja bani buni.
In mentalitatea pagubasilor, escroc poate fi numai un necunoscut. "Vasile Anton e din Chisinau, ii stim familia, am fost la el in casa. De ce ar fi trebuit sa ne temem de inselaciune? Unde avea el sa fuga de noi?". Asupra lor a influentat mult si prezenta in grup a rudelor lui Anton.
Si-apoi, nu in ultimul rand, i-a facut sa se increada in Anton saracia, lipsa mijloacelor necesare pentru intretinerea familiei, nesiguranta zilei de maine. "Recunosc ca eu nu credeam in ceea ce ne spunea el. Dar vroiam foarte mult sa plec. Eram cu gandul numai la Spania. Am imprumutat bani de la parinti si de la o ruda care facuse recent nunta".
"Imprumutati acum sute, ca sa castigati apoi mii de dolari"
Initial, li s-a spus ca li se vor deschide vize fara bani, pe gratis. Si toti au crezut si s-au bucurat. Dupa o perioada de timp, cand li s-au "trimis" niste "contracte de munca" in limba spaniola, Vasile Anton le-a vorbit de o "suma simbolica", de 200 $, pe care trebuie sa o plateasca. Apoi, cand li s-a comunicat ca au venit "chemarile", Anton le-a spus ca trebuie sa completeze suma pana la 800 $. "Personal, am mai gasit doar 300 $ si i-am dat lui Anton. L-am crezut pe cuvant. El ne spunea ca acum imprumutam sute, in schimb vom castiga in Spania mii de dolari. L-am crezut pe cuvant. Au trecut zile, saptamani, si am inteles ca am fost amagiti. Ne-am adresat politiei. Ne-am dat seama ca s-au dus banii nostri pe gura lupului..."
BCCFER a intentat doua dosare penale pe numele lui Vasile Anton, precum si un dosar firmei "Vladiextur". Vom reveni cu investigatii la tema.
La Chisinau, Julio Iglesias a cantat cu mai multa nostalgie
La Chisinau, Julio Iglesias a cantat cu mai multa nostalgie
Marele Iglesias a cantat miercuri seara si pentru publicul chisinauean. Dincolo de carentele evidente in organizarea concertului si a itinerarului aflarii lui Julio Iglesias la Chisinau - pretul exagerat la bilete, intarzierea concertului cu vreo jumatate de ora, traducerea defectuoasa din Piata Marii Adunari Nationale s.a. - cei prezenti la concert, totusi, au avut fantastica ocazie de a urmari, poate o singura data in viata, prestanta incredibila a acestui stralucit interpret.
Vizibil slabit, suferind si astazi de pe urma dramaticului accident din 1963 (in urma caruia de fapt a si inceput sa cante), dar, totodata, foarte seducator, rafinat, in orice gest si intonatie dand dovada de o adevarata traire prin muzica, evoluarea lui Julio Iglesias de miercuri de la Palatul National era patrunsa de multa sensibilitate si deschidere completa catre public. Neasteptat, dar cantaretul spaniol parea de data aceasta mai nostalgic si mai romantic ca de obicei. Chiar si melodiile "Bai la morena", "Agua dolte, agua sala" si altele, de obicei - interpretate vesel si dansant, Iglesias le-a cantat acum intr-o tonalitate mai lirica. Ascultandu-l pe viu, cel putin 20 de minute, intelegi de ce Iglesias a ajuns sa fie cantaretul preferat al milioanelor de oameni din intreaga lume.
Un singur detaliu era de dorit pentru ca evoluarea celebrului cantaret sa fie de neuitat: un public pe potriva, capabil sa reactioneze la clipele sale de maxima daruire. Desi la un moment dat, interpretand melodiile "Mamy blue" si "Sa-mi canti, cobzar batran, ceva", s-a parut ca Julio Iglesias a reusit sa atinga sufletele spectatorilor chisinaueni (care, de altfel, erau in mare parte din categoria celor bine asigurati financiar), totusi, pana la urma, publicul nostru a facut dovada unei lipse totale de receptivitate. Cred ca, pentru prima data de-a lungul carierei sale, spaniolul universal a parasit sala concertului fara sa fie bisat. Este regretabil ca acest lucru s-a intamplat tocmai la Chisinau.
Alina Anghel, FLUX
ŻŻŻŻŻŻŻŻŻŻ
Cu Ricu Voda despre "Noroc", bani si cariera
- Interpretul Ricu Voda a cam lipsit un timp din scena muzicii autohtone. V-ati luat cumva un concediu de creatie?
- Nu am disparut nicaieri, am fost tot timpul in Chisinau. Dar, ma rog, din motivul ca nu am fost solicitat de televiziune, radio, presa s-a considerat ca lipsesc din scena. Recunosc, ultimul interviu l-am dat acum un an, la Radio National. Intre timp, am avut concerte prin toata republica si nu pot spune ca m-a parasit muza.
- Apropo, cat de des va vine inspiratia?
- Vine cand o chem. Atunci cand ma asez la pian, devin inspirat. Noaptea nu ma scol, dorm foarte linistit si nu sunt chinuit de diferite ganduri.
- In 1989 ati debutat la Festivalul din Kirovokan, Armenia, cu o piesa folclorica. Inainte de aceasta, ati fost laureat la "Jurmala-88". Formatia lui Mihai Dolgan, "Noroc", v-a determinat cariera de interpret si de muzician.
- Am fost in componenta "Norocului" din 1985 pana la 1992. Am cantat alaturi de Mihai Dolgan, Liduta Botezatu, Sergiu Testimiteanu, Artur Munteanu. Acolo mi-am cantat cele mai frumoase cantece, "La multi ani", "Inima", "Cocorii". Perioada "Norocului" a fost una din cele mai frumoase, as accepta si astazi sa ma intorc in formatie daca as avea un salariu adecvat. Atunci stiai exact ca ai 60 de spectacole, bine organizate, mergeai in turnee. Cu formatia lui Dolgan am colindat toata Uniunea, de la Riga pana la Norilsk, am avut concerte alaturi de Iuri Antonov, Alexandr Rozembaum. Peste hotare am cantat in Germania, Polonia. Acolo am invatat disciplina, lucram la o piesa de sute de ori si cand ieseam pe scena eram cei mai buni. Dar nu ca acum - ai un concert odata-n Pasti si un salariu de 85 de lei. Cum iti mai este a lucra atunci cand, de exemplu, ai un concert la Edinet unde drumul te costa vreo mie de lei si vin in sala vreo 200 de spectatori cu un bilet de intrare de 5 lei?
- Care a fost cel mai impresionant turneu al dvs?
- Cel din Romania, in 1989. Am colindat orasele Galati, Tulcea, Vaslui, Iasi si Suceava la invitatia Teatrului muzical-dramatic "Leonard" din Galati. Am fost foarte bine primit de publicul de acolo. Cred ca orice artist isi doreste un turneu peste hotare asa cum a fost cel cu formatia lui Anatol Chiriac de acum opt ani din Franta, Italia, Cipru, Egipt. Astazi nu stiu cine din interpretii nostri si-ar permite un turneu macar in Romania.
- In componenta "Noroc"-ului ati cantat piesa "Ritmuri de primavara" si ati devenit inconfundabilul care alearga dupa primavara...
- "Ritmuri de primavara" sau, daca vreti, "Alearga caii" este cea mai populara piesa a mea. Cateodata nu prea imi place atunci cand ma vede lumea pe strada, mai ales copilasii si imi striga din urma "Aista-i alearga caii". Ma bucur totusi ca lumea ma recunoaste si mai ales copiii si tinerii care trebuia de mult sa uite acest cantec.
- Lumea va recunoaste si dupa parul lung care il purtati de foarte mult timp. Nu aveti de gand sa va schimbati imaginea?
- Nu, nici de gand. Poate ma tund cand voi avea nepoti. Cand eram prin clasa a V-VI-a, ma certam in permanenta cu parintii si profesorii din cauza pletelor. Ei, ma rog, atunci le mai ascundeam dupa urechi...
- Ati format propria formatie de muzica, "Fagure". Nu ati vrea sa reveniti la ea?
- Daca nu existau mici certuri dintre membrii formatiei, poate ca "Fagure" exista si pana in ziua de azi. In "Fagure" au cantat Adrian Sarbu, Irina si Anatol Bivol. Am ramas fara formatie din cauza unor ambitii si am hotarat sa revin in "Viitor" condusa de Anatol Gherman unde cant in prezent.
- Care sunt ultimele creatii ale muzicianului Ricu Voda?
- Admiratorii mei cred ca le vor putea auzi cat mai curand. Am foarte multe melodii noi pe care le voi prezenta in cadrul seratei mele de creatie din septembrie. La organizarea seratei sunt ajutat de Ludmila Cornegruteva care are atelierul ei de instrumente muzicale si care intr-un fel tuteleaza formatia unde cant. Cred ca voi invita "Norocul" si pe fratii Bivol. Nu pot sa bucur publicul decat cu o caseta a mea, "Intoarceti caii inapoi" din 1996.
- Unui artist ii vine foarte greu sa supravietuiasca noilor realitati de astazi. Cum supravietuiti dvs?
- Cantand pe la nunti si cumatrii. Alta iesire nu exista. Este foarte greu sa intretii o formatie compusa din 8-10 persoane, nu ai nici o posibilitate sa-i platesti. Artistii traiesc din onorarii de mizerie si dintr-un salariu simbolic. Astazi nu-ti mai permiti ca alta data inregistrari in cele mai bune studiouri si sa ai turnee lunare. Sotia mea, Larisa, profesoara de limba engleza, este plecata in Italia pentru a face bani. Ei, profesorii, sunt nevoiti sa plece in strainatate pentru a-si castiga existenta, nu mai vorbim despre noi, interpretii.
- Este adevarat ca sunteti suparacios?
- Da. Pe deasupra mai sunt si sensibil la ceea ce se intampla in jur, mi-i jale de oameni si nu pot trece indiferent pe langa nenorocirile lor. Sunt si retras - nu-mi place sa fiu in centrul atentiei.
- Care din tinerii interpreti de la noi va par cu adevarat talentati?
- Nelly Ciobanu si Natalia Barbu. Imi placea si imi mai place Stefan Petrache.
Interviu realizat de Rodica Trofimov, FLUX
CAFEAUA DE VINERI
Napoleon Savescu: "Noi nu suntem urmasii Romei"
Napoleon Savescu s-a nascut la 24 iunie 1946 la Bucuresti. A absolvit Medicina. Acum 22 de ani a parasit Romania, dominata de comunismul lui Nicolae Ceausescu si s-a stabilit la New York. Acolo a perseverat in domeniul medicinei, astazi fiind desemnat printre primii 100 cei mai buni doctori internisti din SUA.
Dr. Napoleon Savescu este presedinte si fondator al societatilor "Dacia Revival International Society Inc." si "The Romanian Medical Society of New York". Este una dintre cele mai cunoscute personalitati ale comunitatii romano-americane. De mai multi ani, dr. Savescu se straduieste sa reinvie preistoria poporului nostru daco-roman, aparuta in bazinul Carpato-Danubian cu mii si mii de ani inainte de nasterea lui Hristos. In cartea "Noi nu suntem urmasii Romei", el demonstreaza nu numai originea mai putin cunoscuta a poporului nostru, dar si expansiunea in timpurile uitate ale preistoriei.
Ultima data dr. Savescu a venit la Chisinau la sfarsitul lunii iulie, cu ocazia prezentarii aici a cartii sale "Noi nu suntem urmasii Romei".
In 1976 am depus flori la monumentul lui Stefan cel Mare
- Domnule Savescu, cine sunt parintii dumneavoastra?
- Tatal meu a fost colonelul Savescu, fost sef al apararii antiaeriene a Bucurestiului in timpul razboiului. Si-a facut studiile in Germania - matematica superioara, astronomie si balistica. Pe vremea lui Hitler, lucra in Germania. Cand a vazut ca lucrurile s-au incurcat mult, s-a intors in Romania, unde s-a casatorit si a avut doi copii: pe mine si pe sora mea, Aida Savescu, cantareata de opera.
Pe linia tatalui, sunt moldovean get-beget. Bunicul era dintr-o comuna de langa Iasi, care se numea Saveni. Avea o moara, la care venea lume multa.
- Numele Savescu de la comuna vi se trage?
- S-ar putea sa fie... Mai tarziu, Savenii au fost inghititi de Iasi, au disparut. Bunica era si ea moldoveanca, dar din partile acestea, de la Ivancea. In 1976, am incercat sa vad locurile bunicii. Am ajuns la Chisinau. Mi-a placut, dar mi se parea ca nimeni nu mai vorbeste romaneste pe aici. Aveam un ceas american care canta muzica scotiana la fiecare ora. Am intalnit o tiganca care vorbea romaneste. Vindea flori in centrul Chisinaului. M-a intrebat daca nu vreau sa-i vand ceasul. I-am spus ca nu. "Iti dau toate florile", zice ea. Si m-a dus undeva in parc, langa statuia lui Stefan cel Mare. Mi-a dat trei cosuri cu foarte multe flori. Venisem din Romania cu un autobuz, impreuna cu 41 de doctori. Si le-am spus: "Am toate florile astea, le ducem la Stefan cel Mare". Imediat a aparut la toti sentimentul patriotic. Am poze foarte frumoase de atunci: un cortegiu de medici din Romania care inunda cu flori spatiul din jurul monumentului.
Anii au trecut si l-am cunoscut pe ambasadorul Republicii Moldova la ONU, Tudor Pantaru, un om deosebit, pe care l-am respectat si am ramas prieteni. Datorita lui, am revazut, acum trei ani, Chisinaul. Azi, lucrurile mi se par schimbate. La aeroport, peste tot lumea vorbeste romaneste. Unii vorbesc si ruseste. Evident, nu poti sa le interzici, caci aici s-au nascut...
- Si americanii educa sentimentul internationalist?
- Americanii au scoli pentru toate nationalitatile din lume. Toate sunt insa pana la un punct. In momentul in care vrei sa ocupi o pozitie intr-un sistem in care sa primesti bani americani, daca nu stii engleza, nu poti sa intri.
- Atunci, in 1976, n-ati ajuns la Ivancea?
- Nu, nu mi-au dat voie sa ies din Chisinau. Aveam un ghid care vorbea perfect romaneste. L-am intrebat: esti roman? Mi-a raspuns cu un fel de ura: "Nu". Am mers mai departe. Am ajuns la Bender. Nu ne-au dat voie sa fotografiem cetatea. Aveam un aparat foto si am facut cateva poze. Ghidul s-a uitat la mine, dar n-a zis nimic. A fost un om amabil, cine stie ce probleme avea si el... Anul trecut, m-am reintors la Chisinau. Tudor Pantaru a vrut sa ma duca la Cricova, sa vad cramele. Am refuzat: am venit pentru o zi si vreau sa vad Ivancea, Orheiul. Am ajuns acolo si el mi-a facut cunostinta cu Andrei Vartic. Am ramas impresionat de acest om si de ceea ce a facut el. Mi se pare ca a facut mai mult decat multi romani din Romania si de pretutindeni pentru neamul romanesc. Pastrez legaturile cu el.
- Ati gasit la Ivancea rude?
- Nu, au disparut.
In America, inteligenta m-a ajutat sa fac bani
- Cand ati plecat in America?
- In 1977. Am simtit ca situatia din Romania te ingradea si nu mai puteai face nimic. Era un plafon peste care nu mai puteai trece. Devenisem un chirurg bun, dar asta nu ma salva. Ca sa plec, m-a ajutat Ambasada americana din Bucuresti. O persoana de la ambasada m-a inclus pe o lista speciala, pe care Ceausescu a semnat-o cu scarba: "Sa plece astia din tara!" Si am plecat. Dupa ani de zile, l-am intalnit pe acel om de la ambasada, David Fandenberg, ajunsese congresman. L-am ajutat in campaniile electorale cu bani. Intr-o zi, a venit din Carolina de Nord la New York ca sa vada cine e omul care il ajuta cu atatia bani si de ce. Si i-am spus adevarul: "Tu ai fost cel care mi-ai schimbat viata cand eram in Romania si nu puteam sa plec. L-am dus la Societatea doctorilor romani "Pan America". Colegii m-au intrebat: "De ce il onorezi?". Le-am raspuns: "Am fondat aceasta societate si cu ajutorul acestui congresman".
- Dar de unde avea Napoleon Savescu bani ca sa-l ajute pe viitorul congresman?
- Din inteligenta.
- Ati lucrat ca chirurg in SUA?
- In SUA am fost, initial, chirurg la un spital, apoi am facut medicina de urgenta - traumatologie, dupa asta - medicina interna. Am fost nominalizat de curand printre cei mai buni 100 de doctori internisti din America. Datorita clinicilor mele medicale, sunt mai bine stabilit din punct de vedere material decat ati crede.
- Locuiti la New York?
- Da.
- E adevarat ca, in America, sunteti presedinte a doua societati?
- Da, una din ele a fost fondata pe baze medicale. Cand am sosit in America, n-am gasit pe cineva care sa ma ajute. A trebuit sa ma catar singur in piramida vietii. In momentul cand mi s-a parut ca am ajuns pe o platforma buna, am hotarat ca romanii trebuie sa fie ajutati. Sunt oameni inteligenti care, atunci cand sosesc intr-o tara straina, nu le este usor. Asa am fondat Societatea doctorilor romani din America, care a devenit, in momentul de fata, mai mult decat prestigioasa. Este considerata cea mai puternica organizatie romaneasca profesionala peste granitele Romaniei. L-am avut ca invitat si pe Emil Constantinescu, in momentul cand candida la presedintie. I-am facut si dansului un "fine leasing". Nu ne-a uitat. De cate ori vine in America, ne intalnim. La fel, cand vin eu in Romania. Acum doua zile, m-a invitat la Cotroceni, unde i-am prezentat cartea mea "Noi nu suntem urmasii Romei". A fost surprins: "Va ocupati si de altceva in afara de medicina?" A doua societate pe care am facut-o a fost Reinvierea Daciei. Cred ca in spiritul acesta trebuie sa actionam si sa gandim cu totii.
As renunta la medicina ca sa ma ocup de preistoria poporului roman
- Ati scris "Noi nu suntem urmasii Romei". Premiera mondiala o faceti la Chisinau. Cum s-a intamplat ca un medic are o atractie deosebita fata de preistoria dacilor?
- Tot timpul am fost curios sa stiu cine sunt strabunii nostri si de unde au venit ei. Niciodata nu s-a spus clar. Eram in clasa a patra elementara cand ni se spunea ca limba romana este o limba slava. Ca la dumneavoastra. Astazi - cu putine influente latine. Intre timp, spre ghinionul conducatorilor de atunci ai Tarii Romanesti, au aparut niste cantece italiene ale lui Domenico Modunio, in care limba italiana semana atat de mult cu limba romana, incat mi se parea ca nu mai are rost nici pentru un copil din clasa a patra elementara sa gandeasca ca am fi de origine slava. Lucrurile in Romania au evoluat si ni s-a spus apoi ca noi, de fapt, ne-am trage de la Roma. Am crezut si asta, dar tinand cont de ceea ce mi s-a intamplat la o varsta frageda, am avut dubii. Au trecut anii. Eram student la medicina. Un coleg de-al meu, ungur, a hotarat sa se duca la bunici, la Targu Mures, ca sa se pregateasca de examene. Era o vara caniculara. M-a invitat si pe mine cu el. Sigur ca in acel moment Loti nu a stiut ce face. M-a dus la Targu Mures, unde familia lui nu vorbea romaneste. Bunicul lui, care infiintase Biserica adventista a Ardealului, avea o singura carte romaneasca printre miile de carti unguresti. Era o carte a lui Densuseanu - "Dacia preistorica". Si atunci mi-am zis: "Domnule, mai sunt si alte opinii despre istoria poporului roman!"
- Intamplarea a facut sa va deschideti ochii?
- Faptul ca am ajuns in America si ca am o situatie materiala confortabila m-a ajutat sa-mi dezvolt aceasta pasiune. In America, fiecare grup etnic are mandria lui. Grecii au mandria lor, sunt foarte puternici. In America ai posibilitati nelimitate de a deveni destept peste noapte. Te duci la o librarie, spui doar cuvantul "Dacia" si astia iti dau indata mii de subiecte despre Dacia. Ti le aduc din Elvetia, din Franta, de peste tot. In felul acesta am devenit destept. Dintr-o pasiune mica, m-am trezit asa de mult preocupat in problema asta, incat imi vine uneori sa renunt la medicina si sa ma ocup doar de preistoria poporului roman.
- Faceti opinie in societatea americana privind preistoria romanilor?
- Sunt invitat la conferinte, in special - de macedoromanii din America. Lumea este interesata de aceasta noua prezentare a poporului daco-roman. Datele pe care le-am adus in plus apartin cercetatorilor impecabili din toata lumea, care sustin de ani de zile ca spatiul carpato-danubian a dat nastere Europei. Romania este vatra Europei. Cand Europa a fost acoperita de doua ori de o hala de gheata, cum a fost ultima, cea alpina, singura arie ramasa neacoperita era cea din Carpatii de Jos. Or, nu putea sa apara o civilizatie in aria Germaniei, aflata atunci sub calota de gheata.
In plus, marile civilizatii au aparut la gura de varsare a marilor fluvii: chinezii - la gura Fluviului Galben, indienii - a Gangelui, egiptenii - a Nilului. In acest context, nu puteau occidentalii sa apara la gura de varsare a Rinului, Senei sau sub gheata. Sa fim oameni seriosi, ca si prostia are o limita. Sunt si alte teorii care ne ajuta. Bunaoara, "teoria sarii". Popoarele au aparut in ariile unde predomina sarea. Sa ne amintim ca soldatii romani erau platiti nu cu aur, ci cu sare.
- Care este esenta cartii "Noi nu suntem urmasii Romei"?
- Cartea mea are trei capitole distincte. In primul capitol, "Noi nu suntem urmasii Romei", arat clar si convingator de ce trebuie sa renuntam la ideea impusa de un preot care se numea Miron Costin si care a spus: "Noi de la Ram ne tragem". Ideea a fost preluata de Scoala Ardeleana care, din mandrie nationala si dorind sa apartina unui grup important, in lupta contra ungurilor, a zis: "Sigur, noi suntem urmasii Romei!". Bogdan P. Hasdeu s-a opus acestei idei si a zis: "Nu distrugeti istoria acestui popor!". Multa lume nu l-a ascultat si am ajuns unde am ajuns.
- Si Iorga, nu numai Hasdeu, a sustinut acelasi lucru...
- Absolut.
Capitolul doi, "Epopeea poporului carpato-danubian", este unul mai delicat. Grecii au epopeea lor. Romanii, prin "Eneida" lui Virgiliu, a lor. Singurul popor mare si important din Europa care nu are epopeea sa este cel roman. Si atunci am scris "Epopeea poporului carpato-danubian", bazata pe date noi.
- Cum ati adunat aceste date, sunt ele convingatoare?
- Cand am scris despre alesul zeilor, Alexandru Macedon, imi trebuia sa stiu cum a fost vremea in Irak in anul 317 i.e.n, in cutare zi. Am gasit cu ajutorul computerului: batea vantul...
Pe Columna de la Roma putem vedea chipuri de daci care numai a fi cotropiti nu par. Sunt oameni mandri, inteligenti, imbracati frumos, curati. Se pare ca civilizatia dacica, prin unele personalitati, a influentat mult timp inainte civilizatia moderna, cel putin pana la Constantin cel Mare.
Cand Herodot a spus cine sunt dacii, ei traiau de mult pe acest pamant. Erau cei mai viteji dintre toti tracii. Vorbeau o limba clara. Ii place, nu-i place lumii, dar asa e scris peste tot in istorie: dacii au fost primii locuitori ai Europei. Apoi au venit peste ei grecii. Mai tarziu - slavii, ungurii, care au reusit sa patrunda in Transilvania abia in sec. XI. Si toate aceste popoare s-au gasit acuma ca sunt la ele acasa si ne pun conditii de intrare in Europa! Noi nu avem nevoie sa intram in Europa. dar Europa noi am fondat-o si nu trebuie sa rugam pe nici un cotropitor ca sa ne primeasca in tara noastra. Aici ne-am nascut, aici suntem si aici vom fi.
Eminescu ar spune: totul trebuie dacizat
- Care e atitudinea oficiosilor de la Bucuresti fata de teoria dvs?
- Deschideti cartea la pagina doi. Acolo este raspunsul nostru pentru toti oficiosii care vor s-o citeasca. Credeti ca ne vor da dreptate, dupa ce au muncit ani de zile si au dat teze de doctorat pe o ipoteza care nu e adevarata? Cum sa arunce ei toata munca lor la gunoi? Ei nu au mila si nu trebuie sa-i condamnam.
- Dar ce zic americanii, bunaoara?
- La New York pana si portarii stiu ca noi nu suntem urmasii Romei.
- Ce-ar spune Eminescu?
- Ar spune frumos: totul trebuie dacizat.
In ultima calatorie facuta in Carpati, impreuna cu o echipa din 15 oameni, printre care generalul Spiroiu, fostul ministru al Apararii, actualul reprezentant al Romaniei la ONU, si consilierul principal al societatii "Reinvierea Daciei", senatorul Boiangiu, alte personalitati din Romania, am umblat zece zile pe la cetatile dacice. Trebuie sa stiti ca este un acces foarte greu la aceste cetati. Drumuri nu exista sau sunt drumuri forestiere, trebuie sa mergi cate 10-15 km pe jos. Muntii Carpati sunt furiosi, demoleaza cararile, zilnic ploua...
- Aveati calauze?
- De multe ori, calauza e Andrei Vartic si cativa oameni, stalkeri din zona, care stiu sa vorbeasca si cu ursul, si cu albina, si cu muntele.
- Aceste zone ar putea deveni turistice?
- Sigur. Poate ca ultima intalnire cu domnul Emil Constantinescu va misca lucrurile din loc.
- Dar nu credeti ca ele sunt pentru cercetari serioase?
- Va reproduc cuvintele pe care le-a spus generalul Spiroiu: "Dupa ce am vazut aceste locuri, consider ca fiecare dintre cei ce vor sa candideze pentru o functie guvernamentala si, in special, pentru functia de presedinte, trebuie sa viziteze Sarmisegetusa". Aceste cuvinte spun totul.
- De ce in ultima calatorie in Carpati ati mers cu militari, cu persoane de stat, si nu cu oameni de stiinta?
- Pentru ca oamenii de stiinta, ca Glodaru, Ferenz, sunt de mult timp acolo si fac ceea ce n-ar trebui sa faca: intra cu buldozerul in zidurile dacice fara sa le pese, le distrug, isi construiesc cabane arheologice, smulgand pietre din zidurile dacice. Vin acolo pentru 2 saptamani. Daca ploua, stau in cort, beau o tuica, se imbata, ies afara si... au scris lucrarea. Apoi se intorc la universitate.
Cu doua saptamani de cercetare nu faci nimic. Am pus in carte o poza, in care trei sunt cu sapa, doi - cu mapa, iar doi - cu roaba. Nu se face arheologie cu sapa. Mie mi-a placut ce a spus Andrei Vartic: arheologia se face pe grupuri pluridisciplinare. Trebuie sa aduci specialisti din toate grupurile ca sa intelegi care a fost situatia militara oferita de Sarmisegetusa. Gasesti pe aici pietre din granit fasonate de peste 10 tone, ramase prin rapi salbatice. Ele au fost baza unei Columne, facute de niste tarani daci care au fost mandri si bucurosi sa-i afle pe romani si sa-i invete ce sa faca cu banii. Iar romanii, cu banii furati de la daci, au facut cea mai lunga serbare din istoria omenirii. Sarbatoarea romanilor, cu placinte, vin si distractii luate pe gratis de la daci, a durat 123 de zile. De fapt, Traian nu ne-a iubit niciodata. El a venit, ne-a furat tezaurul si a plecat. Ca el au procedat si alti barbari, mai tarziu, de cateva ori. E foarte usor sa distrugi un popor, sa-i schimbi istoria. Timpul trece si poporul habar nu are cine au fost stramosii lui. Cred ca voi, basarabenii, intelegeti foarte bine aceste lucruri.
Dar e greu sa convingi oamenii ca ipotezele mele din "Noi nu suntem urmasii Romei" pot fi adevarate. A trebuit sa depun eforturi, bunaoara, ca sa-l conving pe generalul Spiroiu, care acum e stabilit la New York. Sa vedeti, azi el este avocatul cel mai puternic al acestei istorii.
- E o carte care vrea sa ne spuna ca noi, romanii, ar trebui sa ne cunoastem istoria adevarata?
- Da. Adevarul are nevoie de doua lucruri: cineva sa-l rosteasca si cineva sa-l asculte.
Nu poti sa traiesti mereu ca un leu care crede ca este oaie
- In Romania este cunoscut numele tatalui dvs?
- Tatal meu a fost Vitalie Savescu, un om inteligent, deosebit. A fost un parinte bun si l-am iubit foarte mult. Am sa va spun ce l-a salvat de la moarte, ca ar fi fost impuscat odata cu schimbarea regimului, dupa razboi. Cand romanii au intors armele impotriva germanilor, niste generali nemti, stiind ca el este un filogerman, au venit si i-au spus: "Romanii sunt tradatori, trebuie sa distrugem Bucurestiul. Tata i-a arestat. Asta l-a salvat. Apoi a fost luat sa lucreze la constructia Canalului.
- Unde este ingropat?
- La New York, in libertate. Mama traieste cu mine. Cu ei alaturi, America a devenit a doua mea casa. Cand m-am intalnit cu Hillary Clinton, i-am vorbit foarte frumos despre Romania. Ea imi zice: "Dar, de fapt, esti un american. Pe cine iubesti mai mult, pe romani sau pe americani?" I-am raspuns foarte iute: "Romania este mama mea, iar America - sotia mea". Ea a ras si a spus: "O sa tin minte aceasta expresie". America este tara care mi-a dat voie sa progresez si sa-mi iubesc si mai mult Romania, locul unde m-am nascut si unde ii am ingropati pe toti strabunii mei.
- Ce inseamna Societatea "Reinvierea Daciei"?
- Am anuntat-o prin ziare in mai, anul acesta. Au venit rapid vreo 160 de romani stabiliti in America. Nu incapeau in sala si unul dintre ei a propus: "Am eu o sala mai incapatoare. Am numit-o "Sala Eminescu". V-o pun la dispozitie". Un preot mi-a propus si el ceva asemanator. Cu ei discutam si propagam istoria poporului daco-roman. In America, oamenii sunt ocupati, n-au timp de vorba goala, dar cand au auzit de istoria lor...
Scriu articole, le public in ziarele de acolo. E greu sa-i convingi la sfarsitul sec. XX pe oameni ca singurul popor care n-a venit de nicaieri in Europa suntem noi, daco-romanii. Noi n-am migrat de nicaieri. Aici ne-au gasit alte popoare, care au venit peste noi. La 2-3 metri sub pamant avem o civilizatie deosebita. Dacii aveau o tehnologie a metalurgiei foarte avansata cu 200-300 de ani inaintea lui Hristos. Exista mostre de fier foarte perfecte din acele timpuri, pe cand cealalta Europa era cu mult in urma dacilor. In America, prin ceea ce facem noi, aceasta idee este cu mult mai incetatenita decat in Romania.
- Privind, din universul dvs dacic, realitatea de la Chisinau, nu vi se face scarba de urmasii dacilor?
- Chiar sunt foarte mandru. Venind la Chisinau, am gasit un oras foarte frumos, curat, plin de verdeata. Cam peste tot auzi limba noastra dacica. Mi se pare ca si aici sentimentul patriotic trebuie sa se dezvolte. Pentru ca nu poti sa traiesti tot timpul ca un leu care credea ca este oaie. E timpul sa stiti ca sunteti lei, sa stati drept si sa va mandriti de asta. Dar nu inseamna ca trebuie sa calcati peste alti oameni din jurul vostru.
- Ati putea sa strangeti mana unui conducator de la Chisinau si sa-i spuneti:"Buna ziua, pui de dac"?
- De ce vreti sa ma bagati in discutii politice pe care nu le inteleg? Stiu ca seful statului este Petru Lucinschi. Cand a fost la New York a dat un interviu pentru statia romaneasca de televiziune de acolo si mi s-a parut un mare patriot, mai mare decat unii din Romania. Cand l-au intrebat ce crede despre Unire, el a raspuns: "Daca poporul vrea si daca o sa fie momentul, unirea trebuie sa se faca".
- Sunteti crestin?
- Eu sunt ceea ce sunt. Sunt vedic. Ati auzit vreodata de esenieni, acel popor ciudat de la care a pornit Biblia si toata credinta? Se spune ca esenienii se trag de aici, din spatiul nostru. Daca nu ne vom mandri noi cu aceasta, sa stiti ca nu va veni nimeni sa zica: "Mandriti-va, voi, romanilor, ca sunteti cei mai frumosi si cei mai destepti, ca voi ati inventat roata!" La noi a aparut cel mai vechi scris al lumii. Sa dam fiecarui popor in parte ceea ce merita, dar sa nu uitam si de noi. Sa stim cine suntem si sa fim mandri. Cu aceasta demnitate sa-i tratam pe toti de la nivelul la care ne gasim din punct de vedere spiritual.
- Acesta e mesajul cartii dvs?
- Sigur. Dar scriind cartea, eu am inchegat intre paginile ei ceea ce se cunoaste fragmentar despre trecutul nostru.
- Daca traiti de 22 de ani in America, cum de vorbiti atat de bine romaneste?
- Romanii care o fac pe americanii sunt niste mizerabili care vor sa-i impresioneze cu accentul lor pe cei de acasa. Plecand din America, un tanar m-a rugat sa le transmit salutari la ai sai, dar m-a implorat sa nu le spun ce lucreaza. Cand ai lucrat acasa inginer si acolo cari cu roaba, te simti lezat in mandria ta personala. Dar nu-i corect. Am un coleg, Serban Cocioaba, care si-a pus in sala de asteptare a pacientilor o poza de-a lui de pe cand lucra ca sudor. Zice: "Asa am inceput viata in America". Nu este o rusine sa muncesti si sa perseverezi.
- Sunteti un om bogat?
- Cand m-am dus in America aveam in buzunar 99 de dolari, plus 2 valize. Pe una mi-a pierdut-o pe drum compania aeriana. Dar timpul a fost foarte bun cu mine. In 3,5 luni mi-am luat toate examenele. M-am intalnit cu secretara Ambasadei sud-africane si ea mi-a zis: "Vino in tara mea ca doctor si o sa fii un rege". Era sa plec, dar am mai dat un examen, dupa care m-am trezit ca am dreptul sa lucrez in orice spital din New York.
- Cum faceti de aratati atat de tanar? Fumati?
- In New York, nici in spitale, nici in alte institutii, nici in restaurantele care au mai mult de 4 mese nu se permite ca cineva sa fumeze. Acolo, cei care fumeaza ii insulta pe cei care nu fumeaza. Pana la 36 de ani, n-am baut nici macar o lingurita de bere. Acum cativa ani, am aflat ca un pahar de vin rosu prelungeste viata si am zis: de ce sa mor atat de devreme?
- N-ati uitat ca sunteti si medic?
- Am cateva clinici medicale in New York si, cum v-am mai spus, sunt nominalizat printre primii 100 dintre cei mai buni internisti din America. Mai mult decat atata nu se poate atinge, cel putin in momentul de fata.
- Cu ce se deosebeste un spital din New Yok de unul din Chisinau?
- Este mai usor sa lucrezi acolo, pentru ca ai totul la indemana. Aici, bunaoara, in loc sa-ti stabileasca bine diagnosticul, daca te jelui de stomac, iti taie burta, ca sa vada ce ai acolo, apoi te coase la loc si-ti spun ca n-ai avut nimic.
Acolo exista o tehnologie fantastica. Eu am adus la Institutul Oncologic din Chisinau un mamograf. Dar peste tot doctorii sunt oameni cu problemele lor, si aici si acolo. Oricum, doctorii nostri, daca ajung in America, dau dovada de o buna pregatire. Eu asa zic: "Oamenii nostri au in sangele lor internetul dacilor".
O cafea de Gheorghe Budeanu
Au participat: Rodica Mahu, Sorina Stefarta, Silvia Bogdanas, Nicolae Roibu, Rodica Trofimov, Alina Anghel, Virginia Prodan
inapoi la indice / acasa la ob
